DECIZIE nr. III din 15 ianuarie 2007

cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 40 alin. (2) cu referire la art. 124 din Legea nr. 272/2004 referitor la competenţa materială de soluţionare,



Dosarele nr. 28/2005 şi nr. 28/2006Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. 28/2006, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 40 alin. (2) cu referire la art. 124 din Legea nr. 272/2004 referitor la competenţa materială de soluţionare, în primă instanţă, a cererii de instituire a tutelei copilului minor.Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, fiind prezenţi 87 de judecători din totalul de 117 în funcţie.Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a învederat că există o strânsă legătură între acest recurs în interesul legii şi recursul în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 28/2005 declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti, care se referă tot la competenţa materială de soluţionare, în primă instanţă, a cererii de instituire a tutelei copilului minor, cerând în concluzie să fie întrunite cele două dosare în vederea soluţionării lor deodată.Secţiile Unite, ţinând seama că între cele două recursuri în interesul legii, prin care se solicită stabilirea instanţei competente să judece în primă instanţă cererea de instituire a tutelei copilului minor, există o strânsă legătură, în temeiul art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune întrunirea acestora şi judecarea lor deodată.În continuare, s-a dat cuvântul procurorului, care a susţinut recursul în interesul legii, declarat de procurorul general şi, implicit, a celui formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti, punând concluzii pentru admiterea acestora în scopul de a se stabili că instanţa competentă să soluţioneze în primă instanţă cererea privind măsura de protecţie alternativă, a tutelei copilului minor, revine tribunalului.SECŢIILE UNITE,deliberând asupra recursurilor în interesul legii menţionate, constată următoarele:În practica instanţelor judecătoreşti, s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la instanţa competentă să soluţioneze, în primă instanţă, cererile privind măsura de protecţie alternativă a tutelei copilului minor.Astfel, unele instanţe, invocând dispoziţiile art. 124 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, potrivit cărora tribunalul are competenţă generală de a soluţiona în primă instanţă cererile de stabilire a tuturor măsurilor de protecţie a copilului reglementate de această lege, s-au pronunţat în sensul că se impune ca şi cererile privind măsura de protecţie alternativă a tutelei copilului să revină tot în competenţa de judecată, în primă instanţă, a tribunalului.În motivarea punctului de vedere menţionat s-a arătat că, deşi competenţa de judecată a tribunalului în primă instanţă ar părea limitată, prin art. 124 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, la cauzele privind stabilirea măsurilor de protecţie specială reglementate în cuprinsul acestei legi, dispoziţiile de ansamblu ale art. 124-131 impun interpretarea că tot tribunalului îi revine şi competenţa de soluţionare în primă instanţă a cererilor referitoare la măsura de protecţie alternativă a tutelei copilului.S-a relevat că o competenţă de soluţionare a tutelei diferită de aceea prevăzută pentru celelalte măsuri de protecţie alternativă a copilului ar încălca principiul instituit prin art. 6 lit. l) din Legea nr. 272/2004, care impune „interpretarea fiecărei norme juridice referitoare la drepturile copilului în corelaţie cu ansamblul reglementărilor din această materie”, astfel că scopul legii respective nu ar mai putea fi realizat.În fine, s-a învederat că, în condiţiile accentuării tendinţei legiuitorului de a instituţionaliza specializarea instanţelor, în care sens prin Legea nr. 304/2004 s-a creat posibilitatea înfiinţării de tribunale specializate pentru minori şi familie, ar fi de neconceput ca tocmai măsura instituirii tutelei să treacă în competenţa de soluţionare a unei instanţe de grad inferior şi să fie sustrasă, astfel, competenţei speciale fireşti.Alte instanţe, dimpotrivă, au considerat că soluţionarea, în primă instanţă, a cererii de instituire a tutelei copilului minor revine în competenţa de soluţionare a judecătoriei, fiind aplicabile, în această privinţă, dispoziţiile art. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, iar nu dispoziţiile cu caracter special cuprinse în art. 124 alin. (1) din Legea nr. 272/2004.Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.În adevăr, potrivit art. 124 din Legea nr. 272/2004, „Cauzele prevăzute de prezenta lege privind stabilirea măsurilor de protecţie specială sunt de competenţa tribunalului de la domiciliul copilului”, iar „Dacă domiciliul copilului nu este cunoscut, competenţa revine tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială a fost găsit copilul”.În raport cu acest conţinut explicit al dispoziţiilor menţionate, rezultă, deci, că numai pentru cauzele care se regăsesc în cuprinsul normelor de reglementare din Legea nr. 272/2004 s-a prevăzut competenţa de soluţionare a tribunalului de la domiciliul copilului şi, respectiv, a celui în a cărui circumscripţie teritorială a fost găsit copilul.Cum o atare competenţă, fiind ratione materiae, este de ordine publică, înseamnă că soluţionarea oricărei cereri care se referă la instituirea măsurilor de protecţie specială ce privesc copilul trebuie să aibă loc în condiţiile respectării necondiţionate a dispoziţiilor referitoare la instanţele cărora legea le-a dat plenitudine de competenţă, respectiv judecătorii.Faţă de aceste cerinţe de ordine publică, a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii ce s-ar pronunţa, se impune să se verifice dacă şi cererile privind măsura de protecţie alternativă a tutelei copilului fac parte din măsurile de protecţie specială reglementate prin dispoziţiile Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.Or, din examinarea prevederilor Legii nr. 272/2004 se constată că, între măsurile de protecţie specială a copilului, reglementate prin această lege, nu se regăseşte şi aceea a tutelei copilului.În acest sens, este de observat că prin art. 55 din Legea nr. 272/2004 s-a prevăzut că „măsurile de protecţie specială a copilului”, la care se referă această lege, sunt: „plasamentul”, „plasamentul în regim de urgenţă” şi „supravegherea specializată”.Mai mult, reglementând în continuare cine poate beneficia de măsurile de protecţie specială enunţate, modalitatea concretă de realizare a fiecăreia, precum şi alte forme de asigurare a protecţiei copilului, dispoziţiile Legii nr. 272/2004 nu conţin nicio referire la măsura de protecţie alternativă a tutelei copilului.Ca urmare, din moment ce reglementarea dată prin Legea nr. 272/2004 nu se referă şi la măsura de protecţie alternativă a tutelei copilului, se impune să fie considerate de competenţa tribunalului de la domiciliul copilului şi, respectiv, a tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială a fost găsit copilul, în accepţiunea prevederilor art. 124 din această lege, numai acele cauze care privesc măsurile de protecţie specială a copilului strict determinate în cuprinsul art. 55.De altfel, această interpretare este singura ce poate fi primită şi pentru că art. 57 din lege, prevăzând, restrictiv, că "Părinţii, precum şi copilul care a împlinit vârsta de 14 ani au dreptul să atace în instanţă măsurile de protecţie specială instituite de prezenta lege, beneficiind de asistenţă juridică gratuită, în condiţiile legii", exprimă, de asemenea, voinţa explicită a legiuitorului de a preciza că reglementarea în discuţie priveşte în mod exclusiv măsurile de protecţie specială a copilului ce fac obiectul definiţiei date în cuprinsul art. 55.Aşa fiind, competenţa materială de soluţionare, în primă instanţă, a cererilor privind măsura de protecţie alternativă a tutelei copilului nu poate fi decât aceea din dreptul comun, care, potrivit art. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, revine judecătoriei.În consecinţă, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi ale art. 329 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că, în raport cu dispoziţiile art. 124 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, competenţa de soluţionare, în primă instanţă, a cererilor privind măsura de protecţie alternativă a tutelei copilului revine judecătoriei.PENTRU ACESTE MOTIVEÎn numele legiiDECID:Admit recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti.În aplicarea dispoziţiilor art. 124 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, stabilesc:Competenţa de soluţionare, în primă instanţă, a cererilor privind măsura de protecţie alternativă a tutelei copilului revine judecătoriei.Obligatorie, pentru instanţe, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 ianuarie 2007.PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢIDE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAPrim-magistrat-asistent,Victoria Maftei–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește