Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL NR. 350 din 27 decembrie 1996
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Actiuni suferite de acest act: | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
Notă …
*) Definitivă prin nerecurare.Costica Bulai – preşedinteIoan Deleanu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorRaul Petrescu – procurorValer-Vasilie Bica – magistrat-asistentPe rol, soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 1/1991 privind protecţia socială a şomerilor şi reintegrarea lor profesională, invocată de Buiculescu Maria, contestatoare în dosarele nr. 10.118/1995 şi nr. 37/1996 ale Judecătoriei Slatina.Preşedintele declara şedinţa deschisă.La apelul nominal făcut de magistratul-asistent răspunde Buiculescu Maria, lipsa fiind Oficiul de forta de muncă şi şomaj – D.M.P.S. Olt-Slatina, legal citat.Având cuvintul, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate cere permisiunea să depună concluzii scrise, aceleaşi pentru ambele dosare, şi prezintă oral conţinutul acestora. În esenta, arata ca "art. 6 din Legea nr. 1/1991, în actuala redactare, contravine dispoziţiilor art. 33 şi art. 43 din Constituţia României”, deoarece, prin încetarea plăţii ajutorului de şomaj şi prin recuperarea sumelor încasate cu acest titlu de la persoanele care frecventează o formă de şcolarizare (liceala, postliceala, universitară, la zi, seral sau fără frecventa), se încalcă „unul din drepturile fundamentale ale omului”, dreptul la învăţătura. Ca argument, se invoca Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţa socială, care „nu interzice dreptul la învăţătura … al persoanelor beneficiare de pensie de invaliditate, indiferent de gradul de invaliditate”.Reprezentantul Ministerului Public propune conexarea Dosarului nr. 62 C/1996 la Dosarul nr. 61 C/1996, arata ca este de acord cu conţinutul raportului întocmit de judecătorul-raportor şi pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece drepturile prevăzute de art. 32 alin. (1) şi art. 43 alin. (2) din Constituţie nu sunt incalcate de dispoziţiile art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 1/1991, dreptul la învăţătura şi dreptul la ajutor de şomaj fiind drepturi subiective, vocatii acordate în condiţiile stabilite de legi organice, în speta de Legea nr. 1/1991.Preşedintele completului declara dezbaterile închise.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin încheierile din 22 februarie 1996 ale Judecătoriei Slatina, judeţul Olt, pronunţate în dosarele nr. 10.118/1995 şi nr. 37/1996, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţiile de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 1/1991 privind protecţia socială a şomerilor şi reintegrarea lor profesională.În ambele cauze excepţiile de neconstituţionalitate au fost invocate de contestatoarea Buiculescu Maria, în litigiul acesteia cu Oficiul de forta de muncă şi şomaj – D.M.P.S. Olt-Slatina.Prin ambele încheieri, instanţa şi-a exprimat opinia ca prevederile art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 1/1991 sunt constituţionale, prin aceste prevederi neîncălcându-se dispoziţiile „art. 32 şi ale art. 43 alin. (1) şi (2) din Constituţia României”, asa cum afirma contestatoarea.Potrivit prevederilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, s-au solicitat punctele de vedere ale Camerelor Parlamentului şi Guvernului.Guvernul considera excepţia de neconstituţionalitate ca nefondata, întrucît însăşi Legea nr. 1/1991, prin prevederile art. 1, precizează ce se înţelege prin şomeri, iar art. 2 din aceeaşi lege menţionează cine poate beneficia de ajutorul de şomaj. De asemenea, art. 3 din lege arata care anume categorii de persoane pot fi asimilate şomerilor şi beneficiază de ajutor de integrare profesională. Excepţia prevăzută de art. 6 alin. (1) lit. e) din lege nu încalcă prevederile art. 32 din Constituţie, dreptul la învăţătura fiind asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare. Potrivit aceluiaşi text constituţional, învăţământul de stat este gratuit, în condiţiile legii. Art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 1/1991 nu încalcă nici dispoziţiile art. 43 din Constituţie, întrucît pentru elevii din învăţământul preuniversitar, precum şi pentru cei de la şcolile postliceale de stat, învăţământul este gratuit. În plus, elevii beneficiază şi de alte facilităţi prevăzute de lege.Camerele Parlamentului nu şi-au comunicat punctele de vedere.CURTEA,examinînd încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecătorului-raportor, concluziile scrise, depuse de autoarea excepţiei, nota de concluzii trimisa de D.M.P.S. Olt-Slatina, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 1/1991 raportate la prevederile Constituţiei, retine următoarele:Curtea Constituţională este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate, care a fost invocată în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, întrucît, deşi se contesta constituţionalitatea unor dispoziţii legale anterioare Constituţiei, pe baza acestora s-au stabilit raporturi juridice după intrarea în vigoare a acesteia.Întrucît în ambele litigii obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate este acelaşi, ele au fost invocate în faţa aceleiaşi instanţe şi între aceleaşi părţi, pe temeiul art. 164 din Codul de procedură civilă, s-a dispus întrunirea celor două pricini, prin conexarea Dosarului nr. 62 C/1996 la Dosarul nr. 61 C/1996.Potrivit art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 1/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 8 ianuarie 1991 şi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 14 septembrie 1994, „absolvenţii învăţământului liceal care urmează forme superioare de pregătire profesională, indiferent de forma acesteia şi de durata ei”, nu beneficiază – cum se precizează la alin. (1) al art. 6 – „de ajutor de şomaj sau de ajutor de integrare profesională”. Aceste prevederi au fost considerate neconstituţionale în raport cu dispoziţiile art. 32 şi ale art. 43 alin. (1) şi (2) din Constituţie. Art. 32 din Constituţie garantează dreptul la învăţătura, iar art. 43 alin. (1) şi (2) din Constituţie are ca obiect de reglementare asigurarea unui nivel de trai decent, inclusiv prin ajutorul de şomaj şi prin alte forme de asistenţa socială prevăzute de lege.Excepţia de neconstituţionalitate nu este intemeiata.Cît priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 32 din Constituţie prin faptul ca celor care urmează forme superioare de pregătire profesională nu li se mai acorda ajutorul de şomaj, aceasta ipoteza de neconstituţionalitate este neîntemeiată sub următoarele aspecte:a) cu excepţia învăţământului general care, potrivit art. 32 alin. (1) din Constituţie, este "obligatoriu", celelalte forme de învăţământ sunt facultative, asa încât persoana care, dorind să urmeze forme superioare de pregătire profesională, nu solicita încadrarea sa în munca, nu poate fi indreptatita la ajutorul de şomaj; … b) potrivit art. 32 alin. (4) din Constituţie, "învăţământul de stat este gratuit", neputindu-se deci justifica revendicarea ajutorului de şomaj pentru a acoperi astfel eventualele cheltuieli făcute cu şcolarizarea. De altfel, în considerarea funcţiei specifice a ajutorului de şomaj, schimbarea destinaţiei acestuia nici n-ar fi posibila; … c) în sensul art. 1 din Legea nr. 1/1991 sunt considerate şomeri şi beneficiază de ajutorul de şomaj persoanele apte de muncă „ce nu pot fi încadrate din lipsa de locuri disponibile corespunzătoare pregătirii lor”. Art. 32 din Constituţie vizează însă o cu totul alta categorie socioprofesionala, anume aceea a elevilor şi studenţilor. … În ceea ce priveşte referirea, în comparatie, la prevederile Legii nr. 3/1977, care "nu interzice dreptul la învăţătura …", este de observat ca nici art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 1/1991 nu o face, acesta stabilind doar ca absolvenţii învăţământului liceal care urmează forme superioare de pregătire profesională, indiferent de forma acesteia şi de durata ei, nu beneficiază de ajutor de şomaj, ceea ce, în logica celor expuse deja, nu contravine vreunei prevederi constituţionale.Apare, de asemenea, neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 1/1991 şi prin raportarea acestora la dispoziţiile art. 43 din Constituţie. Alin. (1) al art. 43 se referă, generic, la obligaţiile de mijloace şi la cele de rezultat care revin statului, obligaţii de natura să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent. Prevederile art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 1/1991 nu au nici o incidenţa cu aceste dispoziţii constituţionale. Alin. (2) al art. 43 din Constituţie, referindu-se la unele drepturi pe care le au cetăţenii, în contextul măsurilor de protecţie socială pentru asigurarea unui nivel de trai decent, precizează între acestea şi „ajutorul de şomaj”. Ajutorul de şomaj şi alte forme de asistenţa socială sunt – cum precizează textul constituţional – „prevăzute de lege”. Aceasta precizare nu implica doar menţionarea ca atare prin lege a ajutorului de şomaj şi a altor forme de asistenţa socială, ci şi reglementarea condiţiilor de acordare a acestora. Or, Legea nr. 1/1991 are tocmai un asemenea obiect de reglementare, autoritatea legiuitoare stabilind inclusiv persoanele care nu beneficiază de ajutorul de şomaj. Exceptarea de la acordarea ajutorului de şomaj a „absolvenţilor învăţământului liceal care urmează forme superioare de pregătire profesională” nu poate fi considerată o măsura de natura sa afecteze „un nivel de trai decent”. Altfel spus şi din perspectiva considerentelor deja arătate, calificarea ajutorului de şomaj ca fiind o măsura de natura să asigure un nivel de trai decent pentru elevi şi studenţi ar fi cu totul nejustificată, elevii şi studenţii neputind fi încadraţi în categoria şomerilor.Pentru considerentele expuse şi vazind dispoziţiile art. 144 lit. c) şi ale art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), ale art. 24 alin. (2) şi ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:1. Conexarea Dosarului nr. 62 C/1996 la Dosarul nr. 61 C/1996.2. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 1/1991 privind protecţia socială a şomerilor şi reintegrarea lor profesională, invocată de Buiculescu Maria în dosarele nr. 10.118/1995 şi nr. 37/1996 ale Judecătoriei Slatina.Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţa publică din 18 septembrie 1996.PREŞEDINTE,prof. univ. dr. Costica BulaiMagistrat-asistent,Valer-Vasilie Bica–––-