DECIZIE nr. 954 din 6 iulie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAntonia Constantin – procurorValentina Bărbăţeanu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, excepţie ridicată de Viorel Rînghilescu în Dosarul nr. 40.209/3/2008 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 29 iunie 2010, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunţării pentru data de 6 iulie 2010.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 10 decembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 40.209/3/2008, Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003. Excepţia a fost ridicată de Viorel Rînghilescu într-o cauză civilă având ca obiect înfiinţarea unui partid politic.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că "Legea nr. 14/2003 este o lege care încalcă toate tratatele internaţionale cu privire la libera asociere, fiind grav faptul că, în măsura în care s-a făcut dovada că se intenţionează constituirea unui partid politic, să se solicite, înainte de a se acordă un sediu, o hotărâre judecătorească de constatare a personalităţii juridice”. Legea „a impus măsuri, privilegii şi condiţionări neconstituţionale. Ea consacră un regim privilegiat pentru o parte dintre cetăţeni, ceea ce atrage discriminarea altor subiecte de drept, aflate într-o situaţie juridică identică sau similară”, făcând referire, sub acest aspect, la faptul că cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale nu li se impune cerinţa existenţei unui număr de 25.000 de semnături pentru a constitui o asociaţie.Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, exprimându-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, consideră că este neîntemeiată, invocând cele reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 433/2006.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile apărătorului autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 19 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 17 ianuarie 2003, care au următorul conţinut:– Art. 19 alin. (3): "(3) Lista trebuie să cuprindă cel puţin 25.000 de membri fondatori, domiciliaţi în cel puţin 18 din judeţele ţării şi municipiul Bucureşti, dar nu mai puţin de 700 de persoane pentru fiecare dintre aceste judeţe şi municipiul Bucureşti."În opinia autorului excepţiei, textul de lege criticat contravine următoarelor prevederi din Legea fundamentală: art. 1 – "Statul român", art. 4 – "Unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni", art. 8 – "Pluralismul şi partidele politice", art. 11 – "Dreptul internaţional şi dreptul intern", art. 13 – "Limba oficială", art. 16 – "Egalitatea în drepturi", art. 20 – "Tratatele internaţionale privind drepturile omului", art. 30 – "Libertatea de exprimare", art. 37 – "Dreptul de a fi ales", art. 40 – "Dreptul de asociere", art. 53 – "Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi", art. 57 – "Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor" şi art. 154 – "Conflictul temporal de legi".Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în jurisprudenţa sa, concretizată prin Decizia nr. 35 din 2 aprilie 1996 privind constituţionalitatea unor prevederi ale Legii partidelor politice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 11 aprilie 1996, instanţa de control constituţional a statuat că aprecierea oportunităţii unui anumit prag de reprezentativitate nu este o problemă de constituţionalitate, cât timp pragul instituit nu are ca efect suprimarea exercitării dreptului de asociere, urmărind numai ca asocierea cetăţenilor în partide să aibă semnificaţia instituţionalizării unui curent politic, fără de care partidul rezultat nu-şi poate îndeplini rolul său constituţional, prevăzut de art. 8 alin. (2), de a contribui la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor. De asemenea, Curtea a reţinut că „criteriul reprezentativităţii nu este, în sine, neconstituţional, el fiind în general acceptat în domeniul exercitării dreptului de asociere în partide politice, ţinând seama de rolul lor de a contribui la formarea şi exprimarea voinţei politice a cetăţenilor. Acest criteriu ar putea fi neconstituţional, dacă prin efectele sale ar duce la suprimarea dreptului la asociere sau ar fi sinonim cu o asemenea suprimare”. Or, condiţiile de reprezentativitate prevăzute de art. 19 alin. (3) din Legea nr. 14/2003 nu conduc la aceasta. Cu privire la textul de lege criticat, Curtea s-a mai pronunţat, dintr-o perspectivă similară, şi prin Decizia nr. 433 din 25 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 7 iunie 2006, constatând constituţionalitatea acestuia. În cauza de faţă îşi menţin valabilitatea cele reţinute de Curte prin deciziile mai sus amintite.Totodată, Curtea observă că prevederile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 14/2003 nu instituie niciun fel de diferenţă de tratament între cetăţenii români şi cei aparţinând minorităţilor naţionale, întrucât ambele categorii de cetăţeni, în ipoteza în care intenţionează să înfiinţeze un partid politic, au obligaţia ca, indiferent de etnie, să se supună aceleiaşi cerinţe legale referitoare la numărul minim de semnături necesare pentru a demonstra reprezentativitatea de care se va bucura viitorul partid.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, excepţie ridicată de Viorel Rînghilescu în Dosarul nr. 40.209/3/2008 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 iulie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește