DECIZIE Nr. 97 din 24 octombrie 1995

Ioan Muraru – preşedinteMihai Constantinescu – judecătorIoan Deleanu – judecătorLucian Stangu – judecătorVictor Dan Zlatescu – judecătorRaul Petrescu – procurorGabriela Radu – magistrat-asistentPe rol soluţionarea recursului declarat împotriva Deciziei nr. 41 din 12 aprilie 1995, pronunţată de Curtea Constituţională în Dosarul nr. 10 C/1995, decizie prin care s-a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 29 alin. (9) din Ordonanţa Guvernului nr. 70/1994 privind impozitul pe profit.Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 17 octombrie 1995, în lipsa părţilor, legal citate.Atât recurenta, Societatea Comercială "Florida Impex" – S.R.L., prin cererea de recurs, cît şi unul dintre intimaţi, respectiv Ministerul Finanţelor, prin intimpinarea depusa la dosar, au solicitat, în baza art. 242 alin. 2 din Codul de procedură civilă, judecarea în lipsa.Magistratul-asistent referă ca recursul este formulat în termen şi motivat.Reprezentantul Ministerului Public a arătat ca, faţă de jurisprudenta constanta a Curţii Constituţionale, prin care s-a statuat constituţionalitatea prevederilor cu privire la plata taxelor în justiţie şi a celor care instituie procedura administrativ-jurisdicţională anterioară, solicita respingerea recursului.CURTEA,examinînd actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Decizia nr. 41 din 12 aprilie 1995, Curtea Constituţională a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate vizind dispoziţiile art. 29 alin. (9) din Ordonanţa Guvernului nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, invocată de Societatea Comercială „Florida Impex” – S.R.L. în Dosarul nr. 1.308/1994 al Curţii de Apel Tirgu Mures.Faţa de aceasta decizie, recurenta, Societatea Comercială "Florida Impex" – S.R.L., a formulat recurs, aratind ca:1. cererea de revizuire şi soluţionarea ei nu reprezintă o procedură administrativ-jurisdicţională, iar Ministerul Finanţelor nu poate, decît cu încălcarea principiului de independenta a organului care a emis actul faţă de părţile în litigiu şi a principiului contradictorialităţii, să fie organ de jurisdicţie în asemenea litigii;2. plata taxei ce a fost reiterata de Ordonanţa Guvernului nr. 70/1994, dar majorată valoric, poate fi prohibitiva pentru accesul liber la justiţie, deşi se recunoaşte de către recurenta ca este normal ca justiţiabilii să efectueze cheltuieli pentru administrarea justiţiei;3. în opinia recurentei, cererea de revizuire instituită conform procedurii prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 70/1994 este considerată ca fiind o materializare a dreptului de petiţionare; or, conform dispoziţiilor constituţionale, exercitarea sa este gratuita;4. nici o taxa nu poate fi instituită pentru a împiedica accesul liber la justiţie şi pentru exercitarea dreptului de petiţionare, numai în ideea de a se preveni contestaţiile făcute de petitionari cu rea-credinţa;5. instituirea taxelor numai în scopul de a constitui o sursa de venituri la bugetul de stat, fără ca acestea să aibă corespondent în acţiuni, servicii sau gratuităţi, este de natura sa afecteze existenta proprietăţii private şi sa constituie o derogare de la drepturilor omului;6. perceperea taxei de timbru de către Ministerul Finanţelor, anticipat, pentru un serviciu de care partea nu a beneficiat, este apreciată ca fiind o limitare la accesul liber la justiţie, iar faţă de prevederile art. 3 din Codul civil, refuzul de a soluţiona cererea, atât timp cît nu s-a achitat taxa de timbru, este considerat a fi o denegare de dreptate;7. decizia atacată este lovită de nulitate absolută, întrucît, cu nerespectarea art. 24 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, judecata a avut loc fără citarea părţilor.Deoarece soluţionarea în fond a cauzei a avut loc în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, în recurs s-au solicitat punctele de vedere, conform art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, ale celor două Camere ale Parlamentului şi al Guvernului.Senatul, exprimindu-şi punctul de vedere, a considerat ca taxa de timbru judiciar este legală, fiind universal admisă şi practicată, astfel încât nu constituie o ingradire a accesului la justiţie.Guvernul, comunicindu-şi punctul de vedere, a considerat ca, în conformitate cu jurisprudenta Curţii Constituţionale, taxa de timbru nu reprezintă o ingradire a accesului liber la justiţie.Camera Deputaţilor nu şi-a comunicat punctul de vedere.CURTEA,examinînd excepţia invocată, Decizia Curţii Constituţionale nr. 41 din 12 aprilie 1995, motivele de recurs, punctele de vedere ale Senatului şi Guvernului, intimpinarea formulată de Ministerul Finanţelor, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi concluziile procurorului, precum şi dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile constituţionale, retine:În faţa instanţei judecătoreşti, astfel cum rezultă din încheierea acesteia, s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 12/1991, care prevedeau obligativitatea plăţii unei taxe de timbru de 2% din suma contestată, în cadrul procedurii prealabile administrativ-jurisdicţionale.Curtea Constituţională, prin decizia care face obiectul recursului, s-a pronunţat cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 29 alin. (9) din Ordonanţa Guvernului nr. 70/1994, prin care, în locul vechii reglementări, cuprinsă în Legea nr. 12/1991, s-au introdus dispoziţii similare.În motivarea deciziei s-a reţinut ca, deşi art. 20 din Legea nr. 12/1991 a fost abrogat prin Ordonanţa Guvernului nr. 70/1994, art. 29 alin. (9) din aceasta ordonanţa a preluat dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 12/1991, cu privire la plata taxelor de timbru ce trebuie plătite de persoanele interesate pentru cererile de revizuire a impozitului pe profit, cît şi pentru contestaţiile ce privesc modul de rezolvare a cererilor de revizuire, asa încât Curtea Constituţională este competenţa să se pronunţe asupra constituţionalităţii acestora.Pe fond, s-a reţinut ca instituirea unei proceduri administrativ-jurisdicţionale nu este contrară principiului prevăzut de art. 21 din Constituţie privind liberul acces la justiţie, cît timp decizia organului administrativ-jurisdicţional poate fi atacată în faţa unei instanţe judecătoreşti. Accesul liber la justiţie nu presupune însă gratuitatea acesteia. Justiţia este un serviciu public al statului, iar costurile sale se suporta de la bugetul de stat, la ale cărui venituri contribuie toţi cetăţenii. Este echitabil ca o parte din cheltuieli să fie suportată de cei care recurg la acest serviciu şi aceasta se realizează prin plata taxelor de timbru. (Au fost astfel reiterate considerente ale Deciziei nr. 1 din 8 februarie 1994 a Plenului Curţii Constituţionale şi ale Deciziei nr. 7 din 2 martie 1993, rămasă definitivă, prima publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, iar cea de-a doua în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 27 iulie 1993).În raport cu aceste elemente, examinînd motivele de recurs, rezultă ca unele dintre ele au caracterul unor excepţii de neconstituţionalitate care sunt invocate pentru prima data în recurs. Este cazul excepţiilor privind: procedura administrativ-jurisdicţională prealabilă, prin care s-ar încalcă principiul independentei şi cel al contradictorialităţii, derivat din dreptul la apărare; imposibilitatea stabilirii unei taxe pentru exercitarea dreptului de petiţionare – în opinia recurentului cererea de revizuire reglementată prin Ordonanţa Guvernului nr. 70/1994 fiind o expresie a dreptului de petiţionare; afectarea proprietăţii particulare ca urmare a regimului fiscal.Curtea Constituţională nu se poate pronunţa asupra acestor posibile excepţii de neconstituţionalitate, întrucît ele au fost pentru prima data invocate, în faţa acesteia, în recurs. Acest impediment se sprijină pe următoarele considerente:a) potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie, Curtea Constituţională "hotărăşte asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea legilor şi a ordonanţelor". Rezultă, pe cale de interpretare, ca ea nu hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate direct în faţa ei; … b) soluţia contrară nu este admisibilă şi pentru ca astfel s-ar încalcă prevederile art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, în sensul cărora, în faţa instanţei judecătoreşti, părţile trebuie să dezbata în contradictoriu excepţia de neconstituţionalitate, lor trebuie să li se asigure posibilitatea de a depune dovezi, instanţa însăşi trebuie să-şi exprime opinia asupra excepţiei şi ea este aceea care, prin încheiere, sesizează Curtea Constituţională. Dacă aceste reguli privesc judecata în fond în faţa Curţii Constituţionale, cu atât mai mult ele privesc judecata în recurs. Cu alte cuvinte, ceea ce imperativ nu este admisibil la judecata în fond, nu poate deveni admisibil numai ca urmare a exercitării caii de atac a recursului; … c) Curtea Constituţională hotărăşte asupra excepţiei de neconstituţionalitate nu numai pe baza sesizării ei prin încheierea instanţei judecătoreşti, dar şi în limitele acestei sesizări. Orice demers al Curţii Constituţionale dincolo de limitele sesizării ar avea drept consecinţa ignorarea prevederilor constituţionale şi ale legii organice a Curţii privind imposibilitatea sesizării ei din oficiu. Aceasta imposibilitate – excepţind initiativele de revizuire a Constituţiei – priveşte orice judecata în contencios constituţional, indiferent de faza acesteia, în fond sau în recurs. În acelaşi sens pot fi invocate şi prevederile art. 130 alineatul ultim din Codul de procedură civilă, care precizează imperativ ca judecătorii hotărăsc "numai asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecaţii". Aceste prevederi sunt aplicabile şi judecătorului constituţional, pe temeiul art. 16 din Legea nr. 47/1992; … d) potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Plenul Curţii Constituţionale se pronunţa nu numai asupra prevederilor menţionate în sesizare, ci şi asupra celor de care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate. Caracterul de excepţie al acestei prevederi nu permite extrapolarea ei, excepţiile fiind de stricta interpretare; … e) dacă s-ar admite ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate pentru prima data în recursul declarat la Curtea Constituţională, s-ar bulversa ratiunile instituirii celor două grade de jurisdicţie, cu toate consecinţele negative ce ar decurge de aici pentru instanţa de fond şi pentru părţi; … f) admiterea posibilităţii de a invoca excepţia de neconstituţionalitate pentru prima data în recursul declarat la Curtea Constituţională ar înlesni exercitarea abuzivă a caii de atac de către cel care, nesocotind legea, ar pune instanţa şi partea adversa în situaţia de a se pronunţa în legătură cu noi probleme litigioase; … g) excepţia de neconstituţionalitate este o excepţie de ordine publică şi, ca atare, ea poate fi ridicată în orice stare a pricinii. Este însă vorba de pricina aflată în faţa instanţei judecătoreşti şi de fazele şi etapele procesului desfăşurat în cadrul justiţiei de drept comun, nu al celei constituţionale; … h) potrivit art. 306 alin. 2 din Codul de procedură civilă, "motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de către instanţa de recurs". Aceste prevederi sunt aplicabile şi instanţei de recurs din contenciosul constituţional. Ele n-ar putea însă justifica instanţei de recurs invocarea unor noi excepţii de neconstituţionalitate sau rezolvarea şi a unor excepţii care n-au făcut obiectul judecaţii la instanţa de fond. Motivele de ordine publică, la care se referă art. 306 alin. 2 din Codul de procedură civilă, privesc cazurile de nulitate absolută a hotărârii atacate, altele decît cele arătate de recurenti. … Faţa de considerentele arătate, rămân spre soluţionare instanţei de recurs doua dintre motivele formulate de recurent: pronunţarea deciziei în fond de către Curtea Constituţională cu nerespectarea prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, privind citarea părţilor; impedimentul la liberul acces la justiţie creat – în opinia recurentului – prin instituirea unei taxe de timbru în procedura prealabilă administrativ-jurisdicţională.Ambele motive sunt însă neintemeiate.Primul motiv de recurs este consecinţa erorii recurentului. Astfel cum rezultă din dispozitivul deciziei atacate, excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă ca vadit nefondata. Or, în sensul prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, atunci când se considera ca excepţia este vadit nefondata, aceasta se respinge cu unanimitatea de voturi a membrilor completului de judecată, fără citarea părţilor.Cel de-al doilea motiv de recurs este neîntemeiat, întrucît, asa cum constant s-a decis de către Curtea Constituţională, accesul liber la justiţie nu presupune gratuitatea acesteia. (Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 a Plenului Curţii Constituţionale, Decizia nr. 39 din 7 iulie 1993, aceasta din urma publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 27 iulie 1993).Art. 21 din Constituţie, prin care se garantează accesul liber la justiţie, nu instituie nici o interdicţie cu privire la taxele în justiţie. (În acest sens s-a pronunţat deja Curtea Constituţională prin Decizia nr. 7 din 2 martie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 27 iulie 1993.) Taxa de timbru este o modalitate de acoperire, în parte, a cheltuielilor pe care le implica serviciul public al justiţiei. Este însă de observat ca, chiar în Ordonanţa Guvernului nr. 70/1994, la art. 29 alin. (9), se precizează ca „în situaţia admiterii integrale sau parţiale a cererii de revizuire sau a contestaţiei, taxa de timbru se reduce proporţional cu reducerea sumei contestate”. Dacă cererea de revizuire sau contestaţia ar fi respinsă integral, iar titularul acesteia, în baza art. 21 din Constituţie, s-ar adresa instanţei şi aceasta ar admite acţiunea în contencios administrativ, prin aplicarea art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă s-ar ajunge, de asemenea, la rezultatul recuperării cheltuielilor de judecată, în care se include şi taxa de timbru plătită anticipat.Prin referire la art. 306 alin. 2 din Codul de procedură civilă, instanţa de recurs nu a reţinut vreun motiv de ordine publică pe care să-l invoce din oficiu cu privire la decizia care face obiectul recursului.Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 25 din Legea nr. 47/1992, CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge recursul formulat de Societatea Comercială "Florida Impex" – S.R.L. împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 41 din 2 aprilie 1995.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din 17 octombrie 1995.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN MURARUMagistrat-asistent,Gabriela Radu–––––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește