DECIZIE nr. 99 din 22 februarie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989



Constantin Doldur – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorKozsokar Gabor – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIon Tiucă – procurorIrina Loredana Lăpădat – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Marioara Aleith în Dosarul nr. 262/2004 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.La apelul nominal răspunde autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, prin avocat Antonie Iorgovan. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul autoarei excepţiei de neconstituţionalitate solicită admiterea acesteia. În esenţă se susţine că, în măsura în care termenul de 6 luni prevăzut de textul de lege criticat, pentru trimiterea notificării, este calificat ca fiind un termen de decădere, şi nu unul de prescripţie, sunt încălcate dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora nici o lege nu poate împiedica exercitarea dreptului de acces liber la justiţie. Se mai arată că, în sensul practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul de acces la justiţie nu este un drept absolut şi poate fi supus unor restricţii, cum ar fi termenele legale de prescripţie, cu condiţia ca acestea să nu aducă atingere substanţei dreptului, să urmărească un scop legitim şi să existe un raport rezonabil de proporţionalitate între acesta şi mijloacele utilizate. Textul de lege criticat nu respectă aceste condiţii de legitimitate şi proporţionalitate a măsurii de restrângere a exerciţiului dreptului de acces la justiţie, prin faptul că instituie un termen de decădere, a cărui nerespectare conduce la însăşi pierderea dreptului de acces la justiţie.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că prin instituirea unui termen de decădere nu este împiedicat accesul la justiţie. Nu poate fi reţinută nici încălcarea art. 44 din Constituţie, dat fiind că principiul constituţional al garantării dreptului de proprietate privată protejează dreptul de proprietate existent în patrimoniul titularului său, nu vocaţia la dobândirea acestui drept. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie, se precizează că noţiunea de stat de drept nu este incompatibilă cu instituirea unor termene pentru exercitarea drepturilor procesuale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 4 octombrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 262/2004, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Marioara Aleith.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul de lege criticat încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 21, art. 44 alin. (1), (3), (6) şi (8), art. 53 şi ale art. 124 alin. (2) din Constituţie. Astfel, se arată că prevederile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 reglementează „o procedură administrativă care trebuie declanşată într-un anumit termen, sub sancţiunea pierderii dreptului de a se adresa justiţiei”, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 21 şi ale art. 1 alin. (3) din Constituţie. De asemenea, se susţine că textul de lege criticat este contrar şi dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, deoarece nu prevede o restrângere a dreptului de acces liber la justiţie, ci chiar o decădere din acest drept.În ceea ce priveşte încălcarea art. 44 alin. (1), (3), (6) şi (8) din Constituţie, autorul excepţiei susţine că, potrivit acestor dispoziţii constituţionale, dreptul de proprietate este garantat, iar singura modalitate de preluare a unui bun în proprietatea statului este exproprierea pentru cauză de utilitate publică, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire, astfel încât textul de lege criticat este contrar acestor dispoziţii constituţionale.Referitor la invocarea încălcării dispoziţiilor art. 124 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi", se susţine că textul criticat instituie o discriminare între cei care revendică dreptul de proprietate în baza dreptului comun, printr-o acţiune în revendicare imprescriptibilă, şi aceia care introduc acţiuni în revendicare a unor imobile ce cad sub incidenţa Legii nr. 10/2001, obligaţi să respecte termenul de 6 luni prevăzut prin textul de lege criticat.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că nu poate fi reţinută încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 21, art. 53 şi ale art. 124 alin. (2) din Constituţie, deoarece instituirea unui termen de decădere nu constituie o încălcare a accesului liber la justiţie, ci, "dimpotrivă, o afirmare expresă a acestuia, în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, inclusiv instituirea unor termene în care să poată fi exercitate anumite drepturi". În punctul de vedere prezentat se mai arată că lipsa unor termene care să limiteze în timp procedurile prevăzute de lege sau a sancţiunii nerespectării lor ar crea o stare de insecuritate a circuitului civil, nerespectarea acestor termene fiind imputabilă exclusiv lipsei de diligenţă a titularului dreptului. Cât priveşte invocarea încălcării art. 44 din Constituţie, Guvernul arată că acest text nu este incident în cauză, dat fiind că textul constituţional protejează "dreptul de proprietate definitiv stabilit", iar în speţă obiectul litigiului îl constituie chiar constatarea existenţei sau inexistenţei acestui drept.Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate, care reglementează o sancţiune pentru nerespectarea termenului de trimitere a notificării pentru revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv, nu încalcă art. 21 din Constituţie, ci reprezintă o regulă specială de procedură, referitoare la prescriptibilitatea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii, în natură sau prin echivalent, edictată de legiuitor în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie. Potrivit punctului de vedere al Avocatului Poporului, nu este de reţinut nici încălcarea art. 44 alin. (1) din Constituţie, deoarece cadrul juridic stabilit de legiuitor pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate poate fi reglementat şi prin instituirea unor limitări rezonabile în ceea ce priveşte valorificarea acestuia. Se mai arată că textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 53 şi ale art. 124 alin. (3) din Constituţie, iar în ceea ce priveşte dispoziţiile constituţionale ale art. 44 alin. (3), (6) şi (8), Avocatul Poporului consideră că acestea nu sunt incidente în cauză.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001.Prevederile legale criticate au următorul conţinut:– Art. 21 alin. (5): "Nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent."În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3), art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 44 alin. (1), (3), (6) şi (8), art. 53 şi art. 124 alin. (2), al căror conţinut este următorul:– Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.";– Art. 21 alin. (1), (2) şi (3): "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. … (3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil."; … – Art. 44: "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege. […](3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. […] … (6) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie. […] … (8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă."; … – Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii."; … – Art. 124 alin. (2): "Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi."Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:Art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 reglementează termenul pentru trimiterea unei notificări, act procedural prin intermediul căruia persoana îndreptăţită la restituirea imobilului preluat abuziv – teren sau construcţie, ce cade sub incidenţa Legii nr. 10/2001, solicită uneia dintre persoanele juridice deţinătoare, enumerate la art. 20 din aceeaşi lege, restituirea în natură a imobilului, potrivit procedurilor de restituire reglementate prin cap. III din lege.Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, de exemplu Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, liberul acces la justiţie semnifică faptul că orice persoană se poate adresa instanţelor judecătoreşti pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor sau a intereselor sale legitime, iar nu faptul că acest drept nu poate fi supus nici unei condiţionări.Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât cu respectarea cadrului legal stabilit de legiuitor, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, are legitimarea constituţională de a stabili competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată. Aceasta implică şi reglementarea unor termene, după a căror expirare valorificarea dreptului nu mai este posibilă.Mai mult, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (de exemplu cauza Golder împotriva Regatului Unit, 1975) s-a statuat că "dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut". S-a arătat că, "fiind vorba de un drept pe care Convenţia l-a recunoscut fără să-l definească în înţelesul restrâns al cuvântului, există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept". Prin urmare, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul de acces la justiţie implică, prin însăşi natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări sau condiţionări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului.Curtea constată astfel că textul de lege criticat nu încalcă dispoziţiile art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie, ci instituie norme procedurale pentru exercitarea acestui drept, în conformitate cu dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (2), care prevede că procedura de judecată este prevăzută numai prin lege.De altfel, asupra prevederilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, prin raportare la art. 21 din Constituţie, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 185 din 27 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 1 iunie 2004, prin care excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă, reţinându-se că „instituirea unui termen de decădere nu este de natură să împiedice accesul liber la justiţie, deoarece toate măsurile luate de autorităţile şi persoanele juridice prevăzute în Legea nr. 10/2001 pentru stabilirea şi punerea în executare a măsurilor reparatorii prevăzute de lege pot fi atacate în justiţie de către persoanele interesate, pe baza dispoziţiilor pe care însăşi legea le prevede”. De asemenea, prin aceeaşi decizie Curtea a constatat că „textul criticat are în vedere tocmai celeritatea soluţionării procesului, satisfăcând astfel cerinţa soluţionării acestuia, într-un termen rezonabil”. Prin urmare nu este întemeiată susţinerea autorului excepţiei privind încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora „Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil”.Soluţia pronunţată şi considerentele ce au stat la baza acesteia sunt valabile şi în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale.Nu poate fi reţinută nici încălcarea art. 53 din Constituţie. Nici una dintre situaţiile limitativ prevăzute de alin. (1) al art. 53, în care poate interveni restrângerea exerciţiului unui drept, nu are incidenţă în cauză, dat fiind că nu este vorba de o restrângere a exerciţiului dreptului de acces liber la justiţie al persoanelor interesate, ci, în fapt, de condiţionarea exercitării acestui drept de respectarea anumitor termene procedurale.În ceea ce priveşte susţinerea că ar fi fost încălcate dispoziţiile art. 44 alin. (1) din Constituţie referitoare la garantarea dreptului de proprietate, aceasta nu este întemeiată. Curtea constată că prevederile legale criticate dau expresie competenţei constituţionale a legiuitorului, reglementată prin art. 44 alin. (1) teza a doua, de a stabili conţinutul şi limitele dreptului de proprietate.În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia a invocat şi încălcarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (3) referitoare la expropriere, în art. 44 alin. (6) referitoare la despăgubirile cuvenite proprietarului în cazurile prevăzute la alin. (3) şi (5), precum şi în art. 44 alin. (8) referitoare la prezumţia de dobândire licită a averii. În legătură cu aceste susţineri Curtea constată că aceste dispoziţii constituţionale nu au incidenţă în cauză.De asemenea, Curtea reţine că prevederile legale criticate nu vin în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) referitoare la statul de drept şi nici cu cele cuprinse în art. 124 alin. (2) referitoare la unicitatea puterii judecătoreşti, imparţialitatea activităţii de judecată sau egalitatea procesuală a părţilor.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Marioara Aleith în Dosarul nr. 262/2004 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 februarie 2005.PREŞEDINTE,CONSTANTIN DOLDURMagistrat-asistent,Irina Loredana Lăpădat––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește