Informatii Document
Emitent: PARLAMENTUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 932 din 21 decembrie 2014
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
Parlamentului României cu privire la depunerea jurământului de către Preşedintele României
Camera Deputaţilor şi Senatul, întrunite în şedinţă comună, la data de 21 decembrie 2014, în vederea depunerii jurământului de către candidatul la funcţia de Preşedinte al României, a cărui alegere a fost validată de către Curtea Constituţională prin Hotărârea nr. 63 din 21 noiembrie 2014,ţinând seama de actul de validare, întocmit în conformitate cu prevederile art. 53 alin. (2) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, al cărui conţinut a fost prezentat în faţa Parlamentului de către domnul Augustin Zegrean, preşedintele Curţii Constituţionale,constatând că domnul Klaus-Werner Iohannis a depus jurământul prevăzut de art. 82 alin. (2) din Constituţie,iau act de începerea exercitării de către domnul Klaus-Werner Iohannis a mandatului de Preşedinte al României.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORVALERIU-ŞTEFAN ZGONEAPREŞEDINTELE SENATULUICĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANUBucureşti, 21 decembrie 2014.Nr. 3.––-