DECIZIE nr. LXXXIII (83) din 10 decembrie 2007

pentru a examina recursul în interesul legii cu privire la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 494 fraza I din Codul de procedură penală



Dosar nr. 57/2007Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 494 fraza I din Codul de procedură penală, referitoare la instanţa competentă să se pronunţe asupra reabilitării judecătoreşti în situaţia în care, prin schimbarea normelor legale de competenţă, instanţa care a judecat cauza în primă instanţă nu mai are această competenţă în momentul introducerii cererii.Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 88 de judecători din totalul de 115 aflaţi în funcţie.Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Gabriela Scutea, adjunct al procurorului general.Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii de admitere a acestuia în sensul de a se stabili că, în ipoteza modificării normelor privind competenţa materială, soluţionarea cererii de reabilitare revine instanţei care, potrivit legii în vigoare la data introducerii acesteia, este competentă să judece fondul cauzei.SECŢIILE UNITE,deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:În practica instanţelor judecătoreşti s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la instanţa competentă să soluţioneze cererea de reabilitare judecătorească în situaţia în care, prin schimbarea normelor legale de competenţă, instanţei care a judecat cauza în primă instanţă nu îi mai revine această competenţă în momentul introducerii cererii.Astfel, unele instanţe au decis că instanţa competentă să soluţioneze cererea de reabilitare este aceea care a judecat în primă instanţă cauza în care s-a pronunţat condamnarea, chiar dacă la momentul introducerii cererii, prin schimbarea normelor legale, competenţa revine altei instanţe.Alte instanţe, dimpotrivă, s-au pronunţat în sensul că, în caz de modificare a competenţei materiale, cererea de reabilitare se soluţionează de instanţa competentă să judece fapta în primă instanţă la data introducerii cererii.Aceste din urmă instanţe au interpretat şi au aplicat corect dispoziţiile legii.Într-adevăr, potrivit art. 494 din Codul de procedură penală, instanţa competentă să se pronunţe asupra reabilitării judecătoreşti este fie judecătoria sau tribunalul care a judecat în primă instanţă cauza în care s-a pronunţat condamnarea pentru care se cere reabilitarea, fie instanţa corespunzătoare, în a cărei rază teritorială domiciliază condamnatul.Este de observat în această privinţă că o cerere de reabilitare judecătorească este subsecventă condamnării, aşa încât determinarea competenţei trebuie să urmeze regimul judecăţii cauzei în care s-a formulat cererea ulterioară, cum este în cazul reabilitării.Reiese deci că într-o asemenea situaţie ne aflăm în faţa a două cauze diferite, cea dintâi, în care s-a pronunţat condamnarea, având ca obiect rezolvarea unui raport de drept penal de conflict, stins prin tragerea la răspundere penală a autorului, în vreme ce, în a doua cauză, activitatea jurisdicţională de soluţionare a cererii de reabilitare rezolvă un aspect adiacent obiectivului principal al procesului penal.Mai mult, în timp ce prima activitate jurisdicţională este integrată într-o fază specifică procesului penal, cea de a doua, privind reabilitarea, se situează în afara acestuia, după executarea hotărârii.De altfel, însuşi titlul VI al părţii speciale a Codului de procedură penală, care reglementează instituţia reabilitării, este particularizat prin denumirea "Proceduri speciale".Ca urmare, faţă de acest caracter autonom al reabilitării, se impune să fie incidentă regula tempus regit actum în aplicarea normelor de procedură penală.Aşa fiind, instanţa corespunzătoare celei care a judecat în primă instanţă nu poate fi decât aceea care, la data introducerii cererii prin care se solicită reabilitarea, este competentă să judece în primă instanţă infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat.În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi al art. 414^2 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se decide în sensul arătat.PENTRU ACESTE MOTIVE,În numele legii,DECID:Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.Dispoziţiile art. 494 teza I din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că:În caz de modificare a normelor de competenţă, cererea de reabilitare va fi soluţionată de instanţa competentă să judece cauza în primă instanţă, potrivit legii în vigoare la momentul introducerii cererii.Obligatorie, potrivit art. 414^2 alin. 3 din Codul de procedură penală.Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 decembrie 2007.PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢIDE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAPrim-magistrat-asistent,Victoria Maftei––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește