Informatii Document
Emitent: PRESEDINTELE ROMÂNIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 1151 din 29 noiembrie 2022
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) și ale art. 100 din Constituția României, republicată, ale art. 4 alin. (1) și alin. (2) lit. c), ale art. 6 lit. A și B din Legea nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații al României, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 104/2000 privind reinstituirea Ordinului și Medaliei Naționale Pentru Merit, aprobată prin Legea nr. 542/2001, cu modificările ulterioare,cu prilejul Zilei Naționale a României,în semn de înaltă apreciere a serviciilor importante pe care le-au adus instituției militare, a rezultatelor remarcabile obținute în procesul de instruire, precum și a înaltului profesionalism dovedit în executarea misiunilor încredințate,Președintele României d e c r e t e a z ă: +
Articolul 1– Se conferă Ordinul Național Pentru Merit în grad de Comandor, cu însemn pentru militari, domnului general-maior Mocanu Ion Gheorghe. +
Articolul 2Se conferă Ordinul Național Pentru Merit în grad de Ofițer, cu însemn pentru militari:1.domnului general-locotenent Vlad Constantin Gheorghiță; … 2.domnului general de brigadă Cîrstea Simion Sorin; … 3.domnului colonel Vrabie Gheorghe Cristian. … +
Articolul 3Se conferă Ordinul Național Pentru Merit în grad de Ofițer, cu însemn pentru civili, doamnei Cojocaru Gheorghe Simona. +
Articolul 4Se conferă Ordinul Național Pentru Merit în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari:1.domnului general-maior Chițu Gheorghe Victor; … 2.domnului colonel Apostol Costachi Cristian-Marius; … 3.domnului colonel Folea Marin Marian-Aurelian; … 4.doamnei colonel Grigoraș Pavel Adriana; … 5.domnului colonel Iordache Ion Mihai-Adrian; … 6.domnului colonel Pițu Gabriel Cătălin-Ranco. … +
Articolul 5Se conferă Ordinul Național Pentru Merit în grad de Cavaler, cu însemn pentru civili:1.doamnei Comărnescu Ștefan Mirela-Mariana; … 2.doamnei Dănilă Gheorghe Norela; … 3.domnului Mihailov Gheorghe George; … 4.doamnei Stoian Sterică Eugenia-Claudia. … +
Articolul 6Se conferă Medalia Națională Pentru Merit clasa I, cu însemn pentru militari, domnului plutonier-adjutant principal Comănescu Gelu CristianGeorgel. +
Articolul 7Se conferă Medalia Națională Pentru Merit clasa I, cu însemn pentru civili, doamnei Rad Ioan Ioana. +
Articolul 8Se conferă Medalia Națională Pentru Merit clasa a II-a, cu însemn pentru militari:1.domnului plutonier-adjutant Cîrneanu Costel Marius; … 2.domnului plutonier-adjutant Pîrlog Vasile Ștefan; … 3.domnului caporal clasa a III-a Botezatu Gheorghe Valerică. … +
Articolul 9Se conferă Medalia Națională Pentru Merit clasa a III-a, cu însemn pentru militari:1.domnului plutonier-adjutant principal Palade Gheorghe Radu-Sorin; … 2.domnului plutonier-adjutant Ghineț Neculai Ionel; … 3.domnului plutonier-adjutant Ioța Constantin Adrian; … 4.domnului plutonier-adjutant Oncică Aurel Daniel-Laurențiu; … 5.domnului plutonier-major Badea Gheorghe Nicolae; … 6.doamnei plutonier-major Gheorghe Dumitru Carmen-Ileana. … +
Articolul 10Se conferă Medalia Națională Pentru Merit clasa a III-a, cu însemn pentru civili:1.domnului Deteșan Vasile Vasile; … 2.doamnei Mamele Dan Nicoleta; … 3.doamnei Năstasă Iordan Olga. …
PREȘEDINTELE ROMÂNIEI
KLAUS-WERNER IOHANNISÎn temeiul art. 100 alin. (2) din Constituția României, republicată, contrasemnăm acest decret.
PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂBucurești, 28 noiembrie 2022.Nr. 1.383.