DECIZIE nr. 961 din 25 septembrie 2008

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 276 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, precum şi a dispoziţiilor art. 15-20, art. 28 alin. (2), art. 29, art. 31-34 şi art. 39 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor



Acsinte Gaspar – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorIon Tiucă – procurorMarieta Safta – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 276 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, precum şi a dispoziţiilor art. 15-20, art. 28 alin. (2), art. 29, art. 31-34 şi art. 39 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Mabis” – S.R.L. în Dosarul nr. 1.287/289/2007 al Judecătoriei Reghin.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, arătând că normele criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 10 aprilie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 1.287/289/2007, Judecătoria Reghin a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 276 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, precum şi a dispoziţiilor art. 15-20, art. 28 alin. (2), art. 29, art. 31-34 şi art. 39 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Mabis” – S.R.L.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textele de lege criticate contravin normelor constituţionale care consacră statul român de drept, universalitatea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale, garantarea dreptului de proprietate şi interzicerea confiscării averii dobândite licit, precum şi celor referitoare la inviolabilitatea proprietăţii private, deoarece pentru una şi aceeaşi faptă contravenţională (primirea la muncă a persoanelor fără contracte de muncă încheiate) se aplică mai multe sancţiuni contravenţionale cumulate, "sub pretextul irelevant şi abuziv al numărului persoanelor". Se mai arată că art. 276 alin .(1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 contravine art. 1 alin. (3) şi (5), art. 15 alin. (1), art. 29 alin. (1), art. 30 alin. (1), art. 45 şi art. 135 alin. (1) şi (2) din Constituţie, deoarece, deşi angajatorul nu are niciun mijloc legal pentru a constrânge angajatul să semneze contractul de muncă, şi, prin urmare, culpa pentru neîncheierea contractului îi revine acestuia din urmă, totuşi cel sancţionat este angajatorul. Cu privire la art. 28 alin. (2) şi art. 29 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 se susţine că sunt neconstituţionale, deoarece creează o discriminare între contravenienţi. În opinia autorului excepţiei, art. 15-20 şi art. 31-34 din acelaşi act normativ încalcă dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare şi prezumţia de nevinovăţie, „împrejurări deja sancţionate de CEDO în Cauza Anghel contra României.” În sfârşit, art. 39 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 încalcă art. 1 alin. (3) şi (5), art. 15 alin. (1), art. 44 alin. (1) şi (8), art. 56 şi art. 136 alin. (5) din Constituţie, deoarece, deşi sancţiunea contravenţională a amenzii are caracter pur administrativ, care antrenează doar o răspundere patrimonială administrativă, contravenientul este supus executării silite fiscale.Judecătoria Reghin apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, "întrucât dispoziţiile constituţionale invocate de petentă vizează instituţii fundamentale de drept în România, iar dispoziţiile legale atacate cu excepţia de neconstituţionalitate privesc sancţiuni de natură contravenţională".În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile legale criticate nu încalcă niciuna dintre prevederile constituţionale invocate de autoarea excepţiei. Se face referire şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îi constituie dispoziţiile art. 276 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, precum şi dispoziţiile art. 15-20, art. 28 alin. (2), art. 29, art. 31-34 şi art. 39 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, cu modificările şi completările ulterioare.Textele de lege criticate au următorul cuprins:– Art. 276 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003: „Constituie contravenţie şi se sancţionează astfel următoarele fapte: […]e) primirea la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de la 1.500 lei la 2.000 lei pentru fiecare persoană identificată, fără a depăşi valoarea cumulată de 100.000 lei;" … – Art. 15-20 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 fac parte din cap. II al ordonanţei, intitulat „Constatarea contravenţiei”, şi reglementează aspecte procedurale referitoare la stabilirea contravenţiei, conţinutul procesului-verbal de contravenţie şi condiţiile de întocmire a acestuia;– Art. 28 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001: „Amenzile care se cuvin bugetului de stat pot fi achitate la Casa de Economii şi Consemnaţiuni – C.E.C. – S.A. sau la unităţile Trezoreriei Statului, iar amenzile cuvenite bugetelor locale se achită la Casa de Economii şi Consemnaţiuni – C.E.C. – S.A. sau la casieriile autorităţilor administraţiei publice locale ori ale altor instituţii publice abilitate să administreze veniturile bugetelor locale, indiferent de localitatea pe a cărei rază acestea funcţionează, de cetăţenia, domiciliul sau de reşedinţa contravenientului ori de locul săvârşirii contravenţiei, precum şi la ghişeul unic din punctele de trecere a frontierei de stat a României. O copie de pe chitanţă se predă de către contravenient agentului constatator sau se trimite prin poştă organului din care acesta face parte, potrivit dispoziţiilor alin. (1).”;– Art. 29 din acelaşi act normativ: "Dispoziţiile art. 28 se aplică şi în cazurile prevăzute la art. 10 alin. (2), dacă contravenientul achită jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ pentru fiecare dintre contravenţiile constatate, fără ca prin totalizare să se depăşească maximul prevăzut pentru contravenţia cea mai gravă.";– Art. 31-34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 se referă la procedura de contestare a procesului-verbal de contravenţie, iar art. 39 alin. (3) din acelaşi act normativ prevede că executarea sancţiunii contravenţionale se face în condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale privind executarea silită a creanţelor fiscale.Dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul român de drept, ale 15 alin. (1) privind universalitatea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 29 alin. (1) referitoare la libertatea conştiinţei, ale art. 30 alin. (1) privind libertatea de exprimare, ale art. 44 alin. (1) şi (8) privind garantarea dreptului de proprietate şi interzicerea confiscării averii dobândite licit, ale art. 45 privind libertatea economică, ale art. 135 alin. (1) şi (2) privind economia României şi ale art. 136 alin. (5) care consacră inviolabilitatea proprietăţii private.Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată următoarele:I. În ceea ce priveşte art. 276 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, acesta a mai fost examinat de Curte din perspectiva unor critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 448 din 15 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 28 septembrie 2005, şi Decizia nr. 655 din 5 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 907 din 8 noiembrie 2006, Curtea a statuat că „răspunderea pentru încheierea contractului individual de muncă revine, în mod firesc, angajatorului. Existenţa contractului previne comportamentul abuziv al angajatorului, dar şi atitudinea incorectă a salariatului în îndeplinirea sarcinilor pentru care s-a angajat. Încadrarea în muncă doar cu forme legale, pe baza unor contracte individuale de muncă, asigură şi cunoaşterea şi exercitarea obligaţiilor legale ce le revin celor care folosesc forţă de muncă salariată. Prevederea obligaţiei încheierii contractului individual de muncă în formă scrisă, precum şi sancţionarea neîndeplinirii acestei obligaţii legale nu îngrădesc în niciun fel exerciţiul dreptului la muncă şi, cu atât mai puţin, libertatea comerţului”.Întrucât nu s-au evidenţiat elemente sau motive noi care ar putea determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, soluţia şi considerentele deciziei citate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. În ceea ce priveşte dispoziţiile constituţionale ale art. 29 alin. (1) referitoare la libertatea conştiinţei şi ale art. 30 alin. (1) privind libertatea de exprimare, invocate, de asemenea, în motivarea criticii de neconstituţionalitate a art. 276 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, se constată că nu sunt incidente în cauză.II. De asemenea, criticile potrivit cărora art. 15-20 şi art. 31-34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 încalcă dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare şi prezumţia de nevinovăţie, „împrejurări deja sancţionate de CEDO în Cauza Anghel contra României”, au mai fost examinate de Curte. Prin numeroase decizii (de exemplu, Decizia nr. 259 din 20 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 26 aprilie 2007, Decizia nr. 216 din 28 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 28 martie 2008, şi Decizia nr. 490 din 6 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 28 mai 2008) Curtea a respins excepţiile de neconstituţionalitate invocate. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea acestei jurisprudenţe, considerentele care o fundamentează sunt valabile şi în prezenta cauză.III. Susţinerile potrivit cărora art. 28 alin. (2) şi art. 29 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 creează o discriminare între contravenienţi nu pot fi reţinute, întrucât normele criticate sunt aplicabile în mod nediferenţiat, în raport de criteriile egalităţii în drepturi, tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică. De altfel, autoarea excepţiei nici nu precizează în ce constă pretinsa discriminare la care face referire.IV. În sfârşit, nu pot fi reţinute nici criticile art. 39 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, întrucât stabilirea de către legiuitor a regulii potrivit căreia executarea sancţiunii contravenţionale se face în condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale privind executarea silită a creanţelor fiscale este în deplină concordanţă cu regula potrivit căreia conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. De altfel, şi în acest caz, autoarea excepţiei nu precizează concret în ce constă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul român de drept, ale art. 15 alin. (1) privind universalitatea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 44 alin. (1) şi (8), ale art. 56 referitoare la contribuţiile financiare şi ale art. 136 alin. (5) din Constituţie care consacră inviolabilitatea proprietăţii private, invocată în susţinerea neconstituţionalităţii textului de lege criticat.Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 276 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, precum şi a dispoziţiilor art. 15-20, art. 28 alin. (2), art. 29, art. 31-34 şi art. 39 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Mabis” – S.R.L. în Dosarul nr. 1.287/289/2007 al Judecătoriei Reghin.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 septembrie 2008.PREŞEDINTE,ACSINTE GASPARMagistrat-asistent,Marieta Safta––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește