DECIZIE nr. 961 din 6 iulie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAntonia Constantin – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Casito Transimpex” – S.R.L. din comuna Peştişu Mic, sat Valea Nandrului, în Dosarul nr. 5.353/243/2009 al Judecătoriei Hunedoara.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 29 iunie 2010 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 6 iulie 2010.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 2 februarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 5.353/243/2009, Judecătoria Hunedoara a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială Casito Transimpex – S.R.L. din comuna Peştişu Mic, sat Valea Nandrului.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul consideră că dispoziţiile legale criticate îngrădesc dreptul la un proces echitabil şi la o judecată imparţială, întrucât cererea de anulare a ordonanţei de plată se soluţionează întotdeauna de către aceeaşi instanţă care a soluţionat cererea de emitere a ordonanţei. Mai mult, lipsirea părţilor de posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva acestei hotărâri, precum şi soluţionarea cererii numai pe baza actelor depuse şi a explicaţiilor date de părţi, fără a administra şi alte probe, împiedică exercitarea dreptului la apărare al persoanelor implicate în procedura instituită prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007.Judecătoria Hunedoara apreciază că dispoziţiile legale criticate nu contravin principiului liberului acces la justiţie şi nu afectează dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, deoarece nu împiedică părţile interesate de a apela la instanţele judecătoreşti, de a se apăra şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale care concură la realizarea unui proces echitabil.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 13 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr. 738 din 31 octombrie 2007, texte de lege care au următorul conţinut: „(1) Împotriva ordonanţei de plată debitorul poate formula cerere în anulare, în termen de 10 zile de la data comunicării acesteia.(2) Cererea în anulare se soluţionează de către instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă." … În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (3), art. 24, 126 şi 129.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (1) şi art. 13 alin. (2) din ordonanţă, atât cererea privind creanţa de plată a preţului, cât şi cererea în anulare a ordonanţei de plată se soluţionează de către instanţa competentă de drept comun pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă, cu prevederea expresă a competenţei instanţei de contencios administrativ, în cazul cererii privind creanţa de plată a preţului rezultând dintr-un contract de achiziţie publică, de concesiune de lucrări publice sau de servicii.În ceea ce priveşte critica potrivit căreia dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale, în sensul că ordonanţa care va conţine somaţia de plată poate fi atacată numai cu o acţiune în anulare, iar nu şi prin recurs, Curtea constată că această critică este neîntemeiată. Astfel, prin Decizia nr. 270 din 24 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 25 iulie 2003, sau prin Decizia nr. 582 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 23 iunie 2009, Curtea a statuat că specificul domeniului supus reglementării a impus adoptarea unor soluţii diferite faţă de cele din dreptul comun, una dintre acestea constituindu-o consacrarea cererii în anulare, care reprezintă evident o cale de atac împotriva ordonanţei. Împrejurarea că legiuitorul a instituit o cale de atac cu o fizionomie juridică diferită de aceea a căilor de atac de drept comun nu relevă niciun aspect de neconstituţionalitate, fiind în deplină concordanţă cu prevederile art. 129 din Constituţie. Legiuitorul ordinar este deplin îndreptăţit ca, în considerarea anumitor particularităţi, să opteze pentru o cale de atac cu o identitate proprie, alta decât cea de drept comun, o asemenea concluzie rezultând, de altfel, şi din redactarea adoptată de legiuitorul constituţional, potrivit căreia stabilirea regimului juridic al căilor de atac este de competenţa exclusivă a legiuitorului ordinar, care, potrivit atribuţiilor prevăzute de art. 126 alin. (3) din Constituţie, stabileşte competenţa şi procedura de judecată, evident cu condiţia ca nicio normă de procedură să nu contravină vreunei dispoziţii constituţionale.Soluţia adoptată în deciziile anterioare, precum şi considerentele pe care aceasta se întemeiază îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă, întrucât nu au apărut elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în această materie.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială Casito Transimpex – S.R.L. din comuna Peştişu Mic, sat Valea Nandrului, în Dosarul nr. 5.353/243/2009 al Judecătoriei Hunedoara.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 iulie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește