DECIZIE nr. 95 din 17 iunie 1999

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 şi art. 86^7 alin. 3 din Codul penal



Ioan Muraru – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorIon Bonini – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 şi art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, ridicată de Radunel Daniel Cristea în Dosarul nr. 8.733/1998 al Judecătoriei Brăila. La apelul nominal răspunde avocatul Emil Teodor Milea pentru autorul excepţiei, lipsind Direcţia administraţiei pieţelor şi targurilor Brăila, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, apărătorul autorului excepţiei susţine excepţia de neconstituţionalitate, arătând ca prevederile art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 şi art. 86^7 alin. 3 din Codul penal sunt neconstituţionale, întrucât încalcă principiul independentei judecătorilor; dispun în mod arbitrar, contrar tratatelor internaţionale, privarea de libertate a unei persoane; dispun aplicarea pedepsei cu închisoarea ca o sancţiune generală, deşi chiar în Codul penal este reglementată ca o sancţiune extraordinară. În concluzie, solicita admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.Reprezentantul Ministerului Public, referindu-se la jurisprudenta Curţii Constituţionale, solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 15 martie 1999, pronunţată în Dosarul nr. 8.733/1998, Judecătoria Brăila a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 şi art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, excepţie ridicată de Radunel Daniel Cristea.În susţinerea excepţiei autorul acesteia arata ca dispoziţiile legale criticate, care interzic luarea unor măsuri de individualizare a executării pedepsei, cum sunt suspendarea condiţionată a executării pedepsei, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau executarea pedepsei la locul de muncă, în cazul unor infracţiuni grave, sunt neconstituţionale, deoarece contravin principiului independentei judecătorilor, înscris în art. 123 alin. (2) din Constituţie, precum şi art. 20 din Constituţie, cu referire la unele dispoziţii din convenţiile internaţionale privitoare la drepturile omului, la care România este parte.În fapt, autorul excepţiei a fost trimis în judecata, între altele, şi pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare (art. 215^1 din Codul penal), pentru care se prevede închisoarea de la 1 la 15 ani, deci cu maximul special al pedepsei mai mare de 12 ani, ceea ce exclude luarea faţă de inculpat a vreuneia dintre măsurile de individualizare a executării pedepsei, interzise de dispoziţiile criticate ca neconstituţionale.Exprimandu-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, instanţa arata ca aceasta nu este intemeiata, deoarece introducerea în Codul penal, prin Legea nr. 140/1996, a unor restrictii în luarea măsurilor de suspendare a executării pedepsei şi de executare a pedepsei la locul de muncă nu ingradeste independenta judecătorului, care, „în opera de individualizare a pedepsei”, se supune legii, criteriilor generale de individualizare a pedepsei prevăzute la art. 72 din Codul penal. Faptul ca legea interzice suspendarea executării pedepsei închisorii sau executarea acesteia la locul de muncă, pentru infracţiunile intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, nu schimba scopul pedepsei, acela de a preveni săvârşirea de noi infracţiuni, şi nici funcţiile pedepsei de constrângere şi reeducare.Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, au fost solicitate punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului. Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca excepţia este neîntemeiată. Cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, se face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 25 din 23 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 1 aprilie 1999, prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii, cu motivarea ca restrangerea de către legiuitor a sferei de incidenţa a suspendării executării pedepsei reprezintă o măsura luată de legiuitor, în limitele prevăzute de Constituţie, pentru apărarea valorilor sociale împotriva criminalitatii. În ceea ce priveşte afirmatia autorului excepţiei, în sensul că dispoziţiile art. 81 alin. 3, ale art. 86^1 alin. 3 şi ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal ar contraveni prevederilor art. 123 alin. (2) din Constituţie, Guvernul arata ca aceasta este neîntemeiată, deoarece independenta judecătorilor nu se poate realiza nesocotind legea, ci numai în cadrul şi în limitele acesteia.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, concluziile aparatorului autorului excepţiei şi ale procurorului, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, retine următoarele:În temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Textele legale criticate ca neconstituţionale sunt următoarele:Art. 81 alin. 3 din Codul penal: "Suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum şi în cazul infracţiunilor de vătămare corporală grava, viol şi tortura."Art. 86^1 alin. 3 din Codul penal: "Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum şi în cazul infracţiunilor de vătămare corporală grava, viol şi tortura."Art. 86^7 alin. 3 din Codul penal: "Executarea pedepsei la locul de muncă nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum şi în cazul infracţiunilor de vătămare corporală grava, viol şi tortura."Examinând excepţia, Curtea Constituţională constata ca modificările aduse Codului penal prin Legea nr. 140/1996, în sensul agravarii pedepselor, pe de o parte prin sporirea maximului general al pedepselor principale şi a maximului special al pedepselor pentru unele infracţiuni, între care şi infracţiunea de delapidare la care se referă autorul excepţiei, iar pe de altă parte, prin restrangerea câmpului de incidenţa a suspendării condiţionate a executării, suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executării pedepsei la locul de muncă, reprezintă optiuni de politica legislativă ce nu pot fi considerate ca neconstituţionale, neaducand atingere vreunui principiu sau vreunei prevederi din Constituţie. Este de competenţa exclusiva a legiuitorului sa aleagă soluţia pe care o considera corespunzătoare pentru combaterea criminalitatii la un moment dat. De aceea critica autorului excepţiei, în sensul că legiuitorul ar fi stabilit în mod arbitrar limitele pedepselor privative de libertate şi infracţiunile pentru care se interzice aplicarea măsurilor de individualizare menţionate, este neîntemeiată.Susţinerea autorului excepţiei, în sensul că dispoziţiile art. 81 alin. 3, ale art. 86^1 alin. 3 şi ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal încalcă prevederile art. 123 alin. (2) din Constituţie, privitoare la independenta judecătorilor, este, de asemenea, neîntemeiată, deoarece judecătorii nu pot fi independenţi faţă de lege. Individualizarea judiciară a pedepsei, pe care ei sunt chemaţi sa o infaptuiasca, poate avea loc numai în cadrul individualizarii legale, care este opera legiuitorului. Or, tocmai în cadrul individualizarii legale au fost instituite mijloacele de individualizare, care sunt suspendarea executării pedepsei, în cele doua forme ale acesteia, şi executarea pedepsei la locul de muncă, şi pe care judecătorii sunt obligaţi să le aplice în stricta conformitate cu legea.Referirea autorului excepţiei la prevederile art. 12 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi la dispoziţiile corespunzătoare din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care prevăd ca nimeni nu poate fi privat în mod arbitrar de libertate, este irelevanta. Asa cum s-a subliniat mai sus, atât limitele speciale ale pedepselor, cat şi condiţiile de aplicare a mijloacelor de individualizare în discuţie sunt stabilite de lege şi nu pot fi aplicate decât în limitele legii.Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 25 din 23 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 1 aprilie 1999. Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, considerate contrare art. 4 şi 16 din Constituţie, apreciind ca dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Tot prin aceasta decizie Curtea Constituţională a respins şi critica potrivit căreia exceptarea unor infracţiuni de la aplicarea suspendării condiţionate a executării pedepsei ar constitui o restrangere a drepturilor şi ar nesocoti astfel prevederile art. 49 din Constituţie. Soluţia adoptată de Curtea Constituţională în aceasta decizie îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţa.Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 şi art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, ridicată de Radunel Daniel Cristea în Dosarul nr. 8.733/1998 al Judecătoriei Brăila.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 iunie 1999.PREŞEDINTE,prof. univ. dr. Ioan MuraruMagistrat-asistent,Florentina Geangu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește