DECIZIE nr. 950 din 12 iulie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorDaniela Ramona Mariţiu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Centrul naţional de difuzare produse informatice Romsoft” – S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 3.778/55/2009 al Tribunalului Arad – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.858D/2010.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că aplicarea textului criticat se realizează prin coroborarea tuturor textelor din actul normativ.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 17 februarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 13.778/55/2009, Tribunalul Arad – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Centrul naţional de difuzare produse informatice Romsoft” – S.A. din Bucureşti, într-o cauză având ca obiect anularea unui proces-verbal de contravenţie.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că Legea nr. 449/2003 transpune în legislaţia internă dispoziţiile Directivei 1999/44/CE. Cu toate că textul directivei a avut în vedere ca prin conţinutul certificatului de garanţie să i se aducă la cunoştinţă consumatorului că beneficiază de anumite drepturi, prin modul de redactare a textului de lege criticat nu se realizează acest lucru, ci se creează un privilegiu pentru organele de control care pot săvârşi o serie de abuzuri. Astfel, prin modul defectuos de transpunere a directivei se încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 şi art. 24. Totodată, dispoziţiile criticate nu îndeplinesc criteriile de claritate, precizie, previzibilitate şi predictibilitate pentru ca subiectele de drept cărora acestea li se adresează să îşi adapteze conduita, astfel încât să evite consecinţele nerespectării lor. Se încalcă astfel şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Tribunalul Arad – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Consumatorul îşi poate exercita drepturile prevăzute de prezenta lege fără a aduce atingere altor drepturi pe care acesta le poate invoca conform celorlalte prevederi legale care reglementează răspunderea contractuală sau necontractuală. De asemenea, dispoziţiile criticate nu conţin norme de natură a afecta exercitarea neîngrădită a dreptului la apărare, cu garanţiile sale procesuale specifice. Prin urmare, consumatorul beneficiază de toate garanţiile dreptului la apărare.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitatea îl constituie dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 6 mai 2008, care au următorul cuprins: „Garanţia trebuie să cuprindă menţiuni cu privire la drepturile conferite prin lege consumatorului şi să ateste în mod clar că aceste drepturi nu sunt afectate prin garanţia oferită.”În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie şi art. 24 referitoare la dreptul la apărare. De asemenea, sunt invocate şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, referitor la aspectele ce privesc competenţa instanţei de contencios constituţional de a sancţiona un text de lege prin prisma unei eventuale neconcordanţe a acestuia cu normele comunitare, neconcordanţă rezultată ca urmare a unei transpuneri defectuoase, Curtea constată că o astfel de competenţă revine instanţei de drept comun, iar nu Curţii Constituţionale. Având în vedere competenţa Curţii Constituţionale în această materie, astfel cum s-a precizat anterior, se reţine că instanţa de contencios constituţional nu are atribuţia de a interpreta normele comunitare pentru a clarifica ori stabili conţinutul acestora, întrucât această atribuţie revine Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Totodată, Curtea reţine că nu intră în competenţa sa să analizeze conformitatea unei dispoziţii de drept naţional cu textul unei directive. O atare competenţă, şi anume aceea de a stabili dacă există o contrarietate între legea naţională şi dreptul comunitar, aparţine instanţei de judecată, care, pentru a ajunge la o concluzie corectă şi legală, din oficiu sau la cererea părţii, poate formula o întrebare preliminară în sensul art. 234 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene la Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene. În situaţia în care Curtea Constituţională s-ar considera competentă să se pronunţe asupra conformităţii legislaţiei naţionale cu cea europeană, s-ar ajunge la un posibil conflict de jurisdicţii între cele două instanţe, ceea ce, la acest nivel, este inadmisibil. În sensul celor expuse, s-a pronunţat Curtea Constituţională şi prin Decizia nr. 383 din 23 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 21 aprilie 2011 şi Decizia nr. 137 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 22 martie 2010.În ceea ce priveşte invocarea aspectelor referitoare la criteriile de claritate, precizie, previzibilitate şi predictibilitate pe care un text de lege trebuie să le îndeplinească, Curtea constată că, în acord cu jurisprudenţa sa constantă, precum şi cu cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, autoritatea legiuitoare, Parlamentul sau Guvernul, după caz, are obligaţia de a edicta norme care să respecte trăsăturile mai sus arătate. Referitor la aceste cerinţe, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat în mod constant, statuând că o normă este previzibilă numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în aşa fel încât să permită oricărei persoane – care, la nevoie, poate apela la consultanţă de specialitate – să îşi corecteze conduita (Hotărârea din 29 martie 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României), iar cetăţeanul trebuie să dispună de informaţii suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat şi să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecinţele care pot apărea dintr-un act determinat. Pe scurt, legea trebuie să fie, în acelaşi timp, accesibilă şi previzibilă. (Hotărârea din 26 aprilie 1979, pronunţată în Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit).Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea constată că textul criticat îndeplineşte cerinţele de claritate, precizie, previzibilitate şi predictibilitate, pentru o înţelegere corectă a termenilor, autorul excepţiei trebuind să aibă în vedere atât dispoziţiile Legii nr. 449/2003, în ansamblu, cât şi pe cele ale Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, neputând invoca propria necunoaştere a legii, potrivit principiului nemo censetur ignorare legem.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Centrul naţional de difuzare produse informatice Romsoft” – S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 3.778/55/2009 al Tribunalului Arad – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 iulie 2011.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Daniela Ramona Mariţiu–––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește