DECIZIE nr. IX din 24 octombrie 2005

privind aplicarea dispoziţiilor art. 215 din Codul penal – Dosar nr. 7/2005



Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi JustiţieÎnalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit în vederea examinării recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 în raport cu reglementarea dată, prin art. 215 alin. 4 din Codul penal, faptelor de înşelăciune săvârşite în legătură cu emiterea unui cec.Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea cerinţelor prevăzute în art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 74 de judecători din totalul de 111 judecători în funcţie.Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia, în sensul de a se stabili că emiterea unei file cec fără să existe la tras disponibilul necesar acoperirii acestuia constituie infracţiunea prevăzută în art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, atunci când situaţia este cunoscută şi acceptată de beneficiar, iar în cazul când s-a făcut prin inducerea lui în eroare, în scopul obţinerii unui fals material injust, constituie infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. 4 din Codul penal, dacă s-a produs o pagubă beneficiarului cecului.SECŢIILE UNITE,deliberând asupra recursului în interesul legii de faţă, constată următoarele:În aplicarea dispoziţiilor art. 215 din Codul penal, instanţele judecătoreşti nu au un punct de vedere unitar, constatându-se că au fost pronunţate soluţii diferite în legătură cu încadrarea juridică a faptei de emitere a unui cec, fără acoperirea necesară, în cazul când situaţia este cunoscută şi acceptată de beneficiar, precum şi a faptei de emitere a cecului, fără acoperirea necesară, în scopul inducerii în eroare a beneficiarului, cu consecinţa păgubirii acestuia.Astfel, unele instanţe au considerat că fapta de emitere a unui cec asupra unei instituţii de credit sau asupra unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, constituie infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. 4 din Codul penal, dacă s-a produs o pagubă beneficiarului cecului, atât în cazul în care beneficiarul nu a avut cunoştinţă că, în momentul emiterii, nu exista disponibilul necesar acoperirii cecului, cât şi în cazul în care beneficiarul a avut cunoştinţă de această situaţie.În motivarea acestui punct de vedere s-a relevat că lipsa intenţiei de inducere în eroare, dedusă din cunoaşterea şi acceptarea de către beneficiar a completării cecului fără acoperirea necesară, nu justifică încadrarea unei atari fapte în infracţiunea prevăzută în art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cât timp a avut ca urmare producerea unui prejudiciu.Alte instanţe au încadrat faptele, în ambele modalităţi de săvârşire, în infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. 4 din Codul penal, considerând că art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 a fost implicit abrogat la data intrării în vigoare a Codului penal adoptat în anul 1936, prin reglementarea în art. 553 a infracţiunii de înşelăciune în legătură cu emiterea de cecuri, precum şi ca urmare a încriminării aceleiaşi fapte prin alin. 4 al art. 215 din actualul Cod penal, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 140/1996.Au fost şi instanţe care au încadrat fapta, în ambele ipoteze, numai în infracţiunea prevăzută în art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, apreciind că această încadrare juridică, fiind prevăzută într-o lege specială, este singura ce se impune a fi adoptată.În fine, alte instanţe au încadrat distinct cele două fapte în raport cu împrejurarea dacă beneficiarul a cunoscut şi a acceptat completarea cecului fără ca acesta să aibă acoperirea necesară.Aceste din urmă instanţe au considerat că fapta de emitere a unui cec, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum şi fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust, dacă s-a produs o pagubă beneficiarului cecului, constituie infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. 4 din Codul penal.Tot aceste instanţe au ajuns la concluzia că, dacă beneficiarul a avut cunoştinţă, în momentul emiterii, că nu exista disponibilul necesar acoperirii cecului, fapta trebuie încadrată în infracţiunea prevăzută în art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934.Ultimele instanţe au procedat corect.Într-adevăr, prin art. 84 din Legea nr. 59/1934 au fost indicate faptele care constituie infracţiuni comise în legătură cu emiterea cecurilor, prevăzându-se, între altele, la alin. 1 pct. 2, că se pedepseşte cu sancţiunea stabilită în acest text de lege „oricine emite un cec fără a avea la tras disponibil suficient, sau după ce a tras cecul şi mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare, dispune altfel în total sau în parte de disponibilul avut”.Este de observat că legiuitorul, referindu-se la faptele pe care le-a incriminat, a precizat că pedeapsa prevăzută în textul de lege menţionat este aplicabilă "afară de cazul când faptul constituie un delict sancţionat cu o pedeapsă mai mare, în care caz se aplică această pedeapsă".Rezultă deci că prin însăşi această lege specială a fost reafirmat principiul potrivit căruia incriminarea era determinată de dispoziţia care prevedea pedeapsa cea mai grea, ceea ce corespundea şi reglementării date în acea perioadă cumulului ideal de infracţiuni, preluată ulterior în art. 103 din Codul penal adoptat în anul 1936.Ca urmare, faţă de incriminarea faptei la care se referă art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 şi prin art. 553 din Codul penal menţionat, erau aplicabile aceste din urmă dispoziţii, care prevedeau pedeapsa cea mai grea.În actualul Cod penal, dându-se un nou cuprins articolului 215 prin Legea nr. 140/1996, s-a prevăzut, în alin. 4 al acestui articol, că „emiterea unui cec asupra unei instituţii de credit sau unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum şi fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arătat în alin. 1, dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alin. 2”.În acest fel, legiuitorul a incriminat ca infracţiune de înşelăciune, prin actualul alin. 4 al art. 215 din Codul penal, atât fapta de emitere a unui cec asupra unei instituţii de credit sau unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, cât şi fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust, dacă s-a produs o pagubă posesorului cecului.Rezultă deci că prejudicierea beneficiarului cecului emis, prin săvârşirea oricăreia dintre faptele de inducere în eroare arătate mai sus, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust, constituie infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. 4 din Codul penal.În cazul în care beneficiarul are cunoştinţă, în momentul emiterii, că nu există disponibilul necesar acoperirii cecului la tras, fapta nu mai poate constitui însă infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. 4 din Codul penal, deoarece îi lipseşte un element constitutiv esenţial, respectiv inducerea în eroare, condiţie cerută fără echivoc prin alin. 1 al aceluiaşi articol.Dar o atare faptă este susceptibilă de a fi încadrată în prevederile art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, potrivit căruia săvârşeşte infracţiunea prevăzută în acest text de lege „oricine emite un cec fără a avea la tras disponibilul suficient, sau după ce a tras cecul şi mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare, dispune altfel, în total sau în parte de disponibilul avut”.În această privinţă este de reţinut că prevederile art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, nefiind abrogate prin Legea nr. 140/1996, ca urmare a introducerii alin. 4 în art. 215 din Codul penal, şi nici prin dispoziţii anterioare, nu pot fi considerate scoase din vigoare, ele producându-şi efectele.De aceea, ori de câte ori beneficiarul are cunoştinţă, în momentul emiterii, că nu există disponibilul necesar acoperirii cecului la tras, astfel că lipseşte elementul constitutiv al inducerii în eroare cerut prin art. 215 alin. 1 din Codul penal, fapta constituie infracţiunea prevăzută în art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, iar nu infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. 4 din Codul penal.În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, şi ale art. 414^2 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că fapta de emitere a unui cec asupra unei instituţii de credit sau unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum şi fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust, dacă s-a produs o pagubă posesorului cecului, constituie infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. 4 din Codul penal, iar dacă beneficiarul a avut cunoştinţă, în momentul emiterii cecului, că nu există disponibilul necesar acoperirii acestuia la tras, fapta constituie infracţiunea prevăzută în art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934.PENTRU ACESTE MOTIVEÎn numele legiiDECID:Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.În aplicarea dispoziţiilor art. 215 din Codul penal, stabilesc:1. Fapta de emitere a unui cec asupra unei instituţii de credit sau asupra unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum şi fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust, dacă s-a produs o pagubă posesorului cecului, constituie infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. 4 din Codul penal.2. Dacă beneficiarul cecului are cunoştinţă, în momentul emiterii, că nu există disponibilul necesar acoperirii acestuia la tras, fapta constituie infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934.Obligatorie, potrivit art. 414^2 alin. 2 din Codul de procedură penală.Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 octombrie 2005.PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIEŞI JUSTIŢIE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAPrim-magistrat-asistent,Ioan Răileanu__________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește