DECIZIE nr. 995 din 8 iulie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. 1 şi 4, art. 70 alin. 2, art. 90 alin. 2, art. 171 alin. 1, art. 214 alin. 5 şi art. 224 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură penală



Augustin Zegrean – preşedinteAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorIuliana Nedelcu – procurorDoina Suliman – magistrat-asistent-şefPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. 1 şi 4, art. 70 alin. 2, art. 90 alin. 2, art. 171 alin. 1, art. 214 alin. 5 şi art. 224 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioan Ştef în Dosarul nr. 5.200/83/2006 al Curţii de Apel Oradea – Secţia penală şi pentru cauze cu minori.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, având în vedere jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 17 noiembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 5.200/83/2006, Curtea de Apel Oradea – Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. 1 şi 4, art. 70 alin. 2, art. 90 alin. 2, art. 171 alin. 1, art. 214 alin. 5 şi art. 224 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură penală.Excepţia a fost ridicată de inculpatul Ioan Ştef cu ocazia soluţionării recursurilor declarate împotriva Deciziei penale nr. 201/A din 6 noiembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Satu Mare într-o cauză având ca obiect infracţiunea de gestiune frauduloasă prevăzută şi pedepsită de art. 214 din Codul penal.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 90 alin. 2 şi art. 214 alin. 5 din Codul de procedură penală contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (2) şi (3), precum şi ale art. 11 şi 20 raportate la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, iar cele ale art. 6 alin. 1 şi 4, art. 70 alin. 2, art. 171 alin. 1 şi art. 224 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituţionale ale art. 24 alin. (1) şi (2) şi art. 53 alin. (1) şi (2), precum şi prevederile art. 6 paragraful 1 şi 3 lit. c) şi d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens, arată, în esenţă, că, "în faza actelor premergătoare, făptuitorul, fie personal, fie prin intermediul apărătorului său, nu are dreptul să asiste la niciunul dintre actele care se efectuează până la începerea urmăririi penale." De asemenea, consideră că "toate aceste acte efectuate în cursul urmăririi penale, fără o minimă garanţie a dreptului la apărare, nu ar trebui să poată fi valorificate prin intermediul unui proces-verbal, în condiţiile art. 224 alin. 3 din Codul de procedură penală."Instanţa de judecată apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie următoarele dispoziţii din Codul de procedură penală: art. 6 alin. 1 şi 4 cu denumirea marginală Garantarea dreptului la apărare, art. 70 alin. 2 cu denumirea marginală Întrebări şi lămuriri prealabile, art. 90 alin. 2 cu denumirea marginală Procesul-verbal ca mijloc de probă, art. 171 alin. 1 cu denumirea marginală Asistenţa învinuitului sau a inculpatului, art. 214 alin. 5 cu denumirea marginală Actele încheiate de unele organe de constatare şi art. 224 alin. 1 şi 3 cu denumirea marginală Acte premergătoare.Aceste dispoziţii de lege au următorul conţinut:– Art. 6 alin. 1 şi 4: "Dreptul de apărare este garantat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi în tot cursul procesului penal. […]Orice parte are dreptul să fie asistată de apărător în tot cursul procesului penal.";– Art. 70 alin. 2: "Învinuitului sau inculpatului i se aduc apoi la cunoştinţă fapta care formează obiectul cauzei, încadrarea juridică a acesteia, dreptul de a avea un apărător, precum şi dreptul de a nu face nicio declaraţie, atrăgându-i-se totodată atenţia că ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa. Dacă învinuitul sau inculpatul dă o declaraţie, i se pune în vedere să declare tot ce ştie cu privire la fapta şi la învinuirea ce i se aduce în legătură cu aceasta.";– Art. 90 alin. 2: "De asemenea, sunt mijloace de probă procesele-verbale şi actele de constatare, încheiate de alte organe, dacă legea prevede aceasta.";– Art. 171 alin. 1: "Învinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale şi al judecăţii, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoştinţă acest drept";– Art. 214 alin. 5 din Codul de procedură penală: "Procesele-verbale încheiate de aceste organe constituie mijloace de probă.";– Art. 224 alin. 1 şi 3: "În vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare. […]Procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare.Astfel, prin Decizia nr. 331 din 28 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 675 din 28 iulie 2005, şi prin Decizia nr. 524 din 27 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 7 septembrie 2006, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 alin. 2 şi ale art. 214 alin. 5 din Codul de procedură penală. Cu acele prilejuri, Curtea a constatat că „împotriva înscrisurilor menţionate de textele din Codul de procedură penală enunţate se poate formula contestaţie ce se soluţionează atât pe cale administrativă de către organul competent, cât şi de către o instanţă de judecată independentă şi imparţială, instituită de lege, iar persoana ce se consideră lezată în drepturile sale beneficiază de două grade de jurisdicţie. De asemenea, în procesul deliberării, judecătorul verifică şi evaluează materialul probator şi îşi fundamentează soluţia pe întregul probatoriu administrat în cauză, prin coroborarea şi aprecierea probelor, şi nu prin raportarea exclusivă la proceseleverbale şi actele de constatare întocmite de alte organe cu competenţă specială. Aşadar, judecata se desfăşoară de către o instanţă independentă şi imparţială, în condiţii de publicitate, oralitate şi contradictorialitate, iar judecătorul îşi fundamentează soluţia pe întregul probatoriu administrat, verificând, evaluând şi coroborând probele, astfel că informaţiile culese imediat după săvârşirea faptei reclamate, în măsura obţinerii lor legale, nu pot crea în mod concret riscul unui abuz de procedură.”De asemenea, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 647 din 28 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 10 iunie 2009, Curtea Constituţională, respingând ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. 1 şi 4, art. 70 alin. 2, art. 171 alin. 1 şi art. 224 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură penală, a statuat, între altele, că „actele premergătoare au o natură proprie, care nu poate fi identificată sau subsumată naturii precise şi bine determinate a altor instituţii. Aşa cum rezultă din chiar denumirea lor, acestea premerg faza de urmărire penală, având un caracter de anterioritate desprins din scopul instituirii lor, şi anume acela de a completa informaţiile organelor de urmărire penală, de a verifica informaţiile deţinute şi de a fundamenta convingerea organului de cercetare penală ori procurorului cu privire la oportunitatea începerii ori neînceperii urmăririi penale. Aşa fiind, aceste acte, prin conţinutul lor, au un caracter sui generis, limitat însă de atingerea scopului. Abia dincolo de această graniţă se poate vorbi de o împingere într-un cadru extraprocesual al actelor care trebuie îndeplinite sub hegemonia garanţiilor impuse de faza urmăririi penale”.De altfel, prin Decizia nr. 141 din 5 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 30 noiembrie 1999, Curtea a reţinut că „garantarea dreptului la apărare nu se poate asigura în afara procesului penal, înainte de începerea urmăririi penale, când făptuitorul nu are calitatea procesuală de învinuit sau inculpat. […] Efectuarea de către organele de urmărire penală a unor acte premergătoare, anterior începerii urmăririi penale, în vederea strângerii datelor necesare declanşării procesului, nu reprezintă momentul începerii procesului penal şi se efectuează tocmai pentru a se constata dacă sunt sau nu temeiuri pentru începerea procesului penal”. S-a mai reţinut, de asemenea, că, deşi, „în conformitate cu prevederile art. 224 din Codul de procedură penală, procesulverbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă, dreptul la apărare al învinuitului nu poate fi considerat ca fiind încălcat, pentru că acesta are posibilitatea de a-l combate cu alt mijloc de probă” atunci când instanţa ar înţelege să îi dea eficienţă.Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. 1 şi 4, art. 70 alin. 2, art. 90 alin. 2, art. 171 alin. 1, art. 214 alin. 5 şi art. 224 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioan Ştef în Dosarul nr. 5.200/83/2006 al Curţii de Apel Oradea – Secţia penală şi pentru cauze cu minori.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 iulie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent-şef,Doina Suliman––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește