DECIZIE nr. 961 din 25 iunie 2009

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, raportat la art. 194 alin. 1 din Codul penal



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorIuliana Nedelcu – procurorMarieta Safta – magistrat-asistent-şefPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, raportat la art. 194 alin. 1 din Codul penal, excepţie ridicată de Ioan Pop în Dosarul nr. 3.791/108/2006 al Curţii de Apel Timişoara – Secţia penală.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă că autorul excepţiei a depus la dosar concluzii scrise, prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.Cauza se află în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile din Legea fundamentală invocate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 2 februarie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 3.791/108/2006, Curtea de Apel Timişoara – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, raportat la art. 194 alin. 1 din Codul penal, excepţie ridicată de Ioan Pop.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 39/2003 sunt neconstituţionale, deoarece judecătorului îi lipsesc marjele minime şi maxime între care să facă determinarea în concret a sancţiunii şi este pus în imposibilitatea de a reţine circumstanţele agravante. Practic, judecătorul nu poate individualiza pedeapsa în funcţie de gradul de pericol social al faptei şi de persoana făptuitorului, fiind obligat să aplice aceeaşi pedeapsă indiferent de modalitatea de comitere a infracţiunii şi indiferent de periculozitatea acestuia, încălcându-se astfel principiul legalităţii şi al individualizării pedepsei, cât şi dreptul la un proces echitabil.În ceea ce priveşte art. 194 alin. 1 din Codul penal, nu sunt formulate critici distincte. Acest text face obiectul excepţiei prin raportare la art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 39/2003, deoarece, potrivit susţinerilor autorului excepţiei, în cauză „s-a reţinut că infracţiunea care intră în scopul grupului organizat este cea de şantaj în forma prevăzută şi pedepsită de art. 194 alin. 1 din Codul penal„.Curtea de Apel Timişoara – Secţia penală consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. În opinia instanţei, textele criticate nu fac decât să stabilească pedeapsa maximă pe care instanţa o poate aplica pentru anumite fapte, astfel că, la individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa va ţine seama de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, conform prevederilor art. 72 din Codul penal.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale întrucât nu aduc atingere prevederilor din Legea fundamentală invocate. Se face referire şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 29 ianuarie 2003, raportat la art. 194 alin. 1 din Codul penal, având următorul cuprins:– Art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 39/2003: „(1) Iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.(2) Pedeapsa pentru faptele prevăzute la alin. (1) nu poate fi mai mare decât sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracţional organizat."; … – Art. 194 alin. 1 din Codul penal: „Constrângerea unei persoane, prin violenţă sau ameninţare, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani”.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (12) privind legalitatea pedepsei şi ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, cu raportare la art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind legalitatea incriminării.Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că s-a mai pronunţat, în jurisprudenţa sa asupra constituţionalităţii art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, în raport de critici similare. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 1.190 din 13 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 9 ianuarie 2008, Decizia nr. 132 din 21 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 24 martie 2008, prin care Curtea a statuat că aceste dispoziţii legale nu încalcă dreptul la un proces echitabil şi nici principiul legalităţii incriminării. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că Parlamentul, prin art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, a reglementat o specie de infracţiune subordonată unei categorii infracţionale de gen anume determinate şi pentru care a stabilit atât o limită minimă, cât şi una maximă. În plus, alin. (2) al art. 7 stabileşte şi criteriile de individualizare a pedepsei în anumite situaţii, dar aceasta se face tot potrivit legii. Soluţia pronunţată anterior de Curte, precum şi considerentele care au fundamentat-o sunt valabile şi în prezenta cauză, inclusiv în ceea ce priveşte alin. (2) al art. 7 din Legea nr. 39/2003, criticat pentru aceleaşi motive.În ceea ce priveşte prevederile art. 194 alin. 1 din Codul penal, se constată că autorul excepţiei nu motivează pretinsa neconstituţionalitate invocată. Or, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările adresate Curţii Constituţionale trebuie motivate şi, ca atare, Curtea nu se poate substitui autorului excepţiei în ceea ce priveşte invocarea unor motive de neconstituţionalitate. Acest fapt ar avea semnificaţia exercitării unui control de constituţionalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu art. 146 din Constituţie. Eventualele probleme de interpretare a dispoziţiilor art. 194 alin. 1 din Codul penal, prin raportare la cele ale art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 39/2003 nu pot fi convertite în critici de neconstituţionalitate, deoarece Curtea Constituţională nu este competentă a pronunţa decizii de interpretare şi aplicare a legii, acesta fiind, potrivit art. 126 alin. (3) din Constituţie, atributul exclusiv al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, excepţie ridicată de Ioan Pop în Dosarul nr. 3.791/108/2006 al Curţii de Apel Timişoara – Secţia penală.2. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a art. 194 alin. 1 din Codul penal, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 iunie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent-şef,Marieta Safta–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește