DECIZIE nr. 992 din 6 noiembrie 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 329 alin. 3 teza finală din Codul de procedură civilă



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorIon Tiucă – procurorDaniela Ramona Mariţiu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 329 alin. 3 teza finală din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată din oficiu de Tribunalul Mureş – Secţia civilă în dosarele nr. 371/102/2007, nr. 318/102/2007, nr. 370/102/2007, nr. 375/102/2007, nr. 670/102/2007, nr. 459/102/2007 şi nr. 659/102/2007.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 1.099D/2007, nr. 1.100D/2007, nr. 1.101D/2007, nr. 1.102D/2007, nr. 1.103D/2007, nr. 1.108D/2007 şi nr. 1.263D/2007, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 1.263D/2007, nr. 1.108D/2007, nr. 1.103D/2007, nr. 1.102D/2007, nr. 1.101D/2007 şi nr. 1.100D/2007 la Dosarul nr. 1.099D/2007, care este primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens arată că scopul reglementării recursului în interesul legii este de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe întreg cuprinsul ţării, fără a se încălca prevederile constituţionale invocate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:Prin încheierile din 17 aprilie 2007, pronunţate în dosarele nr. 371/102/2007, nr. 318/102/2007, nr. 370/102/2007, nr. 375/102/2007 şi nr. 670/102/2007, Încheierea din 24 mai 2007, pronunţată în Dosarul nr. 459/102/2007, şi Încheierea din 19 iulie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 659/102/2007, Tribunalul Mureş – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 329 alin. 3 teza finală din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de instanţă din oficiu.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate instanţa de judecată susţine că dispoziţiile art. 329 alin. 3 teza finală din Codul de procedură civilă încalcă prevederile art. 1 alin. (3)-(5), art. 11, 15, art. 16 alin. (2), art. 20, art. 21 alin. (3), art. 61, 67, art. 73 alin. (1), art. 124 alin. (1) şi (3), art. 126 alin. (3) şi art. 129 din Constituţie. Deciziile prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursurile în interesul legii reprezintă acte normative, deoarece sunt supuse publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi au caracter obligatoriu. Însă, potrivit art. 67 din Legea nr. 24/2000, numai legiuitorul poate emite acte normative interpretative ale legii, numai acestuia revenindu-i competenţa de a infirma sau modifica interpretarea judiciară a legilor. În consecinţă, puterea discreţionară de emitere de către o instanţă judecătorească a unor acte normative interpretative a legii contravine principiului statului de drept şi separaţiei puterilor în stat, puterea judecătorească primind atribuţii legislative cu încălcarea competenţelor exclusive ale puterii legiuitoare. De asemenea, se permite unei instanţe judecătoreşti să intervină în procesele judiciare, fără a fi învestită cu soluţionarea acestora, prin decizii general obligatorii, faţă de care părţile din proces nu pot promova nicio cale de atac.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că principiul separaţiei puterilor în stat nu are de suferit prin aceea că legiuitorul a reglementat calea extraordinară de atac a recursului în interesul legii. În cadrul acestei căi de atac, soluţiile se pronunţă numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din acele procese. Dezlegarea dată problemelor de drept de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligatorie pentru instanţele judecătoreşti, ceea ce asigură tocmai finalitatea acestei căi extraordinare de atac, anume că, pe viitor, în speţe similare, toate instanţele judecătoreşti se vor pronunţa în acelaşi fel, ceea ce vine, tocmai, în sprijinul realizării dezideratului unificării practicii judiciare. Recunoaşterea existenţei căii de atac a recursului în interesul legii nu poate fi asimilată unei puteri discreţionare a unei instanţe judecătoreşti de a emite acte normative de interpretare a unei legi şi nici nu se poate susţine că prin reglementarea unei asemenea căi extraordinare de atac judecătorul a primit puteri legislative. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are o competenţă legislativă atunci când soluţionează recursurile în interesul legii, ci aceasta are numai competenţa jurisdicţională, care, însă, se manifestă în mod specific în cadrul soluţionării recursurilor în interesul legii.Avocatul Poporului arată că scopul căii de atac a recursului în interesul legii nu este acela de creare a unor norme de drept, ci interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul ţării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care se pronunţă exclusiv asupra chestiunilor de drept care au primit o soluţionare diferită din partea instanţelor judecătoreşti. În continuare, face referire la Decizia nr. 93 din 11 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 8 septembrie 2000, şi Decizia nr. 528 din 2 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 26 februarie 1998.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorii-raportori, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 329 alin. 3 teza finală din Codul de procedură civilă, dispoziţii care au următorul conţinut: "Soluţiile se pronunţă numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din acele procese. Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe."În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3)-(5) referitoare la statul român, ale art. 11 referitoare la dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 15 referitoare la universalitate, ale art. 16 alin. (2) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ale art. 61 referitoare la rolul şi structura Parlamentului, ale art. 67 referitoare la actele juridice adoptate de Camera Deputaţilor şi Senat şi cvorumul legal necesar, ale art. 73 alin. (1) referitoare la categoriile de legi, ale art. 124 alin. (1) şi (3) referitoare la înfăptuirea justiţiei, ale art. 126 alin. (3) referitoare la instanţele judecătoreşti şi ale art. 129 referitoare la folosirea căilor de atac.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 93 din 11 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 8 septembrie 2000, Curtea a statuat că, în temeiul art. 329 din Codul de procedură civilă, scopul reglementării recursului în interesul legii este de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe întreg cuprinsul ţării. Pentru realizarea acestui scop, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se pronunţă asupra chestiunilor de drept care au fost diferit soluţionate de instanţele judecătoreşti. Potrivit aceluiaşi text, dezlegarea dată de instanţa supremă acestor probleme de drept este obligatorie pentru instanţe. Având ca obiect promovarea unei corecte interpretări a normelor juridice în vigoare, iar nu elaborarea unor noi norme, nu se poate considera că deciziile pronunţate de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în asemenea recursuri ar reprezenta o atribuţie care vizează domeniul legiferării, situaţie în care textul de lege amintit ar contraveni prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie. Prin textul de lege criticat, legiuitorul, având în vedere poziţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în sistemul instanţelor judecătoreşti, precum şi rolul său prevăzut în art. 329 din Codul de procedură civilă, a instituit obligativitatea interpretării date de aceasta, în scopul aplicării unitare de către instanţele judecătoreşti a unui text de lege, fără ca astfel instanţa supremă să se substituie Parlamentului, unica putere legiuitoare în stat.De asemenea, s-a constatat că soluţiile interpretative date în recursul în interesul legii, denumite "dezlegări în drept", nu pot fi considerate izvor de drept, în sensul obişnuit al acestui concept. Instituţia recursului în interesul legii conferă judecătorilor instanţei supreme dreptul de a da o anumită interpretare, unificând astfel diferenţele de interpretare şi de aplicare a aceluiaşi text de lege de către instanţele inferioare. Asemenea soluţii interpretative, constante şi unitare, care nu privesc anumite părţi şi nici nu au efect asupra soluţiilor anterior pronunţate, ce au intrat în puterea lucrului judecat, sunt invocate în doctrină ca "precedente judiciare", fiind considerate de literatura juridică "izvoare secundare de drept" sau "izvoare interpretative".Raţiunile care au stat la baza adoptării soluţiei anterioare îşi păstrează valabilitatea şi în prezent, astfel încât aceasta se impune a fi menţinută.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 329 alin. 3 teza finală din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată din oficiu de Tribunalul Mureş – Secţia civilă în dosarele nr. 371/102/2007, nr. 318/102/2007, nr. 370/102/2007, nr. 375/102/2007, nr. 670/102/2007, nr. 459/102/2007 şi nr. 659/102/2007.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 noiembrie 2007.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Daniela Ramona Mariţiu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește