Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 16 septembrie 2011
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 500 alin. 2 din Codul de procedură civilă
Augustin Zegrean – preşedinteAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorIoniţa Cochinţu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 500 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Dan Măciucă, Carmen Elena Măciucă, Gigi Busuioc şi Camelia Ileana Busuioc în Dosarul nr. 29.013/215/2009 al Judecătoriei Craiova – Secţia civilă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, deoarece autorul acesteia solicită modificarea şi completarea textului în sensul că evaluarea să se facă numai de un expert.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 20 ianuarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 29.013/215/2009, Judecătoria Craiova – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 500 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Dan Măciucă, Carmen Elena Măciucă, Gigi Busuioc şi Camelia Ileana Busuioc cu ocazia soluţionării unei contestaţii la executare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată că opţiunea legiuitorului de a lăsa în seama executorului judecătoresc evaluarea bunurilor imobile, câtă vreme acesta nu are competenţă profesională de specialitate în evaluarea acestora, este de natură a încălca garanţiile unui proces echitabil prevăzute de art. 21 alin. (3) din Constituţie, dar şi de a afecta dreptul de proprietate al debitorului, proprietar al imobilului.De asemenea, apreciază că o evaluare corectă a imobilelor supuse executării silite, esenţială pentru evoluţia ulterioară a acestei proceduri, se impune a se face de către un expert evaluator, abilitat a prezenta o evaluare a imobilului urmărit printr-un raport de specialitate.Autorii mai arată că, potrivit dispoziţiilor art. 411 alin. 3 din Codul de procedură civilă, referitoare la executarea silită a bunurilor mobile, evaluarea bunului de către un expert este obligatorie în cazul în care părţile nu se înţeleg cu privire la evaluarea acestora. Or, în aceste condiţii, dispoziţiile art. 500 alin. 2 din Codul de procedură civilă sunt discriminatorii prin raportare la prevederile art. 411 alin. 3 din acelaşi cod.Judecătoria Craiova – Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctul de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 500 alin. 2 din Codul de procedură civilă, care au următoarea redactare:– Art. 500 alin. 2: "Executorul va stabili de îndată preţul imobilului, iar în cazul în care consideră necesar va cere părerea unui expert. Dispoziţiile art. 411 alin. 3 sunt aplicabile."Autorii excepţiei de neconstituţionalitate consideră că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) care prevede că părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:Din economia textului criticat reiese faptul că prin acesta se reglementează o etapă din procedura de desfăşurare a vânzării prin licitaţie a unor bunuri imobile, ca urmare a faptului că debitorul nu a plătit datoria.Astfel, legiuitorul instituie obligaţia executorului de a stabili de îndată preţul imobilului ce urmează a fi vândut la licitaţie, iar în cazul în care consideră necesar, va cere părerea unui expert. De asemenea, potrivit art. 411 alin. 3 din Codul de procedură civilă, care completează prevederile criticate, executorul judecătoresc este obligat să identifice şi să evalueze cu acordul părţilor bunurile sechestrate, iar în caz contrar, va solicita efectuarea unei expertize. Bunurile vor fi evaluate la valoarea lor de circulaţie. O copie de pe raportul de expertiză se comunică şi debitorului.Referitor la susţinerea autorilor, potrivit căreia prevederile criticate aduc atingere dispoziţiilor art. 21 alin. (3) şi art. 44 din Constituţie, Curtea reţine că această critică nu este întemeiată câtă vreme împotriva oricărui act de executare silită se poate face contestaţie la executare de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, potrivit art. 399 din Codul de procedură civilă.În ceea ce priveşte susţinerea autorilor, potrivit căreia dispoziţiile criticate sunt discriminatorii raportat la prevederile art. 411 alin. 3 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că această critică nu poate fi reţinută, întrucât cerinţa legii şi în acelaşi timp obligaţia executorului judecătoresc înlătură definitiv şi incontestabil orice suspiciune relativă la discriminarea părţilor, prevederile legale aplicându-se atât bunurilor mobile, cât şi imobile.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 500 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Dan Măciucă, Carmen Elena Măciucă, Gigi Busuioc şi Camelia Ileana Busuioc în Dosarul nr. 29.013/215/2009 al Judecătoriei Craiova – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iulie 2011.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ioniţa Cochinţu––––