DECIZIE nr. XXXIII din 16 aprilie 2007

pentru examinarea recursului în interesul legii, cu privire la admisibilitatea recursului declarat împotriva deciziilor pronunţate de instanţele de apel prin care s-au anulat în tot sau în parte procedura urmată şi hotărârea apelată, cu reţinerea cauzei spre judecare



Dosar nr. 3/2007Sub preşedinţia domului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la admisibilitatea recursului declarat împotriva deciziilor pronunţate de instanţele de apel prin care s-au anulat în tot sau în parte procedura urmată şi hotărârea apelată, cu reţinerea cauzei spre judecare.Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 88 de judecători din totalul de 116 în funcţie.Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, cerând să fie admis în sensul de a se stabili că este inadmisibil recursul declarat împotriva deciziei prin care instanţa de apel, anulând în tot sau în parte hotărârea apelată, reţine cauza spre judecare.SECŢIILE UNITE,deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:În practica instanţelor judecătoreşti s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar în legătură cu aplicarea dispoziţiilor art. 299 alin. 1, cu referire la art. 297 alin. 2 teza finală din Codul de procedură civilă, privind admisibilitatea căii extraordinare de atac a recursului împotriva deciziilor pronunţate în apel, prin care, anulându-se în tot sau în parte procedura urmată şi hotărârea pronunţată, se reţine procesul spre judecare.Astfel, unele instanţe au considerat că este admisibil recursul declarat împotriva deciziei prin care, admiţându-se apelul, au fost anulate în tot sau în parte procedura urmată şi hotărârea apelată, cu reţinerea cauzei spre judecare.În motivarea acestui punct de vedere, au fost invocate dispoziţiile art. 297 alin. 1 din Codul de procedură civilă, prin care s-a reglementat, fără să se facă distincţie că "hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului", precum şi prevederile art. 377 alin. 1 pct. 3 din acelaşi cod, potrivit cărora hotărârile date în apel sunt definitive, deci sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs.Alte instanţe, dimpotrivă, au apreciat că hotărârea instanţei de apel prin care se anulează în tot sau în parte procedura urmată şi hotărârea pronunţată în primă instanţă, cu reţinerea cauzei spre judecare, echivalează cu o încheiere interlocutorie dată în timpul judecării pricinii, care, nefinalizând judecata acesteia, nu poate fi atacată cu recurs, conform art. 238 alin. 2 din Codul de procedură civilă, decât odată cu fondul cauzei.S-a motivat că, în lipsa unui text de lege în care să fie prevăzută expres posibilitatea exercitării separate a căii extraordinare de atac a recursului, împotriva hotărârii prin care instanţa admite apelul şi anulează în tot sau în parte procedura urmată, precum şi hotărârea apelată, cu reţinerea cauzei spre judecare, o atare hotărâre intermediară, ca şi în cazul încheierilor premergătoarelor, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs decât odată cu decizia pronunţată asupra fondului, singura care are caracter definitiv.Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.În adevăr, prin art. 297 alin. 2 din Codul de procedură civilă se prevede că "dacă prima instanţă s-a declarat competentă şi instanţa de apel stabileşte că a fost necompetentă, anulând hotărârea atacată, va trimite cauza spre judecare instanţei competente sau altui organ cu activitate jurisdicţională competent, afară de cazul când constată propria sa competenţă", precizându-se că "în acest caz, precum şi atunci când există vreun motiv de nulitate, iar prima instanţă a judecat în fond, instanţa de apel, anulând în tot sau în parte procedura urmată şi hotărârea pronunţată, va reţine procesul spre judecare".Această ultimă dispoziţie cuprinsă în art. 297 alin. 2 din Codul de procedură civilă se referă, deci, la situaţia când instanţa de apel adoptă, în aceeaşi cauză, o primă hotărâre prin care, admiţând apelul, anulează în tot sau în parte procedura urmată şi hotărârea apelată, reţinând procesul spre judecare, precum şi o a doua hotărâre prin care soluţionează fondul cauzei.Ca urmare, decizia de admitere a apelului, prin care se dispune anularea în tot sau în parte a hotărârii primei instanţe, cu reţinerea procesului spre judecare, fixându-se termen în acest scop, nu poate fi decât o hotărâre cu caracter intermediar, având menirea de a pregăti soluţionarea fondului cauzei.Aşa fiind, o atare hotărâre, nerezolvând prin ea însăşi obiectul litigiului, impune incidenţa dispoziţiilor art. 282 alin. 2 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora "împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecăţii", a căror raţiune constă tocmai în a nu se exercită de mai multe ori, succesiv, o anumită cale de atac într-o cauză aflată în acelaşi stadiu de rezolvare.Or, câtă vreme cauza rămâne în curs de rezolvare după anularea în tot sau în parte a hotărârii primei instanţe, astfel că nu poate fi considerată soluţionată definitiv decât după pronunţarea deciziei asupra fondului procesului, iar raţiunea pentru care s-a instituit principiul de a fi supuse căii extraordinare de atac a recursului numai hotărârile judecătoreşti definitive este tocmai necesitatea instituirii unui sistem de natură să asigure judecarea completă şi într-un timp rezonabil a dosarelor, fără fragmentarea cursului judecăţii, se impune cu evidenţă ca o atare cale de atac să nu poată fi exercitată şi împotriva deciziei de anulare în tot sau în parte a procedurii urmate şi a hotărârii apelate, cu menţinerea cauzei spre judecare.De altfel, faţă de caracterul ei intermediar, decizia instanţei de apel de anulare a hotărârii primei instanţe fără a se evoca fondul, cu reţinerea cauzei spre judecare, nici nu are o existenţă autonomă, ci face parte din succesiunea de hotărâri ce survin în cursul rezolvării pricinii, astfel că atât timp cât nu a fost epuizată examinarea căii extraordinare de atac a apelului, prin pronunţarea hotărârii definitive asupra fondului pricinii, o atare cale de atac nu se poate exercita şi asupra hotărârii anterioare, care a declanşat procedura ulterioară de cercetare din nou a cauzei pe fond.Mai mult, expresia "…reţine procesul spre judecare" din finalul reglementării cuprinse în art. 297 alin. 2 teza a II-a din Codul de procedură civilă impune interpretarea textului de lege în sensul că, într-o astfel de ipoteză, admiterea apelului şi anularea hotărârii supuse acestei căi de atac nu dezînvestesc instanţa de apel, ci o atare soluţie se încorporează în succesiunea actelor procesuale ce se finalizează prin decizia cu caracter definitiv, care rezolvă pe fond procesul, singura susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în temeiul art. 299 din Codul de procedură civilă, în conformitate cu principiul fundamental al unicităţii căilor de atac.Aşadar, faţă de caracterul pregătitor al delegării pricinii specific situaţiei avute în vedere prin art. 268 alin. 3 din Codul de procedură civilă, pe care îl are decizia de admitere a apelului şi anulare în tot sau în parte a procedurii urmate şi a hotărârii atacate, cu reţinerea procesului spre judecare, numai decizia finală, prin care este soluţionat fondul apelului, întruneşte condiţiile la care se referă art. 255 alin. 1 din Codul de procedură civilă, pentru a fi susceptibilă să fie atacată cu recurs.Pe de altă parte, regula unicităţii de exercitare a căii de atac face de neconceput fragmentarea fazei procesuale a judecării în apel, încât şi sub acest aspect prima hotărâre a instanţei de apel, de anulare a hotărârii atacate, cu reţinerea cauzei spre judecare, nu poate fi examinată de instanţa superioară de control judiciar, în recurs, decât odată cu decizia finală, dată asupra fondului.A considera altfel ar însemna nu numai să se prelungească nerezonabil soluţionarea apelului pe fond, ci şi să se limiteze fără justificare legală posibilitatea instanţei de apel de a exercita un control judiciar deplin în cadrul examinării căii de atac cu care este învestită, ceea ce ar contraveni principiului plenitudinii de jurisdicţie pe care trebuie să o aibă judecătorii.Aşa fiind, raţiuni de corectă interpretare a legii procesual civile, în ansamblul său, impun aplicarea dispoziţiilor art. 299 alin. 1, cu referire la art. 297 alin. 2 teza finală din Codul de procedură civilă, în sensul că recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în apel, prin care s-au anulat în tot sau în parte procedura urmată, precum şi hotărârea apelată, cu reţinerea cauzei spre judecare, este inadmisibil, în afara cazului când instanţa de apel a constatat propria sa competenţă, asemenea hotărâri putând fi atacate în recurs numai odată cu deciziile pronunţate în final asupra fondului, după judecarea acelei cauze în apel.În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi ale art. 329 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se decide în sensul arătat.PENTRU ACESTE MOTIVEÎn numele legiiDECID:Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.În aplicarea dispoziţiilor art. 299 alin. 1 raportat la art. 297 alin. 2 teza finală din Codul de procedură civilă, stabilesc:Recursul declarat împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţele de apel, prin care s-au anulat în tot sau în parte procedura urmată, precum şi hotărârea apelată, cu reţinerea cauzei spre judecare, cu excepţia cazului în care instanţa de apel a constatat propria sa competenţă, este inadmisibil.Aceste hotărâri pot fi atacate cu recurs numai odată cu deciziile pronunţate asupra fondului, după judecarea cauzelor în apel.Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 aprilie 2007.PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAPrim-magistrat-asistent,Victoria Maftei________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește