referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155, art. 156, art. 159, art. 148 alin. 1 lit. f) şi art. 149^1 din Codul de procedură penală
Augustin Zegrean – preşedinteAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antonella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorIuliana Nedelcu – procurorDoina Suliman – magistrat-asistent-şefPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155, art. 156, art. 159, art. 148 alin. 1 lit. f) şi art. 149^1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ilie Cornel în Dosarul nr. 36.598/3/2009 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.La apelul nominal se prezintă personal partea Vasile Robert Gramma. Lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Preşedintele acordă cuvântul părţii prezente, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea nr. 320/R din 30 septembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 36.598/3/2009, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155, art. 156, art. 159, art. 148 alin. 1 lit. f) şi art. 149^1 din Codul de procedură penală.Excepţia a fost ridicată de Ilie Cornel cu ocazia soluţionării recursurilor formulate împotriva Încheierii de şedinţă din Camera de Consiliu din 18 septembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a penală.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate, care reglementează procedura de prelungire a duratei arestării preventive în cursul urmăririi penale şi procedura de arestare a inculpatului în cursul urmăririi penale, contravin prevederilor constituţionale ale art. 131 şi art. 53, procurorul apărând ordinea de drept şi nu ordinea publică prevăzută de art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală.Instanţa de judecată apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie următoarele dispoziţii din Codul de procedură penală: art. 155 – Prelungirea duratei arestării în cursul urmăririi penale, art. 156 Propunerea pentru prelungirea arestării dispuse în cursul urmăririi penale, art. 159 – Procedura prelungirii arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale, art. 148 alin. 1 lit. f) – Condiţiile şi cazurile în care se dispune arestarea inculpatului şi art. 149^1 Arestarea inculpatului în cursul urmăririi penale.Aceste texte de lege sunt raportate la prevederile constituţionale ale art. 131 – Rolul Ministerului Public şi art. 53 – Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate, care reglementează procedura prelungirii arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale şi instituie reguli referitoare la propunerea pentru prelungirea arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale şi la prelungirea arestării preventive în cursul urmăririi penale, nu încalcă prevederile constituţionale privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, fiind în concordanţă cu prevederile art. 53 din Constituţie, referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.De asemenea, dispoziţiile art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală care stabilesc un caz de arestare, anume situaţia în care lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru "ordinea publică", sunt în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale ale art. 131 care statuează că Ministerul Public apără "ordinea de drept".În procesul penal din România procurorul acţionează ca apărător al intereselor generale ale societăţii, dar şi ale părţii din proces, în spiritul legalităţii.Cele două noţiuni, ordinea de drept şi ordinea publică, nu se exclud şi nu se află în contradicţie, fiind într-o relaţie de interdependenţă. Astfel, ordinea de drept se concretizează în ordinea publică prin asigurarea respectării legii penale.Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155, art. 156, art. 159, art. 148 alin. 1 lit. f) şi art. 149^1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ilie Cornel în Dosarul nr. 36.598/3/2009 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 iulie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent-şef,Doina Suliman–-
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Vă rugăm să vă autentificați pentru a comenta
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nouCele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
wpDiscuz
0
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.