DECIZIE nr. 956 din 25 iunie 2009

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^1, art. 112, art. 113, art. 115, art. 116 şi art. 120 alin. 2 din Codul de procedură penală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorIuliana Nedelcu – procurorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^1, 112, 113, 115, 116 şi art. 120 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Adrian Grigoruţă, Mihail Alexandru Colţatu şi Constantin Ionescu în Dosarul nr. 4.817/86/2007 al Tribunalului Suceava – Secţia penală.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza se află în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 30 ianuarie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 4.817/86/2007, Tribunalul Suceava – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 91^1, 112, 113, 115, 116 şi art. 120 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Adrian Grigoruţă, Mihail Alexandru Colţatu şi Constantin Ionescu în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei cauze penale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii susţin că prevederile art. 112, 113, 115, 116 şi art. 120 alin. 2 din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1)-(3),art. 24 şi art. 124 alin. (2), deoarece nu se prevede sancţiunea nulităţii absolute a raportului de constatare tehnico-ştiinţifică în situaţia în care organul de urmărire penală a dispus efectuarea acestuia în absenţa condiţiilor expres şi limitativ prevăzute de lege. De asemenea, constatarea se realizează de către specialişti care funcţionează în cadrul sau pe lângă instituţia de care aparţine organul de urmărire penală. În aceste condiţii sunt afectate dreptul la un proces echitabil şi principul egalităţii în drepturi, deoarece persoanele în cauză, spre deosebire de experţi, nu sunt independente şi imparţiale. În plus, la stabilirea obiectului constatării tehnico-ştiinţifice părţile nu participă, situaţie care, în opinia autorilor, este de natură a leza dreptul la apărare. Aşa fiind, legea procesual penală consacră o inegalitate a armelor în proces, întrucât Ministerul Public poate dispune administrarea mijlocului de probă prevăzut de art. 112 din Codul de procedură penală în condiţiile dorite de acesta, fără ca apărarea să fie consultată, partea interesată putând beneficia mediat numai de mijlocul de probă reglementat de art. 116 din acelaşi cod.În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^1 din Codul de procedură penală, autorii susţin că acestea contravin art. 16 alin. (2), art. 21, art. 26 alin. (1), art. 28 şi 53 din Legea fundamentală, deoarece, în dezacord cu exigenţele referitoare la proporţionalitatea măsurii restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, textul, uzând de o terminologie imprecisă, oferă posibilitatea interceptării convorbirilor telefonice pe baza unor date chiar şi în cazul infracţiunii de furt, care, pedepsită fiind cu închisoare de până la 12 ani, poate fi considerată o infracţiune gravă ce justifică luarea măsurii.Tribunalul Suceava – Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 91^1 referitoare la Condiţiile şi cazurile de interceptare şi înregistrare a convorbirilor sau comunicaţiilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare, art. 112 referitoare la Folosirea unor specialişti, art. 113 referitoare la Obiectul şi materialul constatării tehnico-ştiinţifice , art. 115 referitoare la Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică sau medico-legală, art. 116 referitoare la Ordonarea efectuării expertizei şi art. 120 alin. 2 referitoare la Lămuriri date expertului şi părţilor.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 91^1, 112, 113 şi 116 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional prin raportare la critici similare.Astfel, prin Decizia nr. 410 din 10 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 1 mai 2008, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^1 din Codul de procedură penală, reţinând în esenţă că interceptările şi înregistrările audio sau video prevăd suficiente garanţii, prin reglementarea în detaliu a justificării emiterii autorizaţiei, a condiţiilor şi a modalităţilor de efectuare a înregistrărilor, a instituirii unor limite cu privire la durata măsurii, a consemnării şi certificării autenticităţii convorbirilor înregistrate, a redării integrale a acestora, a definirii persoanelor care sunt supuse interceptării, iar eventuala nerespectare a acestor reglementări nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci una de aplicare, ceea ce însă excedează competenţei Curţii Constituţionale, întrucât, potrivit alin. (3) al art. 2 din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţa numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată […]”.De asemenea, nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 28 şi 53, deoarece înseşi textele invocate oferă legiuitorului libertatea unei astfel de reglementări, secretul corespondenţei nefiind un drept absolut, ci susceptibil de anumite restrângeri, justificate la rândul lor de necesitatea instrucţiei penale. Astfel, societăţile democratice sunt ameninţate de un fenomen infracţional din ce în ce mai complex, motiv pentru care statele trebuie să fie capabile de a combate în mod eficace asemenea ameninţări şi de a supraveghea elementele subversive ce acţionează pe teritoriul lor. Aşa fiind, asemenea dispoziţii legislative devin necesare într-o societate democratică, în vederea asigurării securităţii naţionale, apărării ordinii publice ori prevenirii săvârşirii de infracţiuni.Prin Decizia nr. 39 din 13 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 19 februarie 2009, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 112 şi 113 din Codul de procedură penală, reţinând în esenţă că posibilitatea organului de urmărire penală de a cere concursul unor specialişti atunci când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt se concretizează printr-un act procedural care reclamă urgenţă, constatarea tehnico-ştiinţifică efectuându-se potrivit unei proceduri simplificate de expertiză.Aceasta nu este însă de natură a aduce atingere dreptului la apărare al părţilor, care au posibilitatea de a formula cereri în faţa instanţelor judecătoreşti, de a administra orice probe în apărarea lor şi de a exercita căile de atac prevăzute de lege. Sunt îndeplinite şi exigenţele dreptului la un proces echitabil, întrucât dispoziţiile procedural-penale asigură posibilitatea părţilor de a cere completarea sau refacerea raportului tehnico-ştiinţific, sens în care prevederile art. 115 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală dispun în consecinţă.De asemenea, prin Decizia nr. 666 din 12 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 116 din Codul de procedură penală, statuând că dispoziţiile legale criticate reglementează „posibilitatea administrării de către organul de urmărire penală a […] expertizei prin care se constată elemente de fapt ce pot servi ca probe concludente, pertinente şi utile rezolvării procesului penal. Or, aceasta nu reprezintă şi nici nu poate fi considerată o încălcare a dreptului la apărare. Este obligaţia constituţională a tuturor participanţilor la înfăptuirea actului de justiţie de a se supune principiului aflării adevărului”. În acelaşi timp Curtea a observat că nu se poate pune semnul egalităţii între „cererea pentru administrarea unei probe”, pe care o poate face oricare dintre părţi, cu „administrarea probei”, care se face numai de către organul de urmărire penală ori de instanţa de judecată.Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză şi pentru dispoziţiile art. 115 din Codul de procedură penală.În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 120 alin. 2 din Codul de procedură penală, Curtea constată că acestea nu contravin prevederilor din Legea fundamentală, ci, dimpotrivă, prin instituirea obligaţiei de a aduce la cunoştinţa părţilor şi a expertului obiectul expertizei şi întrebările la care expertul trebuie să răspundă şi a obligaţiei de a pune în vedere acestora că au dreptul să formuleze observaţii cu privire la aceste întrebări ori că au dreptul de a cere modificarea sau completarea lor, se dă expresie dreptului la apărare şi dreptului la un proces echitabil, justiţia aplicându-se fără discriminare tuturor celor aflaţi în ipoteza normei legale.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^1, art. 112, art. 113, art. 115, art. 116 şi art. 120 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Adrian Grigoruţă, Mihail Alexandru Colţatu şi Constantin Ionescu în Dosarul nr. 4.817/86/2007 al Tribunalului Suceava – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 iunie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește