Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 539 din 17 iulie 2008
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
pentru examinarea recursului în interesul legii cu privire la calea de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor pronunţate în temeiul art. 285 teza I din Codul de procedură penală
Dosar nr. 38/2007Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la calea de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor pronunţate în temeiul art. 285 teza I din Codul de procedură penală.Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 86 de judecători din totalul de 115 aflaţi în funcţie.Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Niţu Tiberiu Mihail, prim-adjunct al procurorului general.Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii în sensul de a se stabili că hotărârile pronunţate în temeiul art. 285 teza I din Codul de procedură penală, prin care instanţa, sesizată în mod greşit, trimite plângerea organului competent, sunt sentinţe supuse recursului în condiţiile reglementate în art. 332 alin. 4 din acelaşi cod.SECŢIILE UNITE,deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:În legătură cu aplicarea prevederilor art. 285 teza I din Codul de procedură penală, instanţele judecătoreşti nu au un punct de vedere unitar cu privire la calea de atac ce se poate exercita împotriva hotărârilor de desesizare pronunţate în temeiul acestui text de lege.Astfel, unele instanţe au considerat că hotărârile de desesizare şi trimitere la organul competent a plângerilor prealabile greşit îndreptate, fiind definitive, nu sunt supuse niciunei căi de atac.Alte instanţe, dimpotrivă, s-au pronunţat în sensul că hotărârile de desesizare privind plângeri prealabile greşit îndreptate sunt supuse căilor de atac, unele apreciind că aceste hotărâri ar putea fi atacate succesiv atât cu apel, cât şi cu recurs, iar cele mai multe considerând că asemenea hotărâri pot fi atacate numai cu recurs.Aceste din urmă instanţe, care s-au pronunţat în sensul că hotărârile prin care plângerile prealabile greşit îndreptate sunt trimise organului competent pot fi atacate numai cu recurs, au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.Prin art. 285 din Codul de procedură penală se prevede că "plângerea prealabilă greşit îndreptată la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată se trimite organului competent", precizându-se în continuare că "în aceste cazuri plângerea se consideră valabilă, dacă a fost introdusă în termen la organul necompetent".Este adevărat că spre deosebire de art. 332 din Codul de procedură penală, prin care, reglementându-se restituirea pentru refacerea urmăririi penale, se precizează că "instanţa se desesizează şi restituie cauza procurorului", în cuprinsul art. 285 teza I din acelaşi cod se menţionează doar că plângerea prealabilă greşit îndreptată "se trimite" organului competent.Această diferenţă de reglementare nu poate lipsi însă procedura trimiterii plângerii prealabile organului competent de semnificaţia unei desesizări, câtă vreme o astfel de soluţie implică şi scoaterea cauzei de pe rol ca urmare a constatării lipsei competenţei de a o soluţiona.În acest sens, este de observat că o atare soluţie nu poate fi decât rezultatul verificării legalităţii investirii, sub aspectul reglementat în art. 285 din Codul de procedură penală, astfel că, prin voinţa neîndoielnică a legiuitorului, ea include în conţinutul său şi actul de desesizare implicită a instanţei care o pronunţă.În raport cu această particularitate conferită, prin art. 285 teza I din Codul de procedură penală, soluţiei instanţei, de trimitere a plângerii organului competent, hotărârea prin care este adoptată, fiind de dezinvestire, nu poate fi considerată decât sentinţă în sensul prevederilor art. 311 alin. 1 din Codul de procedură penală.Or, prin art. 361 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală se prevede între altele că sentinţele de dezinvestire nu pot fi atacate cu apel.Aşa fiind, faţă de această dispoziţie limitativă a exercitării căii de atac a apelului, hotărârea dată în temeiul art. 285 din Codul de procedură penală, fiind de dezinvestire, nu este supusă nici ea recursului.Dar, chiar dacă sentinţele de dezinvestire nu sunt menţionate între hotărârile ce pot fi atacate cu recurs potrivit art. 385^1 din Codul de procedură penală, din moment ce în art. 332 alin. 4 din acelaşi cod se prevede că "împotriva hotărârii de desesizare se poate face recurs de către procuror şi de orice persoană ale cărei interese au fost vătămate prin hotărâre….", se impune ca şi hotărârile de trimitere a plângerii prealabile organului competent, care sunt tot de desesizare, să fie supuse căii de atac a recursului în temeiul aceluiaşi text de lege.În consecinţă, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi al art. 414^2 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că hotărârile pronunţate în temeiul art. 285 teza I din Codul de procedură penală prin care instanţa, sesizată în mod greşit cu plângere prealabilă, trimite acea plângere organului competent, sunt sentinţe supuse recursului în condiţiile art. 332 alin. 4 din Codul de procedură penală.PENTRU ACESTE MOTIVEÎn numele legiiDECID:Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi stabilesc:Hotărârile pronunţate în temeiul art. 285 teza I din Codul de procedură penală, prin care instanţa sesizată în mod greşit cu o plângere prealabilă o trimite organului competent, sunt sentinţe supuse recursului, în condiţiile art. 332 alin. 4 din Codul de procedură penală.Obligatorie, potrivit art. 414^2 alin. 3 din Codul de procedură penală.Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 octombrie 2007.PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢIDE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAPrim-magistrat-asistent,Victoria Maftei––