DECIZIE nr. 980 din 6 noiembrie 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 269 alin. (1) din Codul muncii



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorIon Tiucă – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 269 alin. (1) din Codul muncii, excepţie ridicată, din oficiu, de Tribunalul Mureş – Secţia civilă în Dosarul nr. 1.933/102/2006.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca devenită inadmisibilă, întrucât, ulterior sesizării Curţii Constituţionale, dispoziţia criticată a fost modificată în sensul criticilor formulate de autorul excepţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 15 martie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 1.933/102/2006, Tribunalul Mureş – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 269 alin. (1) din Codul muncii, excepţie ridicată, din oficiu, de instanţă.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Tribunalul Mureş – Secţia civilă arată că art. 269 alin. (1) din Codul muncii are caracter special şi derogatoriu de la dreptul comun al răspunderii civile, motiv pentru care acest articol nu se poate completa cu normele de drept comun civil, astfel că apare ca inadmisibilă obligaţia angajatorului de a răspunde pentru daunele morale cauzate angajatului.Prin eliminarea art. 269 alin. (1) din Codul muncii va fi aplicabil dreptul comun civil contractual, în baza art. 295 alin. (1) din cod, aşa cum acesta se aplică înainte de intrarea în vigoare a actualei reglementări, drept comun care anterior permitea angajarea răspunderii contractuale a angajatorului pentru daune morale, inclusiv pentru încălcarea de către acesta a clauzei contractuale de securitate, aşa cum este cazul în speţă.Textul de lege criticat încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 22 alin. (1) privitor la dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, întrucât aceste drepturi, precum şi dreptul la ocrotirea sănătăţii sunt prin excelenţă drepturi subiective nepatrimoniale, a căror încălcare nu poate fi compensată decât prin plata unor daune morale. Atunci când aceste drepturi sunt cuprinse într-o clauză contractuală (precum clauza de securitate din contractul de muncă), încălcarea lor poate atrage doar răspunderea specială şi derogatorie contractuală prevăzută de art. 269 din Codul muncii, iar nu şi răspunderea pentru daune morale. Într-o atare împrejurare, drepturile menţionate nu sunt ocrotite patrimonial, ceea ce echivalează cu o restrângere nepermisă a dreptului la repararea integrală a prejudiciului suferit, deci cu încălcarea dreptului de proprietate asupra creanţei constând în despăgubirile pentru daune morale.Mai mult, reglementarea prevăzută de art. 269 din Codul muncii determină un tratament diferenţiat, deci discriminatoriu, aplicabil persoanelor care se află în aceeaşi situaţie juridică generată de încălcarea clauzei de securitate, respectiv persoanele care au calitatea de salariaţi, faţă de persoanele prejudiciate prin nesocotirea acestei clauze, de exemplu, beneficiarii contractului de transport de persoane, de organizare de spectacole, de servicii hoteliere etc., în cazul cărora legea nu înlătură aplicarea răspunderii contractuale pentru daune morale, ci, dimpotrivă, agravează această răspundere.În consecinţă, pentru eliminarea acestor încălcări ale Legii fundamentale, se impune încetarea efectelor prevederilor art. 269 alin. (1) din Codul muncii, prin admiterea excepţiei şi constatarea neconstituţionalităţii textului de lege criticat.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul arată că prevederile Codului muncii nu reglementează răspunderea civilă delictuală pentru prejudicii morale, răspunderea în dreptul muncii fiind o răspundere în esenţă contractuală, care nu poate viza acoperirea unor prejudicii morale. Cu toate acestea, în acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 379 din 30 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 25 octombrie 2004, angajatul are posibilitatea de a solicita despăgubiri pentru eventualele prejudicii morale suferite din cauza angajatorului, în temeiul normelor dreptului comun referitoare la răspunderea civilă delictuală.Avocatul Poporului apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. În acest sens, invocă deciziile nr. 379 din 30 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 25 octombrie 2004, şi nr. 721 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 962 din 30 noiembrie 2006, prin care Curtea Constituţională a statuat că reglementarea din Codul muncii nu exclude posibilitatea angajatului de a apela la normele de drept comun în materia răspunderii civile delictuale, atunci când a suferit un prejudiciu moral din culpa angajatorului.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 269 alin. (1) din Codul muncii, potrivit căruia "Angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul."Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 11 privitoare la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (1) care consacră egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 22 alin. (1) privitor la dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, precum şi ale art. 44 alin. (2) referitor la dreptul de proprietate privată. De asemenea, sunt invocate şi prevederile art. 2 şi 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, ulterior sesizării sale, art. 269 alin. (1) din Codul muncii a fost modificat prin Legea nr. 237/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 497 din 25 iulie 2007. Potrivit noii reglementări, textul criticat are următorul conţinut: „Angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.”În consecinţă, ca efect al adoptării noii reglementări, critica de neconstituţionalitate care viza imposibilitatea angajării răspunderii contractuale a angajatorului pentru daune morale a rămas fără obiect, legiuitorul reglementând expres obligaţia acestuia de a-l despăgubi pe salariatul care a suferit un prejudiciu moral din culpa sa. Aşa fiind, Curtea Constituţională constată că, în speţă, cauza de inadmisibilitate s-a ivit după data sesizării sale şi, prin urmare, excepţia urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 269 alin. 1 din Codul muncii, excepţie ridicată, din oficiu, de Tribunalul Mureş – Secţia civilă în Dosarul nr. 1.933/102/2006.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 noiembrie 2007.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește