DECIZIE nr. 983 din 6 noiembrie 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^18 alin. 1 din Codul de procedură penală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorMarinela Mincă – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^18 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Corina Dodoiu în Dosarul nr. 4.795/86/2006 al Tribunalului Suceava – Secţia penală.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, apreciind că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate în motivarea excepţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 16 aprilie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 4.795/86/2006, Tribunalul Suceava – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^18 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Corina Dodoiu.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul legal criticat obligă judecătorul instanţei de rejudecare să se conformeze hotărârii instanţei de recurs. Or, dacă judecătorii, indiferent de nivelul instanţei, sunt independenţi şi se supun numai legii, ar trebui să nu existe o asemenea reglementare care să primeze în detrimentul principiului constituţional enunţat.Tribunalul Suceava – Secţia penală consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul consideră că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale, aşa cum a statuat şi Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că prevederile legale criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 385^18 alin. 1 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Limitele rejudecării, care au următorul conţinut: "Instanţa de rejudecare trebuie să se conformeze instanţei de recurs, în măsura în care situaţia de fapt rămâne cea avută în vedere la soluţionarea recursului."Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 124 alin. (3) referitoare la independenţa judecătorilor, care se supun numai legii.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 124 alin. (3) din Constituţie consacră principiul independenţei judecătorilor şi supunerii lor numai legii.Acest principiu inerent separaţiei puterilor în stat asigură judecătorilor libertatea de a soluţiona numai pe baza legii cazurile cu care sunt învestiţi şi totodată el are semnificaţia faptului că judecătorii nu pot fi supuşi niciunei ingerinţe din partea celorlalte autorităţi publice.Curtea constată că din conţinutul dispoziţiei legale criticate pentru neconstituţionalitate nu rezultă posibilitatea exercitării unei atare ingerinţe.În ceea ce priveşte controlul judiciar ce se exercită de către instanţele care soluţionează căile de atac asupra instanţelor care au pronunţat hotărârile atacate, se reţine că acest control nu reprezintă o limitare a independenţei judecătorilor deoarece el este întotdeauna posterior şi nu are, în consecinţă, cum să îi influenţeze pe judecătorii care au pronunţat hotărârile supuse controlului.Îndrumările date de instanţa de recurs sunt obligatorii pentru judecătorii fondului numai în privinţa rezolvărilor de drept, precum şi în privinţa necesităţii administrării unor probe. Aceste îndrumări sunt date în cadrul activităţii cu caracter jurisdicţional a instanţelor de recurs, pe cale de hotărâri pronunţate în urma dezbaterilor contradictorii, şi nu au nimic comun cu situaţia nepermisă când, pe cale administrativă, ierarhică, un judecător ar primi indicaţii asupra modului în care trebuie să judece un anumit proces. Independenţa judecătorului fondului nu este ştirbită prin faptul că, rejudecând cauza, adoptă rezolvarea în drept stabilită de instanţa de recurs, deoarece prin aceasta el nu se supune voinţei unei autorităţi lipsite de competenţă jurisdicţională, ci se conformează îndrumărilor obligatorii date de instanţa de control judiciar, în aceeaşi cauză şi în limitele competenţei stabilite prin lege.Pe de altă parte, Curtea observă că instituţia controlului judiciar îşi găseşte reazemul constituţional în dispoziţiile art. 129 din Legea fundamentală, potrivit cărora, "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".Prin dispoziţiile art. 385^18 alin. 1 din Codul de procedură penală se dă eficienţă textului constituţional citat, dat fiind că fără obligativitatea îndrumărilor date de către instanţa de control judiciar judecătorilor fondului nu s-ar putea realiza finalitatea controlului, de asigurare a soluţionării temeinice şi legale a cauzelor. Dacă judecătorii de la instanţa de fond nu ar fi obligaţi să se supună îndrumărilor instanţei de apel sau de recurs, putând reitera erorile comise prin soluţia ce a fost desfiinţată, s-ar ajunge la exercitarea repetată a căilor de atac şi la prelungirea duratei soluţionării cauzelor în mod nepermis şi astfel s-ar încălca cerinţa soluţionării proceselor într-un "termen rezonabil", prevăzută la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.În acest sens, s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 561 din 6 iulie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 11 august 2006, ale cărei considerente sunt valabile şi în prezenta cauză.Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^18 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Corina Dodoiu în Dosarul nr. 4.795/86/2006 al Tribunalului Suceava – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 noiembrie 2007.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Florentina Geangu_________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește