DECIZIE nr. LVII (57) din 24 septembrie 2007

Redacția Lex24
Publicat in ICCJ: DECIZII, 23/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 283 din 11 aprilie 2008
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 774 18/11/2021
ActulREFERIT DEDECIZIE 454 07/11/2013

privind recursul în interesul legii, cu privire la aplicarea art. 278^1 din Codul de procedură penală



Dosar nr. 25/2007Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit în vederea examinării recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în legătură cu problema dacă este admisibilă plângerea formulată împotriva altor măsuri şi acte ale procurorului decât cele de netrimitere în judecată.Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 93 de judecători din totalul de 115 aflaţi în funcţie.Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Gabriela Scutea, adjunct al procurorului general.Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, cerând să fie admis în sensul de a se stabili că plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori în baza dispoziţiilor date de acesta, altele decât rezoluţiile sau ordonanţele procurorului de netrimitere în judecată reglementate în art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală, este inadmisibilă.SECŢIILE UNITE,deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:În practica instanţelor judecătoreşti s-a ivit diversitate de soluţii în legătură cu rezolvarea problemei admisibilităţii plângerilor îndreptate împotriva măsurilor luate sau a actelor îndeplinite de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor sale dacă aceste acte nu constau în rezoluţiile sau ordonanţele procurorului de netrimitere în judecată la care se referă art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală.Astfel, unele instanţe au considerat că plângerea împotriva altor măsuri sau acte decât rezoluţiile sau ordonanţele procurorului de netrimitere în judecată este admisibilă, apreciind că o astfel de soluţie este impusă atât de conţinutul de ansamblu al dispoziţiilor art. 275-278 din Codul de procedură penală, cât şi de prevederile art. 21 din Constituţia României referitor la accesul liber la justiţie, precum şi de cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră dreptul oricărei persoane la un proces echitabil.Alte instanţe, dimpotrivă, s-au pronunţat în sensul că, în afară de rezoluţiile sau ordonanţele de netrimitere în judecată, la care se face referire prin art. 278^1 din Codul de procedură penală, nicio altă măsură luată de procuror şi niciun act efectuat de acesta sau din dispoziţia sa nu poate face obiectul plângerii la judecător.S-a relevat, în această privinţă, că legiuitorul a stabilit în mod limitativ actele procurorului ce pot fi contestate pe calea plângerii reglementate în art. 278^1 din Codul de procedură penală.S-a considerat că în astfel de situaţii obiectul plângerii nu poate privi decât rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale sau în ordonanţa ori rezoluţia de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale.Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.Prin art. 278 alin. 1 din Codul de procedură penală, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 167 din Legea nr. 281/2003, se prevede că „plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de la lângă curtea de apel ori de procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie”, iar în conformitate cu alineatul 2 al aceluiaşi articol „în cazul când măsurile şi actele sunt ale prim-procurorului ori ale procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau ale procurorului şef de secţie al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie ori au fost luate sau efectuate pe baza dispoziţiilor date de către aceştia, plângerea se rezolvă de procurorul ierarhic superior”.Pe de altă parte, în art. 278^1 alin. 1, introdus în Codul de procedură penală prin art. I pct. 168 din Legea nr. 281/2003 şi modificat prin art. I pct. 139 din Legea nr. 356/2006, se mai prevede că „după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă”, precizându-se, în continuare, că „plângerea poate fi făcută şi împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu”.Aceste reglementări, prin conţinutul lor neechivoc, asigură exercitarea efectivă de către toate persoanele interesate a dreptului lor de acces la justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 8 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi cu dreptul oricărei persoane la un proces echitabil în sensul prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Nu se poate considera că accesului liber la justiţie, garantat prin art. 21 din Constituţie, în sensul că "orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime" fără care vreo lege să poată îngrădi exercitarea acestui drept, i s-ar aduce limitări în cazul riguroasei aplicări a dispoziţiilor cuprinse în art. 278^1 din Codul de procedură penală, câtă vreme în interpretarea dată de Plenul Curţii Constituţionale, prin decizia nr. I/1994, un astfel de drept constă în posibilitatea de a accede la structurile judecătoreşti uzând de mijloacele prin care justiţia se înfăptuieşte, potrivit legii, adică inclusiv cu respectarea cadrului reglementat pentru exercitarea dreptului de a face plângere în faţa judecătorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată.În aceste condiţii, din moment ce prin dispoziţiile art. 278^1 din Codul de procedură penală este instituit, limitativ, controlul judiciar numai asupra temeiniciei soluţiilor de netrimitere în judecată, în raport cu cercetările efectuate în cadrul actelor premergătoare sau al urmăririi penale, este evident că în cazul celorlalte acte sau măsuri ale procurorului sau efectuate pe baza dispoziţiilor date de el, un asemenea control din partea judecătorului nu mai poate avea loc.Un atare mod de a se proceda se impune deoarece, pe lângă că nu este prevăzut controlul judiciar decât asupra rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, precum şi cu privire la dispoziţia de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu, pentru toate celelalte acte sau măsuri ale procurorului ori efectuate din dispoziţia sa, cum sunt măsurile preventive şi cele asiguratorii, au fost reglementate proceduri specifice de verificare imediată de către instanţă (art. 140^2 şi art. 168 din Codul de procedură penală) ori există posibilitatea de a fi cenzurate indirect de instanţă, fie în cadrul procedurii prevăzute de art. 300 din Codul de procedură penală, referitoare la verificarea regularităţii actului de sesizare, fie cu ocazia cercetării judecătoreşti.Aşa fiind, în măsura în care nu sunt vizate de prevederile art. 278^1 din Codul de procedură penală, orice alte acte sau măsuri ale procurorului ori efectuate în baza dispoziţiei sale nu sunt supuse plângerii ce se poate adresa judecătorului în temeiul acestui text de lege.În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi ale art. 414^2 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori în baza dispoziţiilor date de acesta, altele decât rezoluţiile sau ordonanţele procurorului de netrimitere în judecată, reglementate în art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală, este inadmisibilă.PENTRU ACESTE MOTIVEÎn numele legiiDECID:Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.Stabilesc că plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori în baza dispoziţiilor date de acesta, altele decât rezoluţiile sau ordonanţele procurorului de netrimitere în judecată, reglementate de art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală, este inadmisibilă.Obligatorie pentru instanţe, potrivit art. 414^2 alin. 3 din Codul de procedură penală.Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 septembrie 2007.PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢIDE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAPrim-magistrat-asistent,Victoria Maftei––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x