DECIZIE nr. 98 din 6 martie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 din Codul de procedură penală



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorNicoleta Grigorescu – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ilarie Holom şi Societatea Comercială "Relee" – S.A. din Medias în Dosarul nr. 7.464/2002 al Judecătoriei Focsani.La apelul nominal se prezintă avocat Bettinio Diamant pentru autorii excepţiei, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul autorilor excepţiei solicita admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, sustinand oral motivele de neconstituţionalitate a textului de lege criticat, expuse în notele scrise depuse la dosar.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, considerând ca prevederile art. 30 din Codul de procedură penală nu încalcă dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Criteriile stabilite la alin. 1 al textului de lege criticat, se arata în continuare, sunt egale ca valoare şi nu în cascada, astfel cum susţin autorii excepţiei. Deşi textul de lege criticat indica patru locuri posibile unde se poate desfăşura procesul penal, pentru preîntâmpinarea conflictelor de competenţa ce ar putea să apară între organele judiciare legiuitorul a stabilit reguli după care, în funcţie de criteriile arătate în art. 30 alin. 1 din Codul de procedură penală, o anumită cauza penală revine spre rezolvare unui anumit organ judiciar. Astfel, în art. 45 alin. 1 din Codul de procedură penală, se precizează mai întâi ca regulile în materie de competenţa teritorială se aplică în acelaşi mod atât în cursul urmăririi penale, cat şi în cursul judecaţii, iar în art. 45 alin. 3 şi 4 din acelaşi cod se stabileşte modul în care operează criteriile prevăzute în art. 30 alin. 1.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 19 noiembrie 2002, modificată prin Încheierea din 14 ianuarie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 7.464/2002, Judecătoria Focsani a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ilarie Holom, inculpat în dosarul menţionat pentru săvârşirea infracţiunii de contrafacere a desenului sau modelului industrial, prevăzută în art. 42 din Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale, şi de Societatea Comercială „Relee” – S.A. din Medias, parte responsabilă civilmente în acelaşi dosar.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii excepţiei susţin ca dispoziţiile art. 30 din Codul de procedură penală, referitoare la criteriile de determinare a competentei după teritoriu, sunt neconstituţionale dacă se interpretează în sensul că toate criteriile prevăzute la alin. 1 lit. a)-d) sunt de valoare egala şi ca efectuarea urmăririi penale determina competenţa instanţei în a carei raza teritorială s-a efectuat, oricare ar fi criteriul de determinare a acestei competente. În opinia autorilor excepţiei criteriile de determinare a competentei teritoriale prevăzute în art. 30 alin. 1 lit. a)-d) sunt prevăzute "în cascada", iar începerea urmăririi penale într-o anumită raza teritorială dintre cele enumerate nu atrage automat competenţa teritorială şi, ca urmare, inadmisibilitatea invocarii excepţiei de necompetentă teritorială. În aceasta interpretare dispoziţiile art. 30 din Codul de procedură penală contravin prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Totodată se arta ca textul de lege criticat încalcă accesul liber la justiţie (înţelegand prin aceasta dreptul de a fi judecat de instanţa competenţa, printr-o procedură echitabila), deoarece se ajunge la o judecata inechitabila, fiind inlaturate criteriile prevăzute la lit. a)-c), prin simplul fapt al depunerii unei plângeri la organele de urmărire penală din raza teritorială a instanţei de la locul unde locuieşte persoana vătămată, întreaga urmărire şi judecata fiind atrase automat la acea instanţa, fără ca invinuitul sa folosească criteriile prevăzute la lit. a)-c). Se mai arata că nu se respecta regula judecaţii în termen rezonabil şi ca se încalcă egalitatea părţilor.Judecătoria Focsani apreciază ca repartizarea spre rezolvare a unei cauze penale, în cadrul reperelor prevăzute în art. 30 alin. 1 din Codul de procedură penală, se realizează ţinându-se seama de modul în care a fost facuta sesizarea organelor penale care concura la soluţionarea cauzei. În cazul în care a fost sesizat un singur organ dintre cele prevăzute în art. 30 alin. 1, ca în speta, acesta este competent sa rezolve cauza penală. Numai în situaţia sesizării simultane prioritatea se stabileşte în ordinea enumerării menţionate la art. 30 alin. 1, operand asa-numita preferinta legală (prima sesizare). Din analiza dispoziţiilor art. 30 din Codul de procedură penală, se arata în continuare, rezultă ca locurile indicate la lit. a)-d) sunt echivalente în determinarea competentei, enumerarea lor fiind facuta doar ca ordine de preferinta în cazul în care procesul penal este pornit simultan la organe judiciare penale de la doua sau mai multe dintre locurile arătate. Când urmărirea penală s-a efectuat în raza teritorială a unei instanţe, "judecarea cauzei revine aceleia dintre instanţele competente conform alin. 1" "în a carei raza teritorială s-a efectuat urmărirea penală", situaţie prevăzută în art. 30 alin. 2 din Codul de procedură penală. Problema determinării competentei teritoriale, când sunt competente mai multe instanţe, s-ar putea pune numai în ipoteza în care au fost efectuate mai multe sesizări, iar nu atunci când, ca în speta, a fost sesizat numai un singur organ dintre cele prevăzute în art. 30 alin. 1 din Codul de procedură penală. În concluzie, se apreciază ca dispoziţiile art. 30 din Codul de procedură penală sunt constituţionale şi prin aceea ca pluralitatea instanţelor teritorial competente constituie o garanţie ca pornirea procesului penal nu va suferi întârzieri şi ca cercetarea faptei şi adunarea probelor se vor efectua la timp. Pentru ca procesul penal să poată fi pornit este suficient să fie cunoscut unul dintre locurile prevăzute în art. 30 alin. 1 din Codul de procedură penală, care determina competenţa teritorială, şi deci una dintre instanţele teritorial competente, organele de urmărire penală corespunzătoare acelei instanţe putând fi sesizate cu privire la infracţiunea săvârşită. Se mai arata ca toate legile procedurale penale moderne au adoptat sistemul competentei teritoriale plurale, astfel ca infractorii sa nu poată găsi azil şi impunitate oriunde s-ar refugia.Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.Preşedintele Camerei Deputaţilor arata ca excepţia de neconstituţionalitate este nefondata, întrucât la stabilirea prin lege a competentei teritoriale s-a ţinut seama de elementele generale de ordin teritorial sau de unele localizari speciale. De asemenea, prin împărţirea teritoriului în circumscripţii judiciare, fiecare organ judiciar a fost stabilit cu o anumită competenţa în anumite limite teritoriale, pentru a se evita suprapunerile sau imixtiunile în activitatea acestora. În art. 45 alin. 1 din Codul de procedură penală se prevede că regulile competentei teritoriale se aplică în acelaşi mod atât în cursul urmăririi penale, cat şi în cursul judecării, iar în art. 45 alin. 3 şi 4 din acelaşi cod se stabileşte modul în care operează criteriile prevăzute în art. 30 alin. 1. Repartizarea unei cauze spre rezolvare în cadrul reperelor prevăzute în art. 30 din Codul de procedură penală se realizează în funcţie de modul cum a fost facuta sesizarea organelor judiciare penale, împrejurare care nu încalcă prevederile constituţionale la care se referă autorii excepţiei. Criteriile prevăzute în art. 30 alin. 1 din Codul de procedură penală au o valoare echivalenta în determinarea competentei, enumerarea lor fiind facuta doar ca ordine de preferinta în cazul în care procesul penal este pornit simultan la organele competente de la doua sau mai multe dintre locurile arătate în acest alineat. Dacă pornirea procesului penal în mai multe locuri nu este simultană, ceea ce fixează competenţa teritorială este prioritatea, respectiv prima sesizare, în cazul de faţa situaţia incidenţa fiind cea reglementată la alin. 1 lit. d) a art. 30 din Codul de procedură penală. Preferinta legală ar putea sa funcţioneze doar în cazul sesizarilor simultane, deoarece dacă organele au fost sesizate la date diferite, competenţa revine organului care a fost mai întâi sesizat, operand, în acest caz, o preferinta cronologică. Mai mult decât atât, potrivit art. 45 alin. 2 din Codul de procedură penală, când nici unul dintre locurile arătate în art. 30 alin. 1 nu este cunoscut competenţa revine tot organului de urmărire penală care a fost primul sesizat. În acest sens poate fi competent teritorial organul de urmărire penală la care a fost depusa plângerea cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, deşi acest organ s-ar putea sa nu facă parte din organele arătate expres în art. 30 alin. 1 din Codul de procedură penală.Guvernul considera ca excepţia de neconstituţionalitate a art. 30 din Codul de procedură penală, raportată la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, este neîntemeiată. Locurile enumerate în art. 30 alin. 1 din Codul de procedură penală au o valoare egala în determinarea competentei, iar enumerarea lor indica numai ordinea de preferinta pentru situaţiile în care un proces penal ar începe simultan la mai multe organe judiciare competente. Dacă pornirea procesului penal în mai multe locuri nu este simultană, ceea ce fixează competenţa este prioritatea, adică prima sesizare. De asemenea, se arata ca dispoziţiile art. 30 din Codul de procedură penală nu încalcă principiul egalităţii armelor prevăzut în convenţie, deoarece respectarea acestui principiu se impune numai la examinarea cauzelor în fond sau când procedurile desfăşurate sunt de natura a agrava situaţia inculpatului. Or, în cazul de faţa stabilirea competentei organelor judiciare nu impieteaza asupra modului de desfăşurare a procesului penal, care este de natura a respecta principiile impuse de convenţie. Totodată accesul liber la justiţie nu este afectat de modul de determinare a organului judiciar competent, deoarece părţile procesului penal beneficiază de toate garanţiile procesului prevăzute în Codul de procedură penală. În ceea ce priveşte judecarea cauzei într-un termen rezonabil, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat ca aceasta este legată de natura şi complexitatea fiecărei cauze.Avocatul Poporului considera ca dispoziţiile art. 30 din Codul de procedură penală sunt constituţionale. Prin stabilirea unor criterii de determinare a competentei organelor judiciare nu sunt incalcate exigenţele consacrate în art. 6 din convenţia menţionată privind accesul liber la justiţie, examinarea cauzei în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil de o instanţa independenta şi impartiala stabilită prin lege şi pronunţarea în mod public a hotărârii.Preşedintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 30 din Codul de procedură penală, dispoziţii care au următorul conţinut: "Competenţa după teritoriu este determinata de:a) locul unde a fost săvârşită infracţiunea; … b) locul unde a fost prins făptuitorul; … c) locul unde locuieşte făptuitorul; … d) locul unde locuieşte persoana vătămată. … Judecarea cauzei revine aceleia dintre instanţele competente potrivit alin. 1, în a carei raza teritorială s-a efectuat urmărirea penală.Când urmărirea penală se efectuează de către Parchetul de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie sau de către parchetele de pe lângă curţile de apel ori de pe lângă tribunale sau de către un organ de cercetare central ori judeţean, procurorul, prin rechizitoriu, stabileşte căreia dintre instanţele prevăzute în alin. 1 îi revine competenţa de a judeca, ţinând seama ca, în raport cu împrejurările cauzei, să fie asigurată buna desfăşurare a procesului penal.Prin "locul săvârşirii infracţiunii" se înţelege locul unde s-a desfăşurat activitatea infractionala, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs rezultatul acesteia".În opinia autorilor excepţiei locurile indicate la art. 30 alin. 1 lit. a)-d) din Codul de procedură penală sunt prevăzute "în cascada", adică într-o ordine generală şi absolută de preferinta. De aceea nu este suficient să fie sesizate organele de urmărire penală competente de la unul dintre locurile enumerate, de exemplu cele de la locul unde domiciliază persoana vătămată [art. 30 alin. 1 lit. a)-d)], ca în speta, pentru stabilirea competentei teritoriale. În cauza dedusă judecaţii autorii excepţiei susţin ca a fost nelegal stabilită competenţa după teritoriu a Judecătoriei Focsani, deşi sesizarea instanţei s-a făcut prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focsani, după efectuarea urmăririi penale pornite la plângerea prealabilă a persoanei vătămate Societatea Comercială "Insta Electric" – S.A. din Focsani, pentru săvârşirea de către inculpatul Ilarie Holom a infracţiunii de contrafacere a desenului sau modelului industrial, prevăzută la art. 42 din Legea nr. 129/1992, pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a părţii vătămate, parte civilmente responsabilă fiind Societatea Comercială „Relee” – S.A. din Medias. În aceasta situaţie, ridicand excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 din Codul de procedură penală, cu motivarea ca acestea sunt contrare prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, autorii excepţiei solicita Curţii Constituţionale sa statueze, printr-o decizie de interpretare, ca dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată, neputându-se retine încălcarea prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul oricărei persoane la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un timp rezonabil de către o instanţa independenta şi impartiala stabilită prin lege şi pronunţarea în mod public a hotărârii.Potrivit doctrinei şi practicii judiciare în materie, criteriile enumerate în art. 30 alin. 1 lit. a)-d) din Codul de procedură penală sunt egale ca valoare în stabilirea competentei teritoriale. Ordinea în care sunt prevăzute are relevanta în ipoteza în care organele judiciare competente de la locurile arătate în lege au fost simultan sesizate. Astfel, dacă sesizările s-au făcut la date diferite, competenţa revine instanţei în a carei raza teritorială s-a efectuat urmărirea penală (art. 30 alin. 2 din Codul de procedură penală), iar dacă ar fi sesizate mai multe organe de urmărire penală, competenţa revine organului care a fost mai întâi sesizat (art. 45 alin. 4 din Codul de procedură penală). Când au fost sesizate numai organele de urmărire penală de la unul dintre locurile prevăzute în art. 30 alin. 1 lit. a)-d), ca în speta, şi urmărirea penală a fost efectuată de aceste organe, judecarea cauzei revine instanţei în a carei raza teritorială s-a efectuat urmărirea (art. 30 alin. 2), astfel încât problema determinării competentei nu se mai pune, asa cum susţin autorii excepţiei.De altfel excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi primită nu numai pentru ca este neîntemeiată sub toate motivele invocate, dar şi pentru ca, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constituţiei.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi (6) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a art. 30 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ilarie Holom şi Societatea Comercială "Relee" – S.A. din Medias în Dosarul nr. 7.464/2002 al Judecătoriei Focsani.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 martie 2003.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Florentina Geangu––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește