Informatii Document
Emitent: OFICIUL ROMÂN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 778 din 19 octombrie 2015
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Actiuni suferite de acest act: | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
Notă …
Articolul 2 din DECIZIA nr. 35 din 2 februarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 133 din 16 februarie 2023 prevede:Articolul 2De la data intrării în vigoare a prezentei decizii, remunerațiile prevăzute în tabelele publicate prin Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 6/2022 privind modificarea, pe baza indicelui de inflație stabilit la nivel național, a remunerațiilor cuvenite artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme prevăzute în Metodologia privind remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, în scop ambiental și lucrativ, și tabelele cuprinzând drepturile patrimoniale ale artiștilor interpreți sau executanți pentru fonograme și pentru audiovizual și ale producătorilor de fonograme, prin gestiune colectivă obligatorie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin Decizia directorului general adjunct al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 10/2016, astfel cum a fost modificată prin Decizia directorului general adjunct al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 120/2016, precum și cele stabilite prin Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 99/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 15 februarie 2022, nu se mai aplică.Având în vedere Referatul Direcției registre și gestiune colectivă nr. RGII/8.127 din 8 octombrie 2015,în conformitate cu prevederile art. 131^2 alin. (2) și ale art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare,în baza prevederilor art. 6 alin. (1) și art. 7 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcționarea, structura personalului și dotările necesare îndeplinirii atribuțiilor Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, cu modificările ulterioare, și ale Deciziei prim-ministrului nr. 289/2014 privind numirea domnului Leonard Artur Horvath în funcția de director general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor,directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor emite prezenta decizie. +
Articolul 1Se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, Protocolul încheiat în data de 22 septembrie 2015 între Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) și Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți (CREDIDAM), pe de o parte, și Federația Patronală a Rețelelor de Comerț (FPRC), Societatea Comercială Altex România – S.R.L. (ALTEX) și Societatea Comercială OMV Petrom Marketing – S.R.L. (OMV), pe de altă parte, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie. +
Articolul 2Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și pe site-ul www.orda.ro.
p. Directorul general al Oficiului Român
pentru Drepturile de Autor,
Irina Lucan-ArjocaBucurești, 9 octombrie 2015.Nr. 99. +
AnexăPROTOCOLîntre Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR)și Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți (CREDIDAM),pe de o parte, și Federația Patronală a Rețelelor de Comerț (FPRC),Societatea Comercială Altex România – S.R.L. (ALTEX) șiSocietatea Comercială OMV Petrom Marketing – S.R.L. (OMV), pe de altă parte