Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 782 din 19 noiembrie 2007
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 alin. 2 din Codul de procedură civilă
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorAntonia Constantin – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Titina Baboi în Dosarul nr. 182/309/2007 al Judecătoriei Şimleul-Silvaniei.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 10 mai 2007, pronunţată în Dosarul nr. 182/309/2007, Judecătoria Şimleul-Silvaniei a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Titina Baboi.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (1) şi (3) referitoare la liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, întrucât nu ţin seama de împrejurarea în care în structura unei instanţe se găseşte un număr limitat de judecători (în cazul Judecătoriei Şimleul-Silvaniei, există doar trei judecători), toţi susceptibili de a fi recuzaţi pentru motive identice, cum ar fi antepronunţarea. O atare situaţie generează o stare de neîncredere în justiţie, persoana interesată fiind lipsită de posibilitatea de a-şi valorifica toate drepturile procesuale.Judecătoria Şimleul-Silvaniei apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că prin textul de lege criticat, referitor la imposibilitatea recuzării tuturor judecătorilor unei instanţe sau ai unei secţii a acesteia, legiuitorul nu a înţeles să limiteze accesul liber la justiţie sau dreptul la apărare, ci să asigure un climat de ordine, de natură a preveni eventualele abuzuri şi tergiversarea soluţionării cauzelor deduse judecăţii.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale invocate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 28 alin. 2 din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut: "Nu se pot recuza toţi judecătorii unei instanţe sau ai unei secţii a acesteia."Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (1) şi (3) referitoare la liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil.Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textul de lege criticat a mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 97 din 9 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 197 din 2 martie 2006, Curtea a reţinut că, „potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, stabilirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Sub acest aspect, principiul liberului acces la justiţie presupune posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a le utiliza, în formele şi în modalităţile instituite de lege.În consecinţă, prin reglementările cuprinse în art. 28 alin. 2 din Codul de procedură civilă, referitoare la imposibilitatea recuzării tuturor judecătorilor unei instanţe sau ai unei secţii a acesteia, legiuitorul nu a înţeles să limiteze accesul liber la justiţie sau dreptul la apărare, ci să asigure un climat de ordine, indispensabil exercitării în condiţii optime a acestui drept constituţional. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru juridic, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, de natură a preveni eventualele abuzuri şi tergiversarea soluţionării cauzelor deduse judecăţii".Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Titina Baboi în Dosarul nr. 182/309/2007 al Judecătoriei Şimleul-Silvaniei.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 octombrie 2007.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu––-