DECIZIE nr. XXXIV din 7 mai 2007

examinarea recursului în interesul legii, punând concluzii pentru a fi admis în sensul de a se stabili că, în materia reabilitării, hotărârile pronunţate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 356/2006 sunt supuse atât apelului, cât şi recursului, iar cele pronunţate după această dată sunt supuse numai căii ordinare de atac a recursului



Dosar nr. 5/2007Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la căile ordinare de atac ce se pot exercita împotriva hotărârilor pronunţate în materia reabilitării după intrarea în vigoare a Legii nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum ţi pentru modificarea altor legi.Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 90 de judecători din totalul de 116 în funcţie.Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru a fi admis în sensul de a se stabili că, în materia reabilitării, hotărârile pronunţate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 356/2006 sunt supuse atât apelului, cât şi recursului, iar cele pronunţate după această dată sunt supuse numai căii ordinare de atac a recursului.SECŢIILE UNITE,deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:În practica instanţelor judecătoreşti s-a ivit diversitate de soluţii cu privire la căile ordinare de atac ce se pot exercita împotriva hotărârilor pronunţate în materia reabilitării.Astfel, unele instanţe s-au pronunţat în sensul că, după intrarea în vigoare a dispoziţiilor Legii nr. 356/2006, sunt aplicabile prevederile art. 501 teza I din Codul de procedură penală, în sensul că hotărârea prin care instanţa rezolvă cererea de reabilitare este supusă apelului, iar hotărârea instanţei de apel este supusă recursului.Alte instanţe, dimpotrivă, invocând prevederile alin. 1 lit. f) al art. 361 di Codul de procedură penală, introdus în acest text prin Legea nr. 356/2006, intrată în vigoare la 7 septembrie 2006, au considerat că după această dată hotărârea de soluţionare a cererii de reabilitare este supusă controlului judiciar numai în cadrul căii de atac a recursului.Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.Potrivit art. 361 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală, literă introdusă prin art. I pct. 168 din Legea nr. 358/2006, intrată în vigoare la 7 septembrie 2006, nu pot fi atacate cu apel „sentinţele pronunţate în materia executării hotărârilor penale, precum şi cele privind reabilitarea”.Pe de altă parte, prin art. 501 din Codul de procedură penală se prevede că "hotărârile prin care instanţa rezolvă cererea de reabilitare este supusă apelului, iar hotărârea pronunţată de instanţa de apel este supusă recursului".Faţă de această inadvertenţă şi de nereglementarea, în Codul de procedură penală, a modului de aplicare în timp a dispoziţiilor legale cu caracter procedural, se impune ca problema de interpretare a legii ce s-a ivit să fie examinată în raport cu prevederile referitoare la situaţiile tranzitorii cuprinse în Legea nr. 31/1968 pentru punerea în aplicare a acestui cod.În adevăr, potrivit art. 3 din legea menţionată, "regulile de competenţă din noul Cod de procedură penală se aplică şi cauzelor în care procesul penal a fost pornit înainte de intrarea în vigoare a acestui cod, afară de cazul când a intervenit o hotărâre în primă instanţă".În acest fel, reglementându-se competenţa în raport cu principiul activităţii legii procedurale penale, ceea ce înseamnă riguroasa ei aplicare din momentul intrării în vigoare până la data abrogării, modificării sau înlocuirii cu o altă dispoziţie, în conformitate cu regula tempus regit actum, a fost instituită totodată excepţia determinată de existenţa unei hotărâri pronunţate în primă instanţă.Ca urmare, prin voinţa legiuitorului a fost reglementat un caz de ultraactivitate a legii procedurale vechi, impus de nevoia ca procesul să continue potrivit prevederilor ce erau aplicabile în momentul judecăţii şi pronunţării hotărârii în primă instanţă, iar nu în raport cu noile dispoziţii procedurale, intrate în vigoare ulterior.Această ultraactivitate a legii procedurale penale este, de altfel, în deplină concordanţă cu reglementarea în art. 4 din Legea nr. 31/1968 a dispoziţiilor aplicabile în căile de atac, sens în care se prevede că „hotărârile sunt supuse căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la data pronunţării lor”.Or, din moment ce o atare dispoziţie nu se poate referi doar la însăşi existenţa căii de atac, ci mai ales la modalitatea exercitării, desfăşurării şi soluţionării sale, cu referire la termene, titulari, condiţii de exercitare, motive, competenţă şi procedura ce trebuie urmată în cursul judecăţii, reiese că, în materia reabilitării, hotărârile pronunţate până la data de 7 septembrie 2006, când a intrat în vigoare Legea nr. 356/2006, prin care a fost introdusă reglementarea de la lit. f) la alin. 1 al art. 361 din Codul de procedură penală, erau supuse căilor de atac prevăzute în art. 501 din Codul de procedură penală.Ulterior intrării în vigoare a acestei completări aduse alin. 1 al art. 361 din Codul de procedură penală, prin introducerea reglementării de la lit. f), potrivit căreia sentinţele privind reabilitarea nu pot fi atacate cu apel, aceste hotărâri nu mai sunt supuse decât căii ordinare de atac a recursului, în condiţiile reglementate explicit în dispoziţia art. 385^1 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală, introdusă prin art. I pct. 183 din Legea nr. 356/2006.În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi ale art. 414^2 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că dispoziţiile art. 501 din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că hotărârile pronunţate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 356/2006 sunt supuse atât apelului, cât şi recursului, iar hotărârile pronunţate după intrarea în vigoare a acestei legi sunt supuse numai căii ordinare de atac a recursului, în condiţiile art. 385^1 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală.PENTRU ACESTE MOTIVEÎn numele legiiDECID:Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.Dispoziţiile art. 501 din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că:1. hotărârile pronunţate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 356/2006 sunt supuse atât apelului, cât şi recursului;2. hotărârile pronunţate după intrarea în vigoare a Legii nr. 356/2006 sunt supuse numai căii ordinare de atac a recursului, în condiţiile art. 385^1 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală.Obligatorie, potrivit art. 414^2 alin. 3 din Codul de procedură penală.Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 mai 2007.PREŞEDINTELEÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAPrim-magistrat-asistent,Victoria Maftei––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește