DECIZIE nr. 99 din 25 septembrie 1996*)

Notă …
*) A se vedea şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 282 din 1 iulie 1997.Costica Bulai – preşedinteMihai Constantinescu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRaul Petrescu – procurorDoina Suliman – magistrat-asistentPe rol, pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Decretului nr. 976/1968 privind sancţiunea disciplinară cu arest pentru militari, mai puţin art. 1, partea privitoare la instituirea sancţiunii, ale art. 136 din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, modificată prin Legea nr. 59/1993, invocată de Ciobanu Filofteia, recurenta în Dosarul nr. 922/1995 al Curţii Supreme de Justiţie, Secţia de contencios administrativ.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 18 septembrie 1996 şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 25 septembrie 1996.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Curtea Suprema de Justiţie, Secţia contencios administrativ, prin Încheierea din 14 februarie 1996, pronunţată în Dosarul nr. 922/1995, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Decretului nr. 976/1968, mai puţin art. 1, partea privitoare la instituirea sancţiunii, ale art. 136 din Codul de procedură civilă şi ale art. 5 din Legea nr. 29/1990.Excepţia a fost invocată de Ciobanu Filofteia, care, în motivare, susţine, în esenta, următoarele:– Decretul nr. 976/1968, mai puţin art. 1, partea privitoare la instituirea sancţiunii, intra sub incidenţa art. 150 alin. (1) din Constituţie, deoarece contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 23 alin. (9), care prevăd ca „nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii”, şi ale art. 72 alin. (3) lit. f), care stabilesc ca infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora se reglementează prin lege organică.– Art. 136 din Codul de procedură civilă, sintagma "afară de cele de ordine publică", încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări", ale art. 48 alin. (2): "condiţiile şi limitele exercitării dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică se stabilesc prin lege organică", precum şi ale art. 125 alin. (3): "Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite prin lege."– Art. 5 din Legea nr. 29/1990 este neconstitutional, în funcţie de prevederile art. 48 alin. (2) şi ale art. 49 din Constituţie, ultimul reglementand restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.– Toate prevederile legale atacate contravin normelor internaţionale, a căror aplicare se impune în temeiul art. 20 din Constituţie: art. 7 – egalitatea în faţa legii şi dreptul la o egala protecţie a legii -, art. 8 – dreptul de acces efectiv în faţa instanţelor judiciare -, art. 9 – dreptul la libertate individuală – şi art. 10 – dreptul la proces echitabil şi imparţialitatea judecaţii – din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, precum şi art. 2 alin. 3 lit. a) – dreptul la plângere efectivă împotriva violarii drepturilor garantate de pact -, corelat cu lit. b) – dreptul petentului de a obţine o hotărâre asupra drepturilor ce fac obiectul plângerii, cu posibilitatea recursului jurisdicţional, art. 9 – dreptul la libertatea individuală, privarea de libertate numai pentru motivele legale şi în conformitate cu procedura prevăzută de lege – şi art. 14 – dreptul la un proces echitabil şi o judecata impartiala – din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, precum şi art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, care garantează accesul efectiv la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi la o judecata impartiala.Exprimandu-şi opinia, potrivit art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, instanţa de judecată considera ca "textele invocate ca fiind neconstituţionale sunt legale".În vederea soluţionării excepţiilor au fost solicitate, în baza art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, punctele de vedere ale celor două Camere ale Parlamentului şi al Guvernului.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţiile invocate sunt vadit nefondate, deoarece consideratiile în legătură cu textele atacate nu releva aspecte concrete de neconstituţionalitate.Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecătorului-raportor, întocmit în cauza, concluziile părţilor şi ale procurorului, dispoziţiile Decretului nr. 976/1968, ale art. 136 din Codul de procedură civilă şi ale art. 5 din Legea nr. 29/1990, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, constata:Potrivit prevederilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 3 şi 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea este legal investită şi este competenţa să se pronunţe asupra excepţiei invocate.Art. 1 din Decretul nr. 976/1968 prevede că „pentru abaterile de la disciplina militară, prevăzute de regulamentele militare, comandantii sau şefii pot aplica militarilor sancţiunea disciplinară cu arest până la 15 zile”.Apărarea naţionala, ca structura specializată a administraţiei publice, comporta o organizare distinctă. De aceea, persoanele din acest sector de activitate se afla într-un regim special, regimul militar.Din aceasta perspectiva, statutul cadrelor militare, ca şi al militarilor în termen, nu exclude, ci, dimpotriva, presupune existenta unor sancţiuni administrativ-disciplinare specifice regimului militar.Este evident ca regulamentele militare stabilesc sancţiuni disciplinare, iar nu pedepse, adică sancţiuni penale, intervenind atunci când s-au încălcat obligaţiile dintr-un raport administrativ de subordonare. În speta, sancţiunea aplicată este arest cu îndeplinirea serviciului, deci o măsura disciplinară fără privare de libertate, care consta în consemnarea la domiciliu a cadrului militar sancţionat. În temeiul art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, numai prevederile legale referitoare la aceasta sancţiune pot fi avute în vedere pentru soluţionarea excepţiei.În consecinţa, prevederile constituţionale ale art. 23 alin. (9) şi ale art. 72 alin (3) lit. f), invocate în susţinerea excepţiei, nu sunt aplicabile şi nici nu se poate contesta ca obligaţia de a nu părăsi domiciliul timp de 5 zile, care constituie conţinutul sancţiunii aplicate, nu ar fi conformă regimului disciplinar specific militarilor.În concluzie, din cele arătate rezultă ca, în ceea ce priveşte art. 1 din Decretul nr. 978/1968, excepţia este neîntemeiată. Pe cale de consecinţa, este neîntemeiat şi motivul de neconstituţionalitate invocat în ce priveşte art. 3 din acelaşi decret, deoarece textul acestuia se referă la modul de aplicare şi de executare a sancţiunii prevăzute la art. 1.Având în vedere art. 20 alin. (2) din Constituţie, art. 1 şi art. 3 din Decretul nr. 976/1968 sunt întărite, sub aspectul consonantei cu reglementările internaţionale, prin rezerva facuta la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată prin Legea nr. 30/1994 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 31 mai 1994.Art. 2 din Decretul nr. 976/1968 prevede următoarele: „Dacă fapta săvârşită constituie şi infracţiune, sancţiunea disciplinară potrivit art. 1 nu exclude aplicarea legii penale”.Ţinând seama de prevederile art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, acestea sunt însă irelevante în cauza de faţa, deoarece recurenta Ciobanu Filofteia, care a invocat excepţia, nu a suferit o condamnarea penală. În consecinţa, în raport cu prevederile art. 2 din Decretul nr. 976/1968, excepţia nu este pertinenta. În legătură cu excepţia de neconstituţionalitate privitoare la art. 136 din Codul de procedură civilă, se retine ca textul acestuia reglementează condiţiile în care pot fi invocate excepţiile de procedura în procesul civil. Întrucât aceasta prevedere legală se referă la condiţiile de exercitare a unui drept procesual, de principiu ea nu poate fi contrară prevederilor art. 125 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată se stabilesc prin lege.Chiar din motivarea excepţiei se desprinde clar ideea ca, de fapt, ceea ce constituie obiectul criticii nu este atât constituţionalitatea prevederii respective, cat modul în care ea a fost aplicată de către instanţa. În fond, ceea ce vizează excepţia invocată este ca instanţa judecătorească a considerat ca excepţia de tardivitate este de ordine publică. Într-adevăr, nu se contesta faptul ca excepţiile de ordine publică pot fi ridicate oricând în timpul rezolvarii cauzei, ceea ce, în fond, constituie însăşi reglementarea prevăzută la art. 136 din Codul de procedură civilă, ci ca legiuitorul ar fi trebuit ca, în toate cazurile în care norma are caracter imperativ, sa prevadă, pentru fiecare caz în parte, ca excepţia este de ordine publică.Problema modului în care o instanţa de judecată califica o excepţie procesuala, cum este excepţia de tardivitate, nu are tangenta cu constituţionalitatea art. 136 din Codul de procedură civilă, iar în contenciosul constituţional, asa cum s-a arătat consecvent în practica jurisdicţională a Curţii, nu exista posibilitatea cenzurarii unor aspecte de constituţionalitate privind interpretarea de către instanţele judecătoreşti a dispoziţiilor legale.În sesizare se pretinde, de asemenea, ca art. 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, care vizează termene pentru introducerea acţiunii în faţa instanţei judecătoreşti, ar fi contrar prevederilor art. 48 alin. (2) şi ale art. 49 din Constituţie, precum şi ale art. 20 alin. (2), cu referire la pactele şi tratatele internaţionale în materie, menţionate anterior.Potrivit art. 48 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul este abilitat sa stabilească condiţiile şi limitele exercitării dreptului la reparatie al persoanei vătămate de un act administrativ. Art. 5 din Legea nr. 29/1990 corespunde exigenţelor acestei norme constituţionale, reglementand condiţiile de exercitare a acţiunii. Nu se poate retine ca aceste condiţii ar fi neconstituţionale din moment ce ele au în vedere recursul administrativ prealabil, în scopul decongestionarii instanţei de contencios administrativ de cauze inutile, al repararii pe aceasta cale a vatamarii într-un mod mai rapid şi cu cheltuieli minime şi al stingerii litigiului într-un termen scurt, iar împotriva soluţiei date de organul administrativ contestatorul, în cazul când nu este multumit de soluţia data sesizării sale, are posibilitatea de a se adresa instanţei de contencios administrativ, în faţa căreia poate angaja şi răspunderea funcţionarului vinovat de încălcarea dreptului sau.Rezultă, din motivarea excepţiei, ca aceasta a fost invocată, de asemenea, în considerarea modului de aplicare de către instanţa a dispoziţiilor legale respective. De aceea, critica formulată nu poate fi reţinută, întrucât, asa cum s-a arătat, interpretarea judecătorească a legii excede atribuţiilor Curţii prevăzute de art. 144 din Constituţie.În ce priveşte susţinerea ca art. 5 din Legea nr. 29/1990 ar fi contrar cerinţelor predictibilitatii şi accesibilitatii consacrate de jurisprudenta Curţii de la Strasbourg, critica invocată este neîntemeiată. Existenta unei proceduri prealabile celei judecătoreşti şi a unor termene pentru sesizarea instanţei, amândouă instituite prin lege, corespund, evident, acestor exigente.Faţa de cele arătate, în temeiul art. 16 alin. (1), art. 20, art. 23 alin. (9), art. 48 alin. (2), art. 49, art. 72 alin. (3) lit. f), art. 125 alin. (3) şi al art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 24 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Decretului nr. 976/1968 privind sancţiunea disciplinară cu arest pentru militari, mai puţin art. 1, partea privitoare la instituirea sancţiunii, ale art. 136 din Codul de procedură civilă şi ale art. 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, invocată de Ciobanu Filofteia în Dosarul nr. 922/1995 al Curţii Supreme de Justiţie, Secţia de contencios administrativ.Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 septembrie 1996.PREŞEDINTE,prof.univ.dr. Costica BulaiMagistrat-asistent,Doina Suliman–––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește