Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 91 din 16 februarie 2009
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 alin. 6 din Codul de procedură civilă
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorIon Tiucă – procurorClaudia-Margareta Krupenschi – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 alin. 6 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Faur Nistor Isai în Dosarul nr. 295/R/2006 al Judecătoriei Marghita.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 27 iunie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 295/R/2006, Judecătoria Marghita a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 alin. 6 din Codul de procedură civilă.Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Faur Nistor Isai într-o cauză trimisă spre rejudecare având ca obiect o acţiune în pretenţii.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 90 alin. 6 din Codul de procedură civilă, cu următorul cuprins: "Pentru deţinuţi, înmânarea se face la administraţia închisorii."În opinia autorului excepţiei, textul de lege menţionat contravine prevederilor art. 11, ale art. 16 alin. (1) şi (2), ale art. 20, 21, 24 şi ale art. 124 alin. (2) din Constituţie, ale art. 6 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 1 paragraful 2 din Protocolul nr. 12 la Convenţie.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 90 alin. 6 din Codul de procedură civilă sunt discriminatorii şi contrare dreptului la un proces echitabil şi la corespondenţă, deoarece prevăd pentru deţinuţi o altă modalitate de îndeplinire a procedurii de citare, şi anume prin înmânarea citaţiei, în vreme ce pentru celelalte categorii de justiţiabili sunt stabilite modalităţi care nu pun în pericol realizarea actului de justiţie.Judecătoria Marghita apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 90 alin. 6 din Codul de procedură civilă nu au caracter discriminatoriu fiind, aşadar, constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că aceasta urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.Principiul nediscriminării presupune aplicarea aceluiaşi tratament juridic unor situaţii care nu se deosebesc în mod obiectiv şi rezonabil şi impune, în acelaşi timp, reglementarea unui tratament juridic diferenţiat pentru situaţii care se deosebesc între ele. Prin urmare, autorul excepţiei nu poate invoca în mod justificat încălcarea acestui principiu, din moment ce situaţia sa juridică este diferită de a celorlalte categorii de justiţiabili, aflaţi în stare de libertate, în timp ce acesta execută o sancţiune privativă de libertate. În aceste condiţii, atât modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, cât şi cea de înmânare a corespondenţei sunt adaptate situaţiei juridice a destinatarului, fiind raportată la locul de detenţie a acestuia, şi nu la domiciliul sau reşedinţa persoanei fizice, fără a pune însă în pericol efectivitatea şi finalitatea îndeplinirii acestor proceduri. O dovadă în plus în acest sens este faptul că autorul excepţiei a invocat prezenta excepţie în cursul unui proces aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti, exercitând, deci, în mod efectiv, dreptul de acces la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, pretins încălcate.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 alin. 6 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Faur Nistor Isai în Dosarul nr. 295/R/2006 al Judecătoriei Marghita.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Claudia-Margareta Krupenschi–––