DECIZIE nr. 97 din 21 martie 2002

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86 liniuţa a doua din Ordonanţa Guvernului nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, cu modificările şi completările ulterioare



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorGabriela Ghita – procurorVlad Mihai Cercel – magistrat-asistentPe rol se afla pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86 liniuţa a doua din Ordonanţa Guvernului nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Mihail Ionel Ghiga în Dosarul nr. 3.932/2001 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 14 martie 2002 şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi dată, când Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 21 martie 2002 în vederea depunerii de concluzii scrise de către autorul excepţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 9 octombrie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 3.932/2001, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86 din Ordonanţa Guvernului nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Mihail Ionel Ghiga într-un litigiu cu Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia generală a finanţelor publice a municipiului Bucureşti şi Administraţia finanţelor publice a sectorului 1 Bucureşti, având ca obiect restituirea impozitului pe venit nedatorat, plătit de autorul excepţiei.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca dispoziţiile art. 86 liniuţa a doua din Ordonanţa Guvernului nr. 73/1999, cu modificările şi completările ulterioare, care abroga Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 85/1997, sunt neconstituţionale, abrogarea în special a dispoziţiilor art. 3 lit. n) din acest ultim act normativ contravenind prevederilor art. 15 alin. (2), art. 43 alin. (1), art. 53 alin. (2), art. 72 alin. (3) lit. l), art. 78 şi ale art. 114 alin. (4) din Constituţie. Astfel, prin dispoziţiile art. 3 lit. n) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 85/1997 s-a stabilit scutirea de plată impozitului pe venit a anumitor categorii de persoane, între acestea fiind inclus şi autorul excepţiei. Întrucât dispoziţiile criticate abroga un drept social câştigat, autorul excepţiei considera ca au caracter retroactiv, incalcand astfel prevederile art. 15 alin. (2) şi ale art. 78 din Constituţie. De asemenea, se încalcă dreptul cetăţenilor la un nivel de trai decent, consacrat de prevederile art. 43 alin. (1) din Constituţie, precum şi principiul asezarii juste a sarcinilor fiscale, reglementat de prevederile constituţionale ale art. 53 alin. (2). Autorul excepţiei mai susţine ca, potrivit prevederilor art. 72 alin. (3) lit. l) din Constituţie, protecţia socială este inclusă în domeniul legilor organice, neputând fi reglementată printr-o ordonanţa emisă în baza unei legi de abilitare. Astfel sunt incalcate şi prevederile art. 114 alin. (4) din Constituţie, care prevăd convocarea obligatorie a Parlamentului în cazul emiterii de ordonanţe de urgenţă în domeniul legilor organice.În susţinerea excepţiei autorul acesteia invoca şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 55/2000 şi nr. 148/2001 prin care au fost declarate neconstituţionale dispoziţii legale care permiteau revocarea anumitor drepturi acordate legal foştilor deţinuţi politici, în baza Decretului-lege nr. 118/1990. În concluzie, autorul excepţiei solicita admiterea acesteia.Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, exprimandu-şi opinia, considera ca excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată.Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază ca dispoziţiile legale care formează obiectul controlului de constituţionalitate nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei şi propune respingerea excepţiei.Guvernul considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arata ca dispoziţiile criticate nu retroactiveaza, întrucât au intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2000, asa cum rezultă din art. 70 al Ordonanţei Guvernului nr. 73/1999. Nu sunt incalcate nici prevederile art. 53 alin. (2) din Constituţie, întrucât acordarea unor scutiri este de competenţa exclusiva a legiuitorului, neprevederea unor asemenea facilităţi putând fi determinata tocmai de obligaţia statului de a asigura o aşezare justa a sarcinilor fiscale. Abrogarea prevăzută de dispoziţiile criticate nu aduce atingere obligaţiei statului de a lua măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, în vederea asigurării unui nivel de trai decent, prevăzută la art. 43 alin. (1) din Constituţie. De asemenea, Guvernul considera că nu sunt incalcate prevederile constituţionale ale art. 72 alin. (3) lit. l), întrucât Ordonanţa Guvernului nr. 73/1999 priveşte domeniul impozitelor, domeniu care aparţine legii ordinare, conform art. 138 din Constituţie, iar nu regimul general privind protecţia socială. În final, Guvernul apreciază ca dispoziţiile criticate nu au legătură cu prevederile art. 114 alin. (4) din Constituţie, care se referă la ordonanţele de urgenta.Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere exprimate de preşedintele Camerei Deputaţilor şi de Guvern, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.În legătură cu obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, deşi în încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale este indicat art. 86 din Ordonanţa Guvernului nr. 73/1999, în realitate Curtea constata ca acesta îl constituie dispoziţiile art. 86 liniuţa a doua din acest act normativ, prin care se abroga dispoziţiile Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 85/1997. În consecinţa, Curtea urmează să se pronunţe asupra dispoziţiilor art. 86 liniuţa a doua din Ordonanţa Guvernului nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 31 august 1999, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii ce au următorul cuprins: „Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se abroga:– Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 85/1997 privind impunerea veniturilor realizate de persoanele fizice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 378 din 29 decembrie 1997, aprobată şi modificată prin Legea nr. 246/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 22 decembrie 1998;”.Dispoziţiile abrogate din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 85/1997, la care autorul excepţiei face referire, sunt cele ale art. 3 lit. n), cu următorul cuprins: „Nu se supun plăţii impozitului reglementat prin prezenta ordonanţă de urgenţă: […]n) veniturile realizate de persoanele fizice în vârsta de peste 65 de ani împliniţi – femeile şi 70 de ani împliniţi – bărbaţii, invalizii de gradul I şi persoanele cu handicap asimilabile gradului I de invaliditate, care realizează venituri din practicarea pe cont propriu şi în mod singular a unei meserii sau profesii, cu excepţia veniturilor obţinute exclusiv din activitatea de comerţ." … Prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate în susţinerea acesteia sunt următoarele:– art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile.";– art. 43 alin. (1): "Statul este obligat sa ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natura să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.";– art. 53 alin. (2): "Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justa a sarcinilor fiscale.";– art. 72 alin. (3) lit. l): "Prin lege organică se reglementează: […]l) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele şi protecţia socială;"; … – art. 78: "Legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la data publicării sau la data prevăzută în textul ei.";– art. 114 alin. (4): "În cazuri excepţionale, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă. Acestea intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacă Parlamentul nu se afla în sesiune, el se convoacă în mod obligatoriu."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca prin dispoziţiile art. 85 liniuţa întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 7/2001 privind impozitul pe venit, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 3 august 2001, au fost abrogate prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 73/1999. Conform art. 73 din Ordonanţa Guvernului nr. 7/2001, majoritatea dispoziţiilor acestui act normativ, printre care şi cele ale art. 85, au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2002, data ulterioară sesizării Curţii Constituţionale. În consecinţa, Curtea urmează sa stabilească, în primul rând, dacă este competenţa sau nu sa analizeze pe fond excepţia de neconstituţionalitate ridicată.În acest sens Curtea retine ca prin dispoziţiile art. 86 liniuţa a doua din Ordonanţa Guvernului nr. 73/1999 a fost abrogată Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 85/1997, facilităţile privind plata impozitului pe venit prevăzute la art. 3 lit. n) din acest din urma act normativ nefiind preluate în cuprinsul Ordonanţei Guvernului nr. 73/1999.În ceea ce priveşte Ordonanţa Guvernului nr. 7/2001, Curtea retine ca prevederile acestui act normativ reiau, în marea lor majoritate, dispoziţiile cuprinse în Ordonanţa Guvernului nr. 73/1999, abrogată de la data de 1 ianuarie 2002. Totuşi nu exista un text legal similar celui din art. 86 liniuţa a doua din Ordonanţa Guvernului nr. 73/1999, prin care se abroga Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 85/1997. Însă acest lucru nici nu ar fi fost necesar, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 60 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 31 martie 2000, „Abrogarea unei dispoziţii sau a unui act normativ are totdeauna caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repuna în vigoare actul normativ iniţial”. În consecinţa, în cazul în care ar fi dorit sa reactiveze anumite dispoziţii din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 85/1997, legiuitorul, prin derogare de la prevederile menţionate mai sus, ar fi trebuit sa prevadă în mod expres aceasta.Rezultă de aici ca Ordonanţa Guvernului nr. 7/2001 a preluat în ansamblu soluţia legislativă din Ordonanţa Guvernului nr. 73/1999, neprevazand scutirea de impozit reglementată la art. 3 lit. n) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 85/1997. Curtea constata ca, pe de o parte, textul criticat de autorul excepţiei nu a fost preluat în noul act normativ, împrejurare ce ar presupune respingerea excepţiei, ca devenită inadmisibila, iar pe de altă parte, soluţia legislativă a fost preluată, în ansamblu, în noul act normativ, aspect ce ar impune examinarea pe fond a excepţiei.Curtea Constituţională retine ca în rezolvarea acestei chestiuni determinanta este natura normei juridice criticate de autorul excepţiei. Astfel aceasta norma reprezintă o norma juridică de abrogare. Or, o astfel de norma are un efect, pe de o parte, instantaneu, în sensul că aplicabilitatea dispoziţiilor abrogate încetează o dată cu intrarea în vigoare a textului abrogator, iar pe de altă parte, definitiv, în sensul că dispoziţiile abrogate nu mai pot fi reactivate în viitor, în lipsa unei prevederi exprese în acest sens. De aici rezultă caracteristica diferita a unei norme juridice abrogatoare faţă de o dispoziţie legală tipica. În timp ce aceasta din urma se aplică în mod permanent, zi cu zi, până la ieşirea din vigoare, norma de abrogare se aplică o singură dată, la intrarea în vigoare, însă efectul abrogator persista, în principiu, în mod definitiv. Data fiind aceasta particularitate a normei juridice abrogatoare, Curtea observa ca din aceasta perspectiva nu are relevanta dacă textul abrogator a fost abrogat la rândul lui sau nu până la data pronunţării deciziei Curţii Constituţionale. O alta interpretare, bazată pe cerinţa ca în cazul abrogării ei conţinutul normei juridice abrogatoare să fie preluat expres în noul act normativ, nu poate fi reţinută, fiind bazată pe un formalism excesiv. Astfel, în aceasta ipoteza examinarea pe fond a unor asemenea excepţii de neconstituţionalitate ar fi practic imposibila, întrucât, în principiu, legiuitorul nu va mai relua dispoziţiile de abrogare a unor acte normative deja abrogate, un asemenea demers fiind superfluu.Potrivit prevederilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor […] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţa în vigoare […]”. În jurisprudenta constanta a Curţii, concretizata, de exemplu, prin Decizia nr. 246 din 18 septembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 27 noiembrie 2001, şi prin Decizia nr. 25 din 29 ianuarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 137 din 21 februarie 2002, s-a statuat ca aceasta condiţie de admisibilitate, şi anume ca dispoziţia ce constituie obiectul excepţiei de neconstituţionalitate să fie în vigoare, trebuie îndeplinită la momentul pronunţării deciziei Curţii. Pe de altă parte, nu este mai puţin adevărat ca aceasta condiţie a privit dispoziţii legale tipice, iar nu şi norme atipice, cum este cazul normelor de abrogare. În cazul unor astfel de norme juridice s-ar putea interpreta ca o dată cu intrarea lor în vigoare şi-au epuizat efectul, nemaifiind deci în vigoare şi nemaiputand face obiectul unui control pe calea excepţiei de neconstituţionalitate. Însă o astfel de interpretare este infirmata chiar de jurisprudenta Curţii, prin care au fost soluţionate pe fond excepţii de neconstituţionalitate privind dispoziţii de abrogare. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 15 din 25 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 14 iunie 2000, sau Decizia nr. 174 din 23 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 14 septembrie 2001. De aceea în cazul dispoziţiilor de abrogare condiţia ca acestea să fie în vigoare la momentul pronunţării deciziei Curţii trebuie inteleasa în sensul că efectul abrogator al acestora sa persiste la acel moment, în caz contrar asemenea excepţii fiind respinse, ca devenite inadmisibile. Dacă în speta de faţa Ordonanţa Guvernului nr. 7/2001 ar fi preluat dispoziţiile cuprinse în art. 3 lit. n) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 85/1997, aceasta ar fi însemnat ca efectul abrogator al dispoziţiilor art. 86 liniuţa a doua din Ordonanţa Guvernului nr. 73/1999 a încetat, excepţia devenind inadmisibila. Însă, după cum s-a arătat mai sus, Ordonanţa Guvernului nr. 7/2001 a preluat, dimpotriva, soluţia legislativă consacrată de Ordonanţa Guvernului nr. 73/1999.Astfel, având în vedere aceste argumente, faptul ca interesul autorului excepţiei este acelaşi ca şi la data sesizării Curţii, precum şi împrejurarea ca soluţia legislativă a fost menţinută, în ansamblul sau, Curtea urmează sa examineze pe fond excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86 liniuţa a doua din Ordonanţa Guvernului nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, cu modificările şi completările ulterioare.Analizând susţinerea privind încălcarea prin dispoziţiile criticate a principiului neretroactivitatii legii, Curtea constata ca dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 73/1999 au intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2000, asa cum reiese din art. 70 din acest act normativ. Rezultă ca susţinerea autorului excepţiei este neîntemeiată, dispoziţiile criticate neafectand în vreun fel prevederile Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 85/1997 pe perioada anterioară datei de 1 ianuarie 2000. Asadar nu au fost incalcate prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) şi ale art. 78.Nu se poate susţine nici încălcarea dispoziţiilor art. 43 alin. (1) din Constituţie, privind obligaţia statului de a lua măsuri de dezvoltare economică şi protecţie socială de natura să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent, întrucât plata impozitelor constituie, potrivit prevederilor art. 53 alin. (1) din Constituţie, o îndatorire fundamentală a cetăţenilor, în raport cu care înlesnirile acordate de stat în legătură cu îndeplinirea acestei îndatoriri reprezintă excepţii asupra cărora statul are libertatea de decizie, în funcţie şi de resursele financiare de care dispune. De altfel impozitele şi taxele încasate de la contribuabili reprezintă mijloace cu ajutorul cărora statul îşi poate îndeplini obligaţia prevăzută la art. 43 alin. (1) din Constituţie.Dispoziţiile criticate nu contravin prevederilor art. 53 alin. (2) din Constituţie, privind justa aşezare a sarcinilor fiscale, întrucât pe lângă argumentele de mai sus aceasta nu implica în mod necesar neimpozitarea anumitor venituri, o asemenea măsura fiind de competenţa exclusiva a Parlamentului, în calitate de unica autoritate legiuitoare a tarii, conform prevederilor art. 58 alin. (1) din Constituţie.Curtea retine că nu sunt incalcate nici prevederile art. 72 alin. (3) lit. l) din Constituţie, întrucât Ordonanţa Guvernului nr. 73/1999 nu are ca obiect de reglementare regimul general de protecţie socială, ci impozitul pe venit, care, conform prevederilor art. 138 alin. (1) din Constituţie, poate fi reglementat prin lege ordinară.În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 114 alin. (4) din Constituţie, acestea nu sunt aplicabile în cauza, întrucât se referă la adoptarea ordonanţelor de urgenta, în timp ce Ordonanţa Guvernului nr. 73/1999 a fost emisă în condiţiile art. 114 alin. (1) din Constituţie, în baza Legii nr. 140/1999 privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 22 iulie 1999.În final Curtea retine că nu pot fi primite susţinerile autorului excepţiei referitoare la jurisprudenta anterioară a Curţii Constituţionale. Decizia Curţii Constituţionale nr. 55 din 22 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 7 august 2000, a privit dispoziţii legale care permiteau revocarea unor acte administrativ-jurisdicţionale prin care au fost stabilite în mod definitiv anumite drepturi, ceea ce avea ca efect desfiinţarea, pentru trecut, a acestor drepturi. Or, în cauza de faţa este vorba despre încetarea pentru viitor a unor facilităţi, nefiind afectată perioada în care dispoziţiile legale ce consacrau aceste facilităţi au fost în vigoare. În ceea ce priveşte Decizia Curţii Constituţionale nr. 148 din 8 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 592 din 20 septembrie 2001, aceasta a privit dispoziţii legale care stabileau termene diferite pentru depunerea unor cereri, în funcţie de domiciliul şi calitatea unor persoane, neavând nici o legătură cu obiectul excepţiei de faţa.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86 liniuţa a doua din Ordonanţa Guvernului nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Mihail Ionel Ghiga în Dosarul nr. 3.932/2001 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 martie 2002.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Vlad Mihai CercelÎntrucât a încetat calitatea de magistrat-asistent a domnului Vlad Mihai Cercel, în locul sau semnează, în temeiul art. 261 alin. 2 din Codul de procedură civilă,Magistrat-asistent şef,Claudia Miu––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește