DECIZIE nr. 96 din 5 februarie 2008

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 241 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorSimona Ricu – procurorMihai Paul Cotta – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 241 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Europa Guard” – SRL în Dosarul nr. 5.950/306/2007 al Judecătoriei Sibiu.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, considerând că textele legale criticate nu conţin dispoziţii prin care să se restrângă în vreun fel drepturile angajatorului.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 25 octombrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 5.950/306/2007, Judecătoria Sibiu a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 241 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Europa Guard” – SRL în cauza ce are ca obiect judecarea plângerii contravenţionale împotriva unui proces-verbal de constatare a contravenţiei.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că art. 241 alin. (1) lit. d) din Codul muncii contravine prevederilor art. 41 alin. (5), art. 45, art. 53, art. 57, art. 73 alin. (3) lit. p) şi art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) din Constituţie. Se arată că prin încălcarea dreptului de a negocia individual modul de desfăşurare a raporturilor de muncă se restrânge, fără a se respecta limitele constituţionale, dreptul angajatorului de a-şi desfăşura activitatea economică.Judecătoria Sibiu apreciază că excepţia este neîntemeiată. Se arată că dispoziţiile legale criticate sunt în concordanţă cu prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 241 alin. (1) lit. d) din Codul muncii sunt constituţionale. Se arată că raţiunea încheierii contractelor colective de muncă la nivel naţional constă tocmai în asigurarea, în mod unitar, a drepturilor tuturor salariaţilor din întreaga ţară.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 241 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003.Textul de lege criticat are următoarea redactare:– Art. 241: "(1) Clauzele contractelor colective de muncă produc efecte după cum urmează: […]d) pentru toţi salariaţii încadraţi la toţi angajatorii din ţară, în cazul contractului colectiv de muncă la nivel naţional." … În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 41 alin. (5) referitor la garantarea dreptului la negocieri colective, art. 45 privind libertatea economică, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 57 referitor la exercitarea drepturilor şi a libertăţilor, art. 73 alin. (3) lit. p) referitor la reglementarea prin lege organică a regimului general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia socială, precum şi art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) referitoare la economie şi libertatea comerţului.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:Raţiunea reglementării încheierii contractelor colective de muncă atât la nivel de unitate, cât şi la nivel de ramură şi la nivel naţional, constă în aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (5) din Constituţie care garantează atât dreptul la negocieri colective în materie de muncă, cât şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective. Totodată, una dintre obligaţiile statului de a crea condiţiile necesare pentru creşterea calităţii vieţii, prevăzută la art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituţie, constă tocmai în asigurarea în mod unitar a drepturilor minimale tuturor salariaţilor din întreaga ţară sau din unităţile care aparţin unei anumite ramuri a economiei. Acest scop nu s-ar putea realiza dacă nu s-ar prevedea caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă încheiate la un nivel superior pentru negocierea clauzelor contractelor colective de muncă la niveluri inferioare, în ceea ce priveşte drepturile minimale ale angajaţilor.În consecinţă, ţinând seama de aceste considerente, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile art. 41 alin. (5), art. 45, art. 57 şi art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie.Totodată, nu poate fi reţinută nici critica de neconstituţionalitate prin invocarea dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. p) din Constituţie, deoarece Legea nr. 53/2003 – Codul muncii a fost adoptată în temeiul prevederilor art. 114 din Constituţie, în urma angajării răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţa comună din data de 9 decembrie 2002.În ceea ce priveşte invocarea celorlalte texte constituţionale invocate în susţinerea excepţiei, şi anume art. 53 şi art. 135 alin. (1), Curtea reţine că acestea nu sunt incidente în prezenta cauză.De altfel, Curtea a statuat şi în Decizia nr. 511 din 15 iunie 2006 referitoare la dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă şi ale art. 238 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 13 iulie 2006, că „dispoziţiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel naţional sau la nivel de ramură constituie izvor de drept (ca şi legea) la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale”. Prin aceeaşi decizie, însă, instanţa de contencios constituţional a arătat că „părţile, cu respectarea acestor obligaţii fireşti, au toată libertatea să negocieze şi alte clauze, precum şi drepturi superioare”.Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să determine reconsiderarea celor statuate prin această decizie, considerentele menţionate sunt valabile şi în această cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 241 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Europa Guard” – SRL în Dosarul nr. 5.950/306/2007 al Judecătoriei Sibiu.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 februarie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mihai Paul Cotta–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește