DECIZIE nr. XXVIII din 18 septembrie 2006

privind recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la înţelesul noţiunii "pedeapsă prevăzută de lege", în accepţiunea prevederilor art. 160^h alin. 1 din Codul de procedură penală, în cazul arestării preventive a minorului între 14 şi 16 ani



Dosar nr. 16/2006Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi JustiţieÎnalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru examinarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la înţelesul noţiunii „pedeapsă prevăzută de lege”, în accepţiunea prevederilor art. 160^h alin. 1 din Codul de procedură penală, în cazul arestării preventive a minorului între 14 şi 16 ani.Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, fiind prezenţi 81 de judecători din totalul de 112 în funcţie.Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii de admitere a acestuia, în sensul de a se stabili că, prin pedeapsa prevăzută de lege în cazul arestării minorului între 14 şi 16 ani, conform art. 160^h alin. 1 din Codul de procedură penală, se înţelege pedeapsa prevăzută de textul de lege care incriminează fapta de care este învinuit, iar nu cea redusă în temeiul art. 109 din Codul penal.SECŢIILE UNITE,deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:În practica instanţelor judecătoreşti s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar referitor la înţelesul noţiunii de pedeapsă prevăzută de lege în cazul arestării preventive a minorului între 14 şi 16 ani, conform art. 160^h alin. 1 din Codul de procedură penală.Astfel, unele instanţe s-au pronunţat în sensul că, în cazul inculpaţilor minori, prin "pedeapsă prevăzută de lege" se înţelege pedeapsa rezultată din aplicarea dispoziţiilor de reducere la jumătate a limitelor prevăzute pentru infracţiunea săvârşită, conform art. 109 alin. 1 din Codul penal.Alte instanţe, dimpotrivă, au decis că, într-un asemenea caz, prin pedeapsă prevăzută de lege se înţelege numai pedeapsa menţionată în textul de lege care incriminează fapta, iar nu cea aplicabilă minorului potrivit art. 109 din Codul penal.Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.Este adevărat că prin art. 109 alin. 1 din Codul penal se prevede că pedepsele ce se pot aplica minorului sunt închisoarea sau amenda prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, limitele acestor pedepse reducându-se la jumătate, fără însă ca minimul pedepsei să poată depăşi 5 ani.Prin alin. 2 al aceluiaşi articol se mai prevede că, atunci când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă, minorului i se aplică închisoarea de la 5 la 20 de ani.Pe de altă parte, în conformitate cu dispoziţiile art. 160^h alin. 1 din Codul de procedură penală, arestarea preventivă a minorului între 14 şi 16 ani poate fi dispusă numai dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta de care este învinuit este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de 10 ani ori mai mare.Rezultă deci că în cuprinsul textelor de lege menţionate este dată aceeaşi accepţiune înţelesului expresiei "pedeapsa prevăzută de lege", dar, în raport cu specificul instituţiilor la care se referă, prin art. 109 din Codul penal este reglementat modul de aplicare a pedepsei în cazul minorului, iar prin art. 160^h alin. 1 din Codul de procedură penală sunt stabilite condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a putea fi dispusă măsura arestării preventive faţă de minorul între 14 şi 16 ani.În această privinţă, este de observat că prin art. 160^h alin. 1 din Codul de procedură penală se precizează că "minorul între 14 şi 16 ani nu poate fi arestat preventiv decât dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta de care este învinuit este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de 10 ani ori mai mare şi o altă măsură preventivă nu este suficientă".Or, prin art. 109 din Codul penal, reglementându-se pedepsele pentru minori, nu este prevăzută posibilitatea de a se aplică minorului pedeapsa detenţiunii pe viaţă la care se face referire în cuprinsul art. 160^h alin. 1 din Codul penal, ci se menţionează doar că, atunci "când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă, se aplică minorului închisoarea de la 5 la 20 de ani".Ca urmare, se impune să se constate că au procedat corect numai instanţele care au considerat că atât prin art. 109 din Codul penal, cât şi prin art. 160^h din Codul de procedură penală se are în vedere pedeapsa prevăzută în textul de lege ce incriminează fapta, astfel că este exclus ca al doilea text de lege să se refere la limitele de pedeapsă determinate conform art. 109 alin. 1 din Codul penal, cât timp, ca efect al aplicării prevederilor acestui din urmă articol, nici nu ar fi posibil să fie stabilită minorului pedeapsa detenţiunii pe viaţă la care se referă art. 160 h alin. 1 din Codul de procedură penală.Aşa fiind, dacă s-ar considera că prin expresia "pedeapsă prevăzută de lege", în accepţiunea art. 160^h alin. 1 din Codul de procedură penală, s-ar înţelege pedeapsa ce se poate stabili minorului în raport cu criteriile înscrise în art. 109 alin. 1 şi 2 din Codul penal, ar însemna ca aplicarea dispoziţiilor referitoare la luarea măsurii arestării preventive faţă de minorul între 14 şi 16 ani să fie restrânsă în mod artificial.De altfel, în art. 141^1 din Codul penal, introdus prin art. I pct. 50 din Legea nr. 278/2006, se precizează că prin „pedeapsă prevăzută de lege” se înţelegea pedeapsa prevăzută de textul de lege care incriminează fapta săvârşită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepselor.În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 şi ale art. 414^2 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că, în accepţiunea reglementării date în art. 160^h alin. 1 din Codul de procedură penală, prin „pedeapsă prevăzută de lege” în cazul învinuiţilor sau inculpaţilor minori între 14 şi 16 ani se înţelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârşită în forme consumate, fără luarea în considerare a cauzei de reducere a pedepsei la care se referă art. 109 din Codul penal.PENTRU ACESTE MOTIVEÎn numele legiiDECID:Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.În aplicarea prevederilor art. 160^h alin. 1 din Codul de procedură penală, stabilesc:În cazul învinuiţilor sau inculpaţilor minori între 14 şi 16 ani, prin pedeapsă prevăzută de lege în accepţiunea reglementării din articolul menţionat se înţelege pedeapsa prevăzută în textul care incriminează fapta săvârşită în forme consumate, fără luarea în considerare a cauzei de reducere a pedepsei prevăzută de dispoziţiile art. 109 din Codul penal.Obligatorie, potrivit art. 414^2 alin. 2 din Codul de procedură penală.Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 septembrie 2006.PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAPrim-magistrat-asistent,Victoria Maftei–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește