DECIZIE nr. 958 din 12 iulie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. a), art. 10 lit. b), art. 11 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) şi art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, precum şi a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorValentina Bărbăţeanu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. a) şi art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale şi a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Euro Grill” – S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 7.636/325/2008 al Tribunalului Timiş – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi care formează obiectul Dosarului nr. 3.667D/2010 al Curţii Constituţionale.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 3.668D/2010, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 lit. b), art. 11 alin. (1) lit. b), art. 11 alin. (3) şi art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Destin” – S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 19.037/325/2008 al aceleiaşi instanţe.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea, din oficiu, văzând identitatea parţială de obiect a cauzelor menţionate, pune în discuţie problema conexării lor.Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu propunerea de conexare.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 3.668D/2010 la Dosarul nr. 3.667D/2010, care a fost primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:Prin încheierile din 28 aprilie 2010, pronunţate în dosarele nr. 7.636/325/2008 şi nr. 19.037/325/2008, Tribunalul Timiş – Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) şi art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale şi a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, respectiv a prevederilor art. 10 lit. b), art. 11 alin. (1) lit. b), art. 11 alin. (3) şi art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Euro Grill” – S.R.L. din Timişoara şi, respectiv, de Societatea Comercială „Destin” – S.R.L. din Timişoara în soluţionarea recursurilor introduse împotriva sentinţelor prin care Judecătoria Timişoara a respins plângerile formulate de aceste societăţi comerciale împotriva unor procese-verbale de constatare şi sancţionare a unor contravenţii.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul excepţiei ce formează obiectul Dosarului nr. 3.667D/2010 arată că nu se pot aplica 3 sancţiuni pentru aceeaşi faptă, şi anume amenda contravenţională, confiscarea sumei şi suspendarea activităţii societăţii comerciale pe o perioadă de 3 luni, aceasta din urmă fiind o măsură excesiv de drastică. Susţine că textele de lege criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 limitează în mod nepermis dreptul de a desfăşura o activitate comercială, restrângerea nefiind proporţională cu situaţia care a determinat-o, întrucât nu respectă justul echilibru între interesul general pe care îşi propune să îl protejeze şi interesele particularilor care fac obiectul măsurii restrictive. În opinia sa sunt încălcate dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, întrucât „principiul constituţional al egalităţii în drepturi se aplică, în egală măsură, societăţilor comerciale de naţionalitate română, care trebuie să fie tratate egal de lege şi de autorităţile publice, fără privilegii şi fără discriminări”. De asemenea, art. 2 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 nu asigură protecţia concurenţei loiale, deoarece numai unele societăţi comerciale beneficiază de exceptarea prevăzută de textul de lege criticat.În ceea ce priveşte dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, susţine că sunt neconstituţionale prin utilizarea constantă a noţiunii de „contravenient”, încălcând prezumţia de nevinovăţie care se aplică şi în materie contravenţională, nu doar penală. Arată că actul normativ menţionat nu respectă principiul statului de drept care presupune existenţa unor instanţe independente şi imparţiale constituite în scopul soluţionării cauzelor pe cale judecătorească, cu respectarea garanţiilor procesuale privind dreptul la apărare şi realizarea unui proces echitabil, întrucât ordonanţa criticată instituie prezumţia legală absolută de legalitate a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, stabilind în sarcina contravenientului răsturnarea acestei prezumţii.În fine, precizează că materia contravenţională aparţine contenciosului administrativ, care, potrivit art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituţie, este rezervat exclusiv legilor organice, neputând fi legiferat prin ordonanţă simplă.Autorul excepţiei de neconstituţionalitate ce formează obiectul Dosarului nr. 3.668D/2010 susţine, în esenţă, că aplicarea cumulativă a 3 sancţiuni, indiferent de valoarea produselor vândute fără emiterea de bon fiscal, încalcă principiul proporţionalităţii prevăzut de art. 53 din Constituţie şi art. 5 alin. 3 din Tratatul Comunităţii Europene. Arată că instanţa nu are posibilitatea de a individualiza sancţiunea contravenţională în funcţie de gradul de pericol social al faptei, împrejurările în care a fost comisă fapta, modul şi mijloacele de săvârşire, scopul urmărit, urmarea produsă, circumstanţele personale ale contravenientului.Tribunalul Timiş – Secţia comercială şi de contencios administrativ a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate şi a sesizat Curtea Constituţională în vederea soluţionării excepţiei, fără să îşi exprime opinia cu privire la temeinicia acesteia, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 2 lit. a), art. 10 lit. b), art. 11 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) şi art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005, modificată prin Legea nr. 264/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 14 noiembrie 2008, precum şi prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.Textele criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 au următorul conţinut:– Art. 2 lit. a): "Se exceptează de la prevederile art. 1 alin. (1):a) comerţul ocazional cu produse agricole autohtone efectuat de către producătorii agricoli individuali deţinători de autorizaţie în pieţe, târguri, oboare sau în alte locuri publice autorizate, livrările de bunuri efectuate prin automatele comerciale, serviciile de parcări auto a căror contravaloare se încasează prin automate, precum şi activităţile de jocuri de noroc desfăşurate cu mijloace tehnice de joc ce funcţionează pe baza acceptatoarelor de bancnote sau monede". … [Prevederile art. 1 alin. (1) instituie obligaţia operatorilor economici care efectuează livrări de bunuri cu amănuntul, precum şi prestări de servicii direct către populaţie de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.]– Art. 10 lit. b): "Constituie contravenţii următoarele fapte dacă, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracţiuni: (…)b) neîndeplinirea obligaţiei operatorilor economici de a se dota şi de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale avizate conform art. 5 alin. (2), la termenele stabilite la art. 6, cu excepţia prevăzută la art. 1 alin. (4), neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate ori emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale, precum şi nereintroducerea datelor înscrise pe rola jurnal privind tranzacţiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ştergerii memoriei operative."; … – Art. 11 alin. (1) lit. b): "(1) Amenzile pentru contravenţiile prevăzute la art. 10 se aplică operatorilor economici, cu excepţia celor prevăzute la art. 10 lit. d), astfel: (…)b) faptele prevăzute la art. 10 lit. a), b), h1), i), j), l) şi m) se sancţionează cu amendă de la 8.000 lei la 10.000 lei;"; … – Art. 11 alin. (3): "(3) Sumele găsite la punctele de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor aparţinând operatorilor economici prevăzuţi la art. 1 alin. (1), care nu pot fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, în registrul special, menţionat la art. 1 alin. (4), ori prin facturi fiscale, după caz, sunt considerate fără provenienţă şi se confiscă, făcându-se venit la bugetul de stat. De asemenea, se confiscă sumele încasate din livrarea de bunuri ori prestarea de servicii după suspendarea activităţii operatorilor economici, potrivit art. 14.";– Art. 14 alin. (2): "(2) Nerespectarea de către operatorii economici a prevederilor art. 10 lit. b), referitoare la neutilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, neemiterea bonurilor fiscale pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale şi nereintroducerea datelor înscrise pe rola-jurnal privind tranzacţiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ştergerii memoriei operative, atrage şi suspendarea activităţii unităţii pe o perioadă de 3 luni."În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin următoarelor dispoziţii din Constituţie: art. 1 alin. (3) care enumeră caracteristicile statului român, art. 23 alin. (11) care instituie prezumţia de nevinovăţie, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 73 alin. (3) lit. k) care prevede că prin lege organică se reglementează contenciosul administrativ, art. 115 alin. (1) privind legile de abilitare a Guvernului în vederea emiterii de ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice şi art. 135 alin. (2) lit. a) potrivit căruia statul trebuie să asigure libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie. De asemenea, se invocă şi prevederile art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la prezumţia de nevinovăţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat, prin numeroase decizii, asupra prevederilor din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999. Exemplificativ pot fi menţionate Decizia nr. 91 din 7 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 21 februarie 2006, Decizia nr. 817 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.007 din 19 decembrie 2006, Decizia nr. 529 din 31 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 28 iunie 2007, sau Decizia nr. 655 din 11 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 21 iunie 2010.În jurisprudenţa amintită, Curtea a reţinut că operatorul economic în activitatea căruia s-a constatat săvârşirea unei contravenţii nu poate invoca principiul libertăţii economice, în condiţiile în care nu a respectat prevederile legale. În legătură cu invocarea încălcării prevederilor art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Constituţie, Curtea a constatat că, potrivit acestui text, statul trebuie să asigure libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, precum şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, dar cu respectarea dispoziţiilor legale în materie. Or, în acest domeniu, cadrul legislativ îl constituie însăşi reglementarea criticată, astfel că este neîntemeiată critica prin raportare la aceste prevederi constituţionale.De asemenea, Curtea a observat că textele de lege criticate reprezintă norme coercitive, ce instituie sancţiuni contravenţionale pentru operatorii economici care nu respectă dispoziţiile legale incidente în materie, consecinţa încălcării acestora fiind amendarea contravenientului şi suspendarea activităţii acestuia. Or, stabilirea unei contravenţii şi sancţionarea acesteia cu amendă, respectiv cu suspendarea activităţii operatorului economic reprezintă o opţiune a legiuitorului, care dă expresie preocupării statului pentru asigurarea libertăţii comerţului, protecţia concurenţei loiale şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, în deplină concordanţă cu prevederile art. 45 şi art. 135 alin. (2) lit. a) din Legea fundamentală. Aşadar, reglementarea cumulativă a mai multor sancţiuni pentru aceeaşi faptă nu este, în ipoteza dată, de natură să contravină dispoziţiilor constituţionale invocate.În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate, prin raportare la prevederile art. 53 din Constituţie, Curtea a constatat că nici aceasta nu poate fi reţinută. Măsura dispusă de textul de lege criticat este justificată de imperativul protejării interesului social şi al ordinii de drept prin adoptarea unor măsuri specifice de preîntâmpinare şi sancţionare a faptelor care generează sau ar putea genera fenomene economice negative, cum ar fi evaziunea fiscală.Totodată, prin Decizia nr. 102 din 31 octombrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 11 decembrie 1995, Curtea a statuat în sensul că „art. 16 alin. (1) din Constituţie proclamă şi garantează egalitatea în drepturi a cetăţenilor, deci a persoanelor fizice, care aparţin statului român, iar nu egalitatea persoanelor colective, a persoanelor juridice. Textul art. 16 alin. (1) ar fi aplicabil, în cazul persoanelor colective faţă de care s-a promovat un tratament juridic diferenţiat, numai dacă astfel regimul juridic diferit s-ar răsfrânge asupra cetăţenilor, implicând inegalitatea lor în faţa legii şi a autorităţilor publice”. Or, în speţa de faţă, cetăţenii nu sunt în niciun fel afectaţi de reglementarea impusă de textul de lege criticat, astfel că nu pot fi reţinute susţinerile referitoare la pretinsa nesocotire a principiului egalităţii.În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate extrinsecă aduse Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, Curtea constată netemeinicia acestora, observând că a mai examinat constituţionalitatea acestui act normativ prin raportare la dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. k) şi art. 115 alin. (1) din Legea fundamentală. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 813 din 27 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 705 din 18 octombrie 2007, şi Decizia nr. 1.128 din 27 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 20 decembrie 2007.Analizând criticile de neconstituţionalitate intrinsecă formulate faţă de aceeaşi ordonanţă, instanţa de contencios constituţional observă că, prin mai multe decizii, a reţinut că "procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucură de prezumţia de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acestuia, este contestată chiar prezumţia de care se bucură. În acest caz, instanţa de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului." În acest sens sunt Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009, sau Decizia nr. 1.553 din 7 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 21 ianuarie 2011.Totodată, privitor la pretinsul caracter neconstituţional al noţiunii de "contravenient", folosită în cuprinsul Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, Curtea a stabilit – de exemplu, prin Decizia nr. 183 din 8 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 17 iunie 2003 – că utilizarea de către legiuitor a noţiunii de contravenient (…) nu are semnificaţia înfrângerii prezumţiei de nevinovăţie consacrate de art. 23 alin. (11) din Constituţie.Întrucât în cauza de faţă nu au fost evidenţiate motive noi, de natură să justifice reconsiderarea acestei jurisprudenţe, îşi menţin valabilitatea considerentele şi soluţia pronunţată prin deciziile citate.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. a), art. 10 lit. b), art. 11 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) şi art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, precum şi a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Euro Grill” – S.R.L. din Timişoara şi Societatea Comercială „Destin” – S.R.L. din Timişoara în dosarele nr. 7.636/325/2008 şi, respectiv, nr. 19.037/325/2008 ale Tribunalului Timiş – Secţia comercială şi de contencios administrativ.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 iulie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește