Informatii Document
Emitent: PRESEDINTELE ROMÂNIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 802 din 25 noiembrie 2009
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
privind conferirea Ordinului Meritul Cultural în grad de Cavaler
În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, ale art. 4 alin. (3), ale art. 7 lit. A şi ale art. 11 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Legii nr. 8/2003 privind Ordinul Meritul Cultural şi Medalia Meritul Cultural,cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la înfiinţare, în semn de înaltă apreciere pentru contribuţia deosebită la dezvoltarea învăţământului de jurnalism şi comunicare, la strângerea legăturilor dintre instituţiile universitare din România şi mediul academic internaţional,Preşedintele României decretează: +
Articolul UNICSe conferă Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, categoria H "Cercetarea ştiinţifică", Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Universitatea din Bucureşti.PREŞEDINTELE ROMÂNIEITRAIAN BĂSESCUÎn temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României, republicată, contrasemnăm acest decret.PRIM-MINISTRUEMIL BOCBucureşti, 19 noiembrie 2009.Nr. 1.722.––––-