privind unele măsuri referitoare la desfăşurarea adunărilor publice
Consiliul Frontului Salvării Naţionale decretează: +
Articolul 1În scopul garantarii desfăşurării normale a activităţilor economice şi sociale, asigurării ordinii şi liniştii publice, adunările publice pot fi organizate numai în condiţiile stabilite prin Decretul-lege nr. 2 din 3 ianuarie 1990 şi cu respectarea măsurilor prevăzute în prezentul decret-lege.Adunările publice pot fi organizate, de regula, în zilele nelucrătoare ori în afară programului de lucru. +
Articolul 2În municipiul Bucureşti, adunările publice se vor organiza, de regula, în Parcul Libertăţii, Parcul Tineretului, Parcul Operei Române şi Parcul Titan.La cererea organizatorilor, Primăria municipiului Bucureşti va putea stabili şi alte locuri de desfăşurare a adunărilor publice, cu respectarea prevederilor prezentului decret-lege.Primăriile judeţene vor stabili în termen de 5 zile locurile de desfăşurare a adunărilor publice, care vor fi aduse la cunoştinţa cetăţenilor prin orice mijloace de publicitate.La stabilirea acestor locuri se va avea în vedere evitarea perturbarilor de orice fel ale activităţilor economice, de aprovizionare şi transport, ale siguranţei circulaţiei, funcţionarii normale a instituţiilor publice, de învăţămînt, cultura şi sănătate.Organizarea adunărilor publice nu poate avea loc în apropierea garilor, aeroporturilor, spitalelor, obiectivelor militare, a unităţilor economice care au instalaţii, utilaje şi maşini cu grad ridicat de pericol în exploatare. +
Articolul 3Locurile de organizare a adunărilor publice vor fi dotate, în limita posibilităţilor, cu staţii de amplificare şi alte mijloace tehnice necesare desfăşurării corespunzătoare a acestora, care se vor pune la dispoziţia organizatorilor. +
Articolul 4Adunările publice pot fi organizate şi la sediile partidelor politice şi ale celorlalte organizaţii obşteşti constituite potrivit legii. +
Articolul 5Grupurile de participanţi la adunările publice se vor deplasa la locurile stabilite pentru desfăşurarea acestora numai pe traseele stabilite de organele locale ale administraţiei de stat, împreună cu organele poliţiei. +
Articolul 6Pe timpul deplasarii, cît şi al desfăşurării adunărilor publice, organele poliţiei vor lua măsuri pentru protecţia cetăţenilor şi a bunurilor materiale. +
Articolul 7Organele locale ale administraţiei de stat şi organele poliţiei vor lua măsuri de interzicere a desfacerii băuturilor alcoolice în locurile destinate desfăşurării adunărilor publice, precum şi în imediata lor apropiere, pe toată durata acestor adunări. +
Articolul 8Fapta persoanei care organizează adunări publice fără înregistrarea acestora la organele poliţiei cu cel puţin 48 de ore înainte, potrivit Decretului-lege nr. 2/1990, constituie contravenţie şi se sancţionează cu închisoare contravenţională de la 15 zile la 30 de zile sau cu amendă de la 500 lei la 2.000 lei.Aceeaşi sancţiune se aplică şi pentru organizarea de adunări publice în alte zile sau în alte locuri decît cele stabilite. +
Articolul 9Încălcarea prevederilor art. 5 din prezentul decret-lege de către cei care iniţiază, organizează şi conduc adunările publice constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 300 lei la 1.500 lei.Constituie, de asemenea, contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei încălcarea prevederilor art. 7.Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor se fac de către organele poliţiei şi de împuterniciţi ai primăriilor.Împotriva procesului-verbal de contravenţie se poate face plîngere la judecătoria în raza căreia a avut loc contravenţia, în termen de 15 zile de la comunicare. +
Articolul 10Faptele de distrugere de bunuri, ultraj, vătămare corporală, furt, precum şi orice alte infracţiuni comise cu prilejul organizării şi desfăşurării adunărilor publice se sancţionează potrivit legii penale.Totodată, pentru alte fapte decît cele penale, cei în cauza răspund, potrivit legii, contraventional, disciplinar, civil sau material, după caz. PREŞEDINTELECONSILIULUI FRONTULUI SALVĂRII NAŢIONALEION ILIESCU––––––