DECIZIE nr. 951 din 12 iulie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorDaniela Ramona Mariţiu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Fabiola Maria Precup în Dosarul nr. 2.661/235/2009 al Judecătoriei Gherla. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.015D/2010.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, face referire la Decizia nr. 198 din 12 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 11 martie 2009.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 20 aprilie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2.661/235/2009, Judecătoria Gherla a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Fabiola Maria Precup, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia arată că dispoziţiile criticate, permiţând emiterea actului administrativ fiscal prin intermediul mijloacelor informatice fără ca acesta să fie semnat şi ştampilat, încalcă prevederile art. 52 din Constituţie.Judecătoria Gherla apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 43 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din data de 31 iulie 2007, cu următorul conţinut: „(3) Actul administrativ fiscal emis în condiţiile alin. (2) prin intermediul mijloacelor informatice este valabil şi în cazul în care nu poartă semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, şi ştampila organului emitent, dacă îndeplineşte cerinţele legale aplicabile în materie.(4) Prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor se stabilesc categoriile de acte administrative care se emit în condiţiile alin. (3)." … În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autoarea excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 52 referitoare la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 1.355 din 22 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 9 decembrie 2009, a statuat că, în cadrul politicii de legiferare, legiuitorul are dreptul să opteze pentru soluţia legislativă pe care o consideră adecvată în reglementarea unui domeniu, drept ce îşi are sorgintea în dispoziţiile art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia „Parlamentul este […] unica autoritate legiuitoare a ţării”. Preferinţa Parlamentului pentru o anumită soluţie legislativă este un atribut suveran al acestuia, atâta timp cât nu contravine normelor şi principiilor Constituţiei (Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995). Aşadar, legiuitorul poate să prevadă elemente de validitate diferite pentru categorii diferite de acte juridice. Astfel, dispoziţiile criticate reglementează elementele obligatorii ale actelor administrative fiscale, care sunt acte de drept public.Totodată, prin Decizia nr. 198 din 12 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 11 martie 2009, Curtea a reţinut că spre deosebire de actele administrative fiscale care nu sunt emise pe cale electronică şi care trebuie să cuprindă toate elementele prevăzute la art. 43 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, cele prevăzute la art. 43 alin. (3) din aceeaşi ordonanţă sunt valabile şi în cazul în care nu poartă semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal şi ştampila organului emitent. Potrivit art. 43 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, un act administrativ fiscal, indiferent de mijloacele folosite pentru emiterea lui, cuprinde suficiente elemente pentru a putea fi identificat organul emitent. În aceste condiţii, este evident că va putea fi identificată persoana împuternicită a organului fiscal care a emis acel act, aceasta putând fi trasă la răspundere disciplinară, civilă sau penală, după caz. O asemenea persoană va răspunde în faţa legii în aceleaşi condiţii ca şi persoana care a semnat şi ştampilat actul administrativ fiscal.Având în vedere cele expuse, precum şi faptul că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, Curtea constată că persoana interesată se va putea adresa instanţei de judecată pentru recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei, fără ca textul criticat să încalce prevederile art. 52 din Legea fundamentală.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Fabiola Maria Precup în Dosarul 2.661/235/2009 al Judecătoriei Gherla.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 iulie 2011.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Daniela Ramona Mariţiu–––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește