Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 696 din 13 octombrie 2008
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86^2 alin. 6 din Codul de procedură penală
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorMarinela Mincă – procurorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86^2 alin. 6 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin Stanca în Dosarul nr. 4.337/85/2006 al Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia pentru cauze cu minori şi de familie.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza se află în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 1 aprilie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 4.337/85/2006, Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 86^2 alin. 6 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin Stanca în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unui apel în materie penală.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 86^2 alin. 6 din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 24 referitoare la Dreptul la apărare şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la Dreptul la un proces echitabil, deoarece se permite procurorului, care nu este membru al completului de judecată, să semneze o declaraţie de martor alături de preşedintele de instanţă. Aşa fiind, se încalcă principiul egalităţii armelor între apărare şi acuzare, nesocotindu-se garanţiile de care trebuie să beneficieze părţile în cadrul unui proces echitabil.Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia pentru cauze cu minori şi de familie opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dreptul la un proces echitabil implică şi respectarea principiului egalităţii armelor, adică obligaţia legiuitorului de a oferi părţilor un tratament egal pe toată durata desfăşurării procedurii în faţa unei instanţe judecătoreşti, fără ca una dintre ele să fie dezavantajată în raport cu cealaltă sau celelalte părţi din proces. În acest sens, Avocatul Poporului observă că exigenţa este respectată atât timp cât, potrivit art. 86^1 alin. 3^1 din Codul de procedură penală, părţile şi apărătorii acestora pot adresa întrebări în mod nemijlocit martorului.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 86^2 alin. 6 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Modalităţi speciale de ascultare a martorului, care au următorul conţinut: "În cursul judecăţii, declaraţia martorului va fi semnată de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului şi de preşedintele completului de judecată. Declaraţia martorului, transcrisă, va fi semnată şi de martor, fiind păstrată în dosarul depus la instanţă, în condiţiile prevăzute în alin. 5."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional prin raportare la critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 709 din 17 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 29 iulie 2008, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86^2 alin. 6 din Codul de procedură penală.Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86^2 alin. 6 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin Stanca în Dosarul nr. 4.337/85/2006 al Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia pentru cauze cu minori şi de familie.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 septembrie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru–––-