DECIZIE nr. II din 5 iunie 2000

privind executarea silită asupra bunurilor imobile în raport cu dispoziţiile art. 373 şi 491 din Codul de procedură civilă



Sub preşedinţia preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, Paul Florea, s-a luat în examinare recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie, cu privire la instanţa competenţa sa procedeze la executarea silită asupra bunurilor imobile în raport cu dispoziţiile art. 373 şi 491 din Codul de procedură civilă.Ministerul Public a fost reprezentat de Ion Ionescu, prim-adjunct al procurorului general, care a susţinut recursul în interesul legii, cerând să se decidă în sensul că instanţa competenţa sa procedeze la executarea silită a bunurilor imobile este judecătoria în a carei circumscripţie se afla situat imobilul.SECŢIILE UNITE,deliberând asupra recursului în interesul legii, constata următoarele:În aplicarea prevederilor art. 491 din Codul de procedură civilă instanţele judecătoreşti nu au un punct de vedere unitar în legătură cu instanţa căreia îi revine competenţa de a proceda la executarea silită a bunurilor imobile.Astfel unele instanţe, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 373 din Codul de procedură civilă referitoare la executarea hotărârilor prin mijlocirea primei instanţe, au considerat ca judecătoriei îi revine competenţa să execute hotărârile judecătoreşti privind bunuri imobile numai atunci când aceasta a soluţionat cauza în prima instanţa, în celelalte cazuri competenţa de a executa asemenea hotărâri revenind tribunalului.S-a argumentat în sprijinul acestei soluţii ca prevederile art. 373 din Codul de procedură civilă, constituind norma generală, au aplicabilitate mai larga decât cele din art. 491 din Codul de procedură civilă, care au conţinut special, restrâns, impunandu-se astfel faţă de acestea din urma şi explicandu-le sensul.Alte instanţe, dimpotriva, s-au pronunţat în sensul că instanţa competenţa sa procedeze la executarea silită a bunurilor imobile este judecătoria în a carei circumscripţie se afla situat imobilul.Aceste din urma instanţe au procedat corect.Prin art. 373 alin. 1 din Codul de procedură civilă se prevede că "hotărârile se vor executa prin mijlocirea primei instanţe", iar "în cazul în care prima instanţa este o curte de apel, hotărârea se executa prin mijlocirea tribunalului din localitatea în care îşi are sediul curtea de apel".Din aceste dispoziţii cu caracter general rezultă, în principiu, ca hotărârile pronunţate în materie civilă se executa de prima instanţa, în afară cazului în care prin lege se dispune altfel, cum ar fi, de exemplu, atunci când hotărârea este pronunţată în prima instanţa de o curte de apel.Or, de la aceasta regula se face excepţie şi în cazul în care executarea silită priveşte bunuri imobile.Într-adevăr, în conformitate cu art. 491 din Codul de procedură civilă "vânzarea silită a bunurilor nemişcătoare se va urmări la judecătoria unde se afla imobilul […]".O atare dispoziţie, derogatorie de la regula ca executarea silită are loc la prima instanţa, îşi are explicatia în natura bunurilor imobile care oferă posibilitatea ca verificarea şi urmărirea situaţiei acestora să fie realizate mai complet şi în condiţii de garanţii sporite la judecătoria în a carei circumscripţie se afla situat imobilul.În acest sens atribuirea competentei de a proceda la executarea silită a bunurilor imobile judecătoriei în a carei circumscripţie este situat imobilul se impune pentru ca o astfel de executare necesita şi verificarea registrelor de publicitate imobiliară, care se afla la judecătoria în a carei raza teritorială se afla situat imobilul, iar procesul-verbal de situaţie, afiptele şi publicaţiile, precum şi ţinerea evidentei acestor operaţiuni, astfel cum sunt reglementate prin dispoziţiile art. 499-510 din Codul de procedură civilă, pot fi realizate în condiţii mai bune şi cu mai mare rapiditate la judecătoria în a carei circumscripţie este situat imobilul.Tot astfel trebuie avut în vedere ca, în caz de concurs al mai multor urmăriri individuale, prin art. 520 alin. 3 din Codul de procedură civilă se prevede că în situaţia "când un imobil este urmărit înaintea mai multor judecătorii, întrunirea (urmăririlor) se va face la judecătoria aleasă în prima ipoteca, iar în lipsa unei asemenea alegeri, la judecătoria situaţiei imobilului".Asa fiind, reglementarea cu caracter general privind executarea silită, de la art. 373 din Codul de procedură civilă, nu justifica inaplicarea dispoziţiei derogatorii privind competenţa de executare a hotărârilor în materie imobiliară, astfel cum este înscrisă în art. 491 din acelaşi cod. De altfel, o atare dispoziţie nici nu poate fi inteleasa altfel deoarece, fiind de ordin procedural, este de stricta aplicare.În consecinţa, în temeiul art. 26 lit. b) din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993, republicată, precum şi al art. 329 din Codul de procedură civilă, urmează să se admită recursul în interesul legii şi să se stabilească ca instanţa competenţa sa procedeze la executarea silită a bunurilor imobile este judecătoria în a carei circumscripţie se afla situat imobilul.PENTRU ACESTE MOTIVEÎN NUMELE LEGIIDECIDE:Admite recursul în interesul legii.În aplicarea dispoziţiilor art. 491 din Codul de procedură civilă stabileşte ca instanţa competenţa sa procedeze la executarea silită a bunurilor imobile este judecătoria în a carei circumscripţie se afla situat imobilul.Dacă bunurile imobile sunt situate în circumscripţiile mai multor judecătorii, competenţa de a proceda la executarea lor silită revine judecătoriei unde persoana urmărită îşi are domiciliul sau reşedinţa, dacă acestea se afla în vreuna dintre acele circumscripţii, iar în caz contrar, competenţa revine oricăreia dintre judecătoriile în ale căror circumscripţii se afla imobilele.Pronunţată în şedinţa publică, la data de 5 iunie 2000.PREŞEDINTELE CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE,PAUL FLOREAPrim-magistrat-asistent,Ioan Raileanu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește