DECIZIE nr. 99 din 29 iunie 1999

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. 2 şi ale art. 25 alin. 1-4 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, modificată şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr. 53/1997



Ioan Muraru – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorPaula C. Pantea – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. 2 şi ale art. 25 alin. 1-4 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, modificată şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr. 53/1997, ridicată de Societatea Comercială „Bayindir Lido Tourism and Commercial Investments” – S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 8.145/1998 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.La apelul nominal au răspuns avocaţii Constantin Cernescu şi Beatrice Onica Jarka pentru autorul excepţiei, lipsind Ministerul Finanţelor şi Banca Turco-Română, pentru care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, apărătorii autorului excepţiei susţin excepţia de neconstituţionalitate, arătând ca dispoziţiile art. 10 alin. 2 şi 3 şi ale art. 25 alin. 1-4 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, modificată şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr. 53/1997 „contravin prevederilor art. 41 alin. (1) şi (7) teza a doua, art. 21 alin. (1) şi (2) şi principiului separaţiei puterilor în stat garantat de art. 125 alin. (1) şi art. 135 alin. (1) din Constituţie”. În concluzie, solicita admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.Reprezentantul Ministerului Public arata ca dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile constituţionale, invocand jurisprudenta Curţii Constituţionale şi, în consecinţa, apreciază ca excepţia este neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 8 februarie 1999 Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. 2 şi 3 şi ale art. 25 alin. 1-4 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, modificată şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr. 53/1997, ridicată de Societatea Comercială „Bayindir Lido Tourism and Commercial Investments” – S.A. din Bucureşti. În motivarea excepţiei se arata ca: neconstituţionalitatea textelor invocate se justifica prin garantarea şi ocrotirea de către stat a dreptului de proprietate, „prezumţia de liceitate” a dobândirii averii, separarea puterilor în stat, accesul liber la justiţie; sunt explicate dispoziţiile Legii nr. 105/1997, mai ales cat priveşte operaţiunile de verificare şi control desfăşurate de către organele de specialitate ale Ministerului Finanţelor; se considera ca procedurile prevăzute de Legea nr. 105/1997 se realizează în cadrul aceluiaşi organ administrativ; se susţine ca pe timpul procedurilor administrative prealabile, obligaţiile de plată sunt stabilite numai prin titluri de creanta (art. 10 alin. 2 şi 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996); primele patru alineate ale art. 25 doar conferă actului de control caracter executoriu; coroborat cu art. 10 alin. 2 şi 3, art. 25 permite, în totală contradictie cu dispoziţiile constituţionale [art. 41 alin. (7) teza a doua] care instituie prezumţia liceitatii dobândirii averii, executarea silită a unei părţi din aceasta, de către chiar organul de control, pe parcursul procedurii administrative prealabile, înainte sa existe posibilitatea legală ca organele judecătoreşti să se pronunţe asupra caracterului licit sau ilicit al dobândirii averii contribuabilului; se susţine ca, din moment ce în cadrul aceluiaşi organ – Ministerul Finanţelor -, se realizează un control ierarhic de legalitate, nu se poate aprecia, în spiritul separaţiei puterilor în stat, ca oricare dintre actele emise este şi act administrativ intrat în circuitul civil; s-ar face astfel loc unui abuz de drept, lipsind cenzurarea actului de către instanţa judecătorească (art. 21 din Constituţie); garanţia dreptului de proprietate este rasturnata de către un organ al administraţiei de stat, deoarece dreptul de proprietate asupra părţii de avere pe care organul de control o considera creanta fiscală, potrivit actului de control, nu mai este garantat; o asemenea răspundere înainte ca o instanţa judecătorească să se pronunţe asupra „liceitatii dobândirii acesteia” nu poate decât să contravină garantarii constituţionale a dreptului de proprietate; „toate căile de atac administrative prevăzute de Legea nr. 105/1997, care reprezintă dreptul comun în materie, sunt exercitate de organele Ministerului Finanţelor şi soluţionate de acestea, având ca finalitate decizia ministrului finanţelor”; se permite executarea silită înainte sa existe un control de legalitate şi temeinicie desfăşurat de instanţele judecătoreşti; substituirea organelor administrative instanţelor judecătoreşti încalcă separaţia puterilor în stat; executarea silită pe timpul căilor de atac administrative, când accesul la justiţie este împiedicat până la organizarea acestor cai prealabile, contravine liberului acces la justiţie; nici art. 76 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996 „nu permite cu adevărat accesul liber la justiţie în apărarea dreptului de proprietate”, deşi prevede posibilitatea formulării contestaţiei la executare.Exprimandu-şi opinia, instanţa de judecată apreciază excepţia ca fiind neîntemeiată, întrucât dispoziţiile criticate nu aduc vreo atingere drepturilor consacrate prin Constituţie, nu ingradesc accesul liber la justiţie şi nu afectează protecţia proprietăţii private.Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, au fost solicitate punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului. În punctul sau de vedere Guvernul considera excepţia neîntemeiată, arătând ca dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 11/1996 asigura tuturor debitorilor un tratament juridic echitabil, precum şi, coroborat cu prevederile Legii nr. 105/1997, un sistem eficient al exercitării dreptului de petiţionare şi, în general, accesul liber la justiţie conform art. 21 din Constituţie. De asemenea, se susţine ca reglementarea modalităţilor specifice realizării creanţelor bugetare este în acord cu dispoziţiile legii fundamentale privind respectarea obligaţiilor prevăzute de lege, că nu aduce atingere dreptului de proprietate – garantat în limitele stabilite de lege – sau caracterului licit al dobândirii proprietăţii [art. 41 alin. (1) şi (7)], că nu contravine prevederilor constituţionale referitoare la înfăptuirea justiţiei (art. 125) şi nici celor care consacra ocrotirea proprietăţii (art. 135).Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile aparatorilor autorului excepţiei şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost legal sesizată.Excepţia de neconstituţionalitate priveşte art. 10 alin. 2 şi art. 25 alin. 1-4 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, aprobată şi modificată prin Legea nr. 108/1996, care prevăd următoarele:Art. 10. […] "Exercitarea căilor de atac la organele competente, de către plătitor, cu privire la stabilirea obligaţiilor bugetare, nu suspenda obligaţia acestora de plată. Cu toate acestea, Ministerul Finanţelor, la cererea plătitorului, poate dispune, ţinând seama de motivele invocate de acesta, suspendarea obligaţiei de plată, până la soluţionarea primei cai de atac." (astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 53/1997).Art. 25. – "Executarea silită a creanţelor bugetare poate fi pornită numai în temeiul unui titlu executoriu emis de organul competent potrivit legii, ori al unui alt înscris căruia legea îi recunoaşte caracterul de titlu executoriu.Titlul de creanta devine titlu executoriu la data la care creanta bugetară este scadenta prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent, ori în alt mod prevăzut de lege.Pentru obligaţiile bugetare reprezentând impozite, taxe, contribuţii, amenzi, majorări de întârziere şi alte sume datorate şi neachitate la termenul legal de plată, titlul executoriu îl constituie actul, emis sau aprobat de organul competent, prin care acestea se stabilesc.În cazul în care suma neachitata la scadente din obligaţia bugetară a fost stabilită de organele competente ale Ministerului Finanţelor, organul de executare va întocmi, pentru fiecare creanta, câte un act distinct, denumit titlu executoriu, care va conţine: antetul organului emitent; numele şi prenumele sau denumirea debitorului, domiciliul sau sediul acestuia, precum şi orice alte date de identificare; cuantumul şi natura sumelor datorate; temeiul legal al puterii executorii a titlului; data întocmirii titlului, ştampila şi semnatura organului de executare."Examinând excepţia, Curtea Constituţională constata ca în mod greşit autorul acesteia a invocat şi neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 10 alin. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996, deoarece, chiar şi în urma modificării acestei ordonanţe prin Ordonanţa Guvernului nr. 53/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 30 august 1997, art. 10 are numai doua alineate. Asa fiind, Curtea urmează a se pronunţa asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 10 alin. 2 şi ale art. 25 alin. 1-4 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996.În ceea ce priveşte art. 10 alin. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996, acesta interzice suspendarea executării obligaţiilor de plată pe timpul exercitării căilor de atac. Este o modalitate considerată de legiuitor ca eficienta şi operativă de executare a creanţelor bugetare, ca resurse financiare publice. În legătură cu aceasta, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 170 din 10 decembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 4 februarie 1999, considerând textul constituţional. În motivarea deciziei sale, motive ce sunt pertinente şi în cauza de faţa, Curtea a arătat următoarele: textul nu încalcă liberul acces la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie, deoarece Legea nr. 105/1997 deschide prin art. 9 calea acţiunii în justiţie, astfel încât hotărârea organului de jurisdicţie administrativă este supusă controlului judecătoresc; instituirea unei proceduri administrativ-jurisdicţionale nu este contrară art. 21 din Constituţie, cat timp decizia organului administrativ poate fi atacată în faţa unei instanţe judecătoreşti; nu sunt infrante nici dispoziţiile art. 41 din Constituţie, deoarece textul atacat nu afectează protecţia proprietăţii private, împotriva executării silite putându-se formula contestaţie la executare, iar instanţa are posibilitatea suspendării executării.Deoarece nu au intervenit elemente noi care să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii în acest domeniu, excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 10 alin. 2 urmează a fi respinsă.Referitor la dispoziţiile art. 25 alin. 1 şi 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996, Curtea constata ca acestea, stabilind regulile privind executarea silită, ca urmare a unui titlu executoriu, şi dând acest caracter şi titlului de creanta, nu contravin nici unui text constituţional, ele înscriindu-se în principiile clasice menţionate mai înainte. Susţinerile autorului excepţiei privind aceste dispoziţii sunt contrazise, în mare parte, chiar de faptul ca litigiul a ajuns în faţa unei instanţe judecătoreşti. Este o dovadă evidenta a faptului ca dispoziţiile legale criticate nu interzic accesul liber la justiţie şi ca autorităţile administrative nu se suprapun celor judecătoreşti.În legătură cu constituţionalitatea alin. 3 şi 4 ale art. 25 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 31 din 2 martie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 5 mai 1999, declarand textele constituţionale. În motivarea deciziei sale, Curtea a reţinut ca: potrivit art. 372 din Codul de procedură civilă, executarea silită se poate realiza „în virtutea unei hotărâri judecătoreşti” sau „în virtutea unui titlu executoriu, definit ca atare prin lege”; deci alin. 3 şi 4 din art. 25 nu contravin prevederilor de mai înainte; executarea silită se poate face şi în baza unor titluri notariale; nu se încalcă regimul de separaţie între puterea legiuitoare şi cea judecătorească, cat timp debitorul are posibilitatea ca, pe calea contestaţiei la executare, sa supună instanţei de judecată litigiul ce ar rezultă din contestarea titlului executoriu; referirea la art. 41, privind interdicţia confiscării averii şi prezumţia caracterului licit al dobândirii acesteia, este lipsită de relevanta, deoarece textul nu priveşte confiscari de bunuri, stabilite în cadrul unui proces penal sau în temeiul constatării săvârşirii unei contravenţii, ci priveşte datorii neplătite către bugetul de stat; ca atare, nu pot fi evocate prezumţia de vinovăţie şi cea de dobândire ilicită a averii; potrivit art. 53 din Constituţie, cetăţenii au obligaţia să contribuie prin impozite şi taxe la cheltuielile publice.Întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine Curtea să-şi schimbe jurisprudenta, urmează ca şi excepţia de neconstituţionalitate privind prevederile art. 25 alin. 1-4 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996 să fie respinsă.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. 2 şi art. 25 alin. 1-4 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, modificată şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr. 53/1997, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Bayindir Lido Tourism and Commercial Investments” – S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 8.145/1998 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 iunie 1999.PREŞEDINTE,prof. univ. dr. Ioan MuraruMagistrat-asistent,Florentina Geangu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește