Informatii Document
Emitent: ACT INTERNATIONAL
Publicat în: BULETINUL OFICIAL nr. 47 din 16 iunie 1980
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
cu privire la masurile comerciale luate în scopuri legate de balanta de plati*)
––Notă …
*) Traducere.Părţile Contractante,avînd în vedere prevederile art. XII şi XVIII paragraful B din acordul general,reamintind procedurile aplicabile consultarilor cu privire la restrictiile la import destinate sa protejeze echilibrul balantei de plati, care au fost aprobate de consiliu la 28 aprilie 1970 (IBDD, Suplimentul nr. 18, pag. 51-57), şi procedurile aplicabile consultarilor curente cu tarile în curs de dezvoltare cu privire la restrictiile la import destinate sa protejeze echilibrul balantei de plati, care au fost aprobate de consiliu la 19 decembrie 1972 (IBDD, Suplimentul nr. 20, pag. 52-54),convinse ca masurile comerciale restrictive sînt, în general, un mijloc ineficace de a menţine sau de a restabili echilibrul balantelor de plati,luînd nota ca masurile de restrictionare a importurilor, altele decit restrictiile cantitative, au fost folosite în scopuri legate de balanta de plati,reafirmind ca masurile de restrictionare a importurilor luate pentru protejarea balantei de plati nu trebuie să aibă ca scop sa protejeze o ramura de productie sau un sector anumit,convinse ca părţile contractante trebuie să depună eforturi în scopul evitarii masurilor de restrictionare a importurilor luate în scopuri legate de balanta de plati, neincurajind investitii noi n-ar fi viabile din punct de vedere economic în absenta acestor măsuri,recunoscind ca fiecare parte contractantă slab dezvoltata trebuie să tina cont de situaţia dezvoltării sale, de finanţele şi comertul sau, atunci cînd pune în aplicare măsuri de restrictionare a importurilor în scopuri legate de balanta de plati,recunoscind ca masurile comerciale luate de tarile dezvoltate pot avea grave repercusiuni asupra economiei tarilor în curs de dezvoltare,recunoscind ca părţile contractante dezvoltate trebuie să evite, în cea mai mare măsura posibila, aplicarea de măsuri comerciale restrictive în scopuri legate de balanta de plati,au convenit cele ce urmeaza:1. Procedurile de examinare stipulate în art. XII şi XVIII se vor aplica tuturor masurilor de restrictionare a importurilor luate în scopuri legate de balanta de plati. Aplicarea masurilor de restrictionare a importurilor luate în scopuri legate de balanta de plati va fi conforma cu urmatoarele condiţii, în plus faţă de cele enuntate în art. XII, XIII, XV şi XVIII, fără a prejudicia alte prevederi ale acordului general:a) în aplicarea masurilor de restrictionare a importurilor, părţile contractante se vor conforma disciplinelor prevăzute în acordul general şi vor da preferinta masurilor care perturba cel mai puţin schimburile*); … b) aplicarea simultana a mai multor categorii de măsuri comerciale pentru acest scop trebuie să fie evitata; … c) de fiecare data cînd practic va fi posibil, părţile contractante vor publică un calendar pentru suprimarea acestor măsuri. … Prevederile prezentului paragraf n-au ca obiect sa modifice prevederile de fond ale acordului general.–––Notă …
*) Se înţelege ca părţile contractante slab dezvoltate trebuie să tina seama de situaţia dezvoltării lor, de finanţele şi comertul lor, atunci cînd aleg măsura specifică pe care să o aplice.2. Dacă, cu toate principiile prezentei declaratii, o parte contractantă dezvoltata este fortata să aplice măsuri de restrictionare a importurilor în scopuri legate de balanta de plati, ea va tine seama, determinînd incidenţa masurilor, de interesele la export ale părţilor contractante slab dezvoltate şi ea va putea excepta de la masurile sale produsele al caror export prezinta interes pentru respectivele părţi contractante.3. Părţile contractante vor notifica la G.A.T.T., în cel mai scurt timp, toate masurile de restrictionare a importurilor luate în scopuri legate de balanta de plati.Părţile contractante care vor avea motive sa creada ca o măsura de restrictionare a importurilor aplicata de către o altă parte a fost luata în scopuri legate de balanta de plati vor putea notifica măsura în cauza la G.A.T.T. sau sa ceara la Secretariatul G.A.T.T. să obţină informaţii asupra acestei măsuri şi să le comunice, dacă este cazul, tuturor părţilor contractante.4. Toate masurile de restrictionare a importurilor luate în scopuri legate de balanta de plati vor face obiect de consultari în cadrul Comitetului pentru restrictii la import (balanta de plati) din G.A.T.T. (denumit mai jos comitetul).5. Toate părţile contractante care îşi exprima dorinţa vor putea fi alese membre ale comitetului. Ele se vor stradui sa procedeze în asa fel incit, pe cit posibil, compozitia comitetului sa reflecte caracteristicile părţilor contractante în ansamblul lor din punct de vedere al situaţiei geografice, al situaţiei financiare externe şi al gradului dezvoltării economice.6. Comitetul va urma procedurile aplicabile consultarilor cu privire la restrictiile la import destinate sa protejeze echilibrul balantei de plati, care au fost aprobate de consiliu la 28 aprilie 1970 şi care sînt publicate în IBDD, Suplimentul nr. 18, pag. 51-57 (denumite mai jos procedurile de consultari aprofundate) sau procedurile aplicabile consultarilor curente cu tarile în curs de dezvoltare cu privire la restrictiile la import, menite sa protejeze echilibrul balantei de plati, care au fost aprobate de consiliu la 19 decembrie 1972 şi care au fost publicate în IBDD, Suplimentul nr. 20, pag. 52-54 (denumite mai jos procedurile de consultari simplificate), sub rezerva dispoziţiilor de mai jos.7. Secretariatul G.A.T.T., folosind toate sursele de informare potrivit, inclusiv partea contractantă chemata la consulare, va pregati, pentru a facilita consultarile în cadrul comitetului, un document de baza faptic descriind aspectele comerciale ale masurilor luate, inclusiv a celor care prezinta un interes deosebit pentru părţile contractante slab dezvoltate. Documentul va contine, de asemenea, şi alte probleme pe care comitetul le va considera necesare. Secretariatul G.A.T.T. va da părţii contractante chemate la consultare posibilitatea sa formuleze observatii asupra documentului, înainte de a fi supus comitetului.8. În caz de consultari în temeiul art. XVIII paragraful 12 b), comitetul va fonda hotărîrea sa în ce priveste procedura de urmat pe elemente ca cele ce urmeaza:a) timpul care s-a scurs de la ultimele consultari aprofundate; … b) hotărîrile pe care partea contractantă chemata la consultari le va fi luat, în lumina concluziilor stabilite cu ocazia consultarilor precedente; … c) modificările nivelului global sau ale naturii masurilor comerciale luate în scopuri legate de balanta de plati; … d) schimbările survenite în situaţia sau în perspectivele balantei de plati; … e) precizarea dacă problemele balantei de plati sînt probleme cu caracter structural sau temporar. … 9. Orice parte contractantă slab dezvoltata va putea, în orice moment, sa ceara consultari aprofundate.10. La cererea oricarei părţi contractante slab dezvoltate chemate la consultari, serviciile de asistenţa tehnica ale Secretariatului G.A.T.T. o vor ajuta sa pregateasca documentaţia pentru consultari.11. Comitetul va prezenta consiliului rapoarte cu privire la consultarile sale. Rapoartele cu privire la consultarile aprofundate vor indica:a) concluziile comitetului, precum şi faptele şi motivele pe care se intemeiaza ele; … b) hotărîrile pe care partea contractantă chemata la consultari le va fi luat în lumina concluziilor stabilite cu ocazia consultarilor precedente; … c) în cazul părţilor contractante slab dezvoltate, faptele şi motivele pe care comitetul şi-a fondat decizia în legătură cu procedura urmata; şi … d) în cazul părţilor contractante dezvoltate, precizarea dacă alte măsuri de politica economica pot fi substituite acelora care au fost luate. … Dacă comitetul constata ca masurile luate de către partea contractantă chemata la consultare:a) au, în multe privinte, o legătură cu o măsura comerciala restrictiva aplicata de către o altă parte contractantă*) sau … b) au o incidenţa defavorabila importanţa asupra intereselor comerciale de export ale unei părţi contractante slab dezvoltate, … va informa consiliul, care va lua astfel de măsuri suplimentare pe care le va putea considera indicate.12. În cursul consultarilor aprofundate cu o parte contractantă slab dezvoltata şi dacă partea contractantă chemata la consultari o doreste, comitetul va acorda o atenţie deosebită posibilitatilor de a atenua problema balantei de plati sau de a o remedia prin intermediul masurilor pe care părţile contractante vor putea să le ia pentru a facilita sporirea incasarilor din export ale părţii contractante chemate la consultari, asa cum este prevăzut în paragraful 3 al procedurilor de consultari aprofundate.13. Dacă comitetul constata ca o măsura de restrictionare a importurilor luata în scopuri legate de balanta de plati de către partea contractantă chemata la consultari este incompatibila cu prevederile art. XII sau XVIII paragraful B din acordul general, sau cu prezenta declaratie, va formula, în raportul sau către consiliu, constatari de natura sa ajute consiliul sa faca recomandarile necesare vizind promovarea punerii în aplicare a art. XII şi XVIII paragraful B şi a prezentei declaratii.Consiliul va tine sub supraveghere orice problema în domeniul careia se vor face recomandari.–––-Notă …
*) De notat ca o asemenea constatare este mai posibila în cazul unor măsuri recente decit în cazul masurilor intrate în vigoare de mai multa vreme.–-