DECIZIE nr. 98 din 1 februarie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 236 alin. 4 din Codul de procedură civilă



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPusks Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorFabian Niculae – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 236 alin. 4 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Tower Center International" – S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 29.999/299/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.La apelul nominal se prezintă pentru autorul excepţiei domnul avocat Marius Grigorescu, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, constatându-se lipsa celeilalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 24 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 29.999/299/2009, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 236 alin. 4 din Codul de procedură civilă.Excepţia a fost invocată de Societatea Comercială "Tower Center International" – S.R.L. din Bucureşti într-un dosar având ca obiect asigurare de dovezi.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă principiul egalităţii în drepturi, limitează accesul liber la justiţie şi restrâng exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi şi contravin art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, accesul liber la justiţie implică atât egalitatea de tratament a părţilor implicate într-un litigiu civil, cât şi egalitatea armelor procedurale puse la dispoziţia acestora pentru a afirma sau a combate pretenţiile deduse judecăţii. Ori de câte ori instanţa de judecată va dispune admiterea cererii de asigurare de dovezi fără citarea părţilor, pârâtul nu va putea să îşi asigure apărarea faţă de administrarea probei, spre deosebire de reclamant care, deoarece a introdus cererea, va avea cunoştinţă de data fixată de instanţă pentru soluţionarea cererii sale şi va putea să o susţină. În aceste condiţii, primejdia în administrarea probei nu justifică limitarea exerciţiului dreptului de acces liber la justiţie.Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 236 alin. 4 din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut: "În caz de primejdie în întârziere, instanţa va putea încuviinţa cererea şi fără citarea părţilor."În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie şi în art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a pronunţat prin mai multe decizii şi, răspunzând unor critici asemănătoare, a statuat constant că prevederile respective sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale.Astfel, prin Decizia nr. 632 din 26 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 24 august 2007, şi Decizia nr. 173 din 6 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 18 aprilie 2007, Curtea a statuat că procedura de asigurare a dovezilor este o procedură specială, de urgenţă, ce are un scop limitat, acela de conservare a unor dovezi care se află în primejdie să dispară sau să fie greu de administrat în viitor. Orice persoană interesată poate recurge la această procedură, condiţia fundamentală a unui asemenea demers fiind existenţa unei primejdii în administrarea dovezii sau în constatarea unei anumite stări de fapt care ar putea să înceteze ori să se schimbe până la administrarea dovezilor, fără ca dispoziţiile criticate să contravină prevederilor art. 16 din Constituţie.De asemenea, Curtea a reţinut că liberul acces la justiţie este compatibil cu instituirea unor proceduri speciale pentru situaţii deosebite şi implică existenţa unor proceduri unice pentru situaţii deosebite, aşa cum este şi cea a asigurării dovezilor. De altfel, dovezile administrate prin această procedură pot fi folosite şi de partea care nu a solicitat administrarea lor, conservarea dovezilor în aceste condiţii neprivând părţile interesate de dreptul de a le combate prin alte probe în cursul procesului de fond.Totodată, ca o garanţie a dreptului la apărare, legiuitorul a prevăzut, în cazul constatării de urgenţă a unei anumite stări de fapt, obligativitatea comunicării procesului-verbal celui împotriva căruia s-a făcut constatarea, dacă acesta nu a fost de faţă la cercetare.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziei amintite sunt valabile şi în prezenta cauză.Având în vedere că nu a fost reţinută restrângerea sau încălcarea vreunui drept sau a vreunei libertăţi, Curtea constată că prevederile art. 53 din Constituţie nu au incidenţă în cauza de faţă.Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 236 alin. 4 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Tower Center International" – S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 29.999/299/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 februarie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Fabian Niculae________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește