DECIZIE nr. 94 din 30 aprilie 1997

privind excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Decretului nr. 176/1948 pentru trecerea în proprietatea statului a bunurilor bisericilor congregatiilor, comunităţilor sau particularilor, ce au servit pentru funcţionarea şi întreţinerea instituţiilor de învăţământ general, tehnic sau profesional



Ioan Muraru – preşedinteCostica Bulai – judecătorViorel Mihai Ciobanu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorVictor Dan Zlatescu – judecătorRaul Petrescu – procuror Constantin Burada – magistrat-asistentPe rol, pronunţarea asupra recursului declarat de Parohia Româno-Catolica I Targu Mures împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 134 din 31 octombrie 1996.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 22 aprilie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa celorlalte părţi, legal citate, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 30 aprilie 1997.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Decizia nr. 134 din 31 octombrie 1996 Curtea Constituţională a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Decretului nr. 176/1948, invocată de Parohia Româno-Catolica I Targu Mures, reclamanta în Dosarul nr. 120/1995 al Judecătoriei Targu Mures. Pentru a pronunţa aceasta soluţie, Curtea a reţinut ca, în drept, subzistă în cauza motivele care au fundamentat soluţia de respingere a excepţiilor de neconstituţionalitate privind prevederile Decretului nr. 92/1950 – Decizia nr. 3/1993 – şi ale Decretului nr. 134/1949 – deciziile nr. 134/1994 şi nr. 48/1996. În esenta, se motiveaza ca, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, neconstituţionalitatea unei legi preconstitutionale, având ca efect abrogarea acesteia în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituţie, se poate constata doar cu referire la raporturile juridice stabilite după intrarea în vigoare a Constituţiei din anul 1991. Aceasta regula face inaplicabile dispoziţiile art. 150 din Constituţie în cazul imobilelor naţionalizate prin Decretul nr. 176/1948, deoarece, în ceea ce priveşte aceste imobile, dreptul subiectiv de proprietate al statului s-a constituit anterior Constituţiei. Exercitarea dreptului de proprietate al statului, astfel constituit, este supusă prevederilor constituţionale actuale, ca urmare a aplicării imediate a noii legi asupra regimului juridic al acestui drept, dar nu şi în ceea ce priveşte constituirea dreptului de proprietate al statului, care este supusă regimului constituţional de la data la care dreptul respectiv a fost stabilit.Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, Parohia Româno-Catolica I Targu Mures, sustinand, în esenta, ca s-a interpretat greşit actul dedus judecaţii şi, în consecinţa, ca completul de fond a făcut o aplicare eronată a legii. Se susţine ca prin decizia criticata s-a reţinut nejustificat ca imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului, potrivit Decretului nr. 176/1948, şi ca dispoziţiile Constituţiei din anul 1991 nu se pot aplica, întrucât s-ar încalcă principiul neretroactivitatii legii – art. 15 alin. (2).Deoarece imobilul nu a fost menţionat expres în anexa la Decretul nr. 176/1948, considera ca este şi în prezent în proprietatea tabulară a Parohiei Româno-Catolice I Targu Mures, proprietate care nu se pierde prin neuz, astfel ca evacuarea s-a făcut arbitrar, iar supravietuirea unui act abuziv şi chiar validarea acestuia contravin regimului constituţional al dreptului de proprietate privată, instituit prin Constituţia din anul 1991. Se solicita admiterea recursului şi, pe fond, admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.Întrucât judecata în fond s-a făcut fără citarea părţilor, în temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare, decizia pronunţată şi recursul au fost transmise Camerei Deputaţilor, Senatului şi Guvernului, pentru a comunică punctele lor de vedere asupra excepţiei.În punctul de vedere al Guvernului, transmis de către ministrul delegat pe lângă primul-ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului şi a Departamentului pentru Administraţie Publică Locală, se considera ca decizia atacată este temeinica şi legală, prin excepţie urmărindu-se repararea în natura a daunelor suferite prin aplicarea Decretului nr. 176/1948, în condiţiile în care repararea unor asemenea daune este o problemă rezervată legii, potrivit prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 şi ale art. 77 din Legea nr. 58/1991. Se apreciază însă ca aceste dispoziţii legale nu pot îngrădi accesul la justiţie, astfel încât instanţa investită cu acţiunea în revendicare ar urma sa examineze cauza sub aspectul legalităţii modului de aplicare a Decretului nr. 176/1948.Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile Decretului nr. 176/1948, raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine:Din examinarea recursului se constată că, în realitate, se reitereaza argumentele invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, precum: imobilul în litigiu nu a fost cuprins în anexa Decretului nr. 176/1948 şi deci nu a trecut în proprietatea statului, proprietatea nu se pierde prin neuz, iar evacuarea s-a făcut arbitrar.Recursul nu este întemeiat.Deşi recurenta pretinde ca imobilul în cauza nu a fost naţionalizat, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a Decretului nr. 176/1948, temeiul acestei naţionalizari. Potrivit practicii sale jurisdicţionale constante, Curtea Constituţională se poate pronunţa numai asupra constituţionalităţii actului normativ cu care a fost sesizată, fără a putea lua în cercetare situaţii de fapt. În rezolvarea problemei de constituţionalitate, avându-se în vedere ca se solicita declararea ca neconstitutional a unui act normativ preconstitutional prin care s-a constituit un drept de proprietate, trebuie distins, pe de o parte, între constituirea dreptului şi efectele sale, sub imperiul actelor normative anterioare şi care sunt atacate, şi efectele dreptului constituit anterior care se produc, în continuare, sub regimul Constituţiei din anul 1991, pe de altă parte.Legea posterioară, deci Constituţia din anul 1991, nu poate atinge dreptul născut sub imperiul legii anterioare, deoarece ar insemna ca ea să fie aplicată retroactiv, ceea ce interzice art. 15 alin. (2) din Constituţie. Noua lege poate modifica regimul juridic anterior, poate suprima acest drept sau îl poate înlocui cu un alt drept, care astfel se naşte, cum ar fi cazul reconstituirii dreptului abolit de legea anterioară. Dar, fără retroactivitate, noua lege nu poate desfiinta modalitatea în care legea anterioară a constituit dreptul respectiv. Aceasta concluzie nu este infirmata de faptul ca dreptul de proprietate al statului, constituit pe baza decretului atacat, reprezintă o situaţie juridică în curs, deoarece, în acest caz, nu mai suntem în domeniul neretroactivitatii, ci în acela al aplicării imediate a legii noi, astfel încât dreptului de proprietate constituit anterior Constituţiei îi sunt aplicabile prevederile regimului constituţional actual.Prin excepţia invocată se urmăreşte repararea, în natura, a daunelor suferite prin aplicarea actului normativ atacat. Dar art. 77 din Legea nr. 58/1991 prevede că reparaţiile pentru bunurile preluate de stat în mod abuziv se vor reglementa printr-o lege specială, iar art. 26 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 47/1992 stabileşte ca repararea daunelor suferite anterior intrării în vigoare a Constituţiei din anul 1991 se reglementează prin lege. Deci repararea unor asemenea daune este rezervată legii şi nici un organ de jurisdicţie nu poate, fără încălcarea acestor prevederi şi a principiului separarii puterilor în stat, să se substituie legiuitorului în soluţionarea problemei respective. Asa fiind, în situaţia în care ar fi sesizată cu ilegalitati şi abuzuri, cu încălcări ale ordinii constituţionale, săvârşite înainte de intrarea în vigoare a Constituţiei din anul 1991, Curtea Constituţională nu este competenţa să le rezolve. Dacă ar face un asemenea lucru, Curtea Constituţională însăşi ar încalcă Constituţia şi principiile dreptului, pentru ca ar inlatura un abuz, o ilegalitate, printr-o arogare abuzivă de competenţa, ceea ce este, evident, în afară ideii de justiţie constituţională. Clarificarea şi rezolvarea unor asemenea situaţii revin numai autorităţilor publice competente, deoarece, potrivit art. 123 alin. (1) din Constituţie, justiţia se înfăptuieşte în numele legii, deci prin aplicarea ei, nu prin ignorarea unor dispoziţii legale.În sensul acestor considerente, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat şi prin alte decizii, precum: deciziile nr. 3/1993, nr. 5/1993, nr. 14/1993, nr. 27/1993, nr. 134/1994, nr. 3/1995, nr. 5/1995 şi nr. 48/1996. Chiar dacă ele se referă la alte acte normative anterioare Constituţiei, cum ar fi: Decretul nr. 92/1950, H.C.M. nr. 606/1959, Decretul nr. 223/1974, Decretul nr. 134/1949, Legea nr. 119/1948, Decretul nr. 218/1960 şi Decretul nr. 712/1966, motivele care au fundamentat soluţiile respective sunt pe deplin valabile şi în cauza de faţa şi deci nu justifica îndepărtarea Curţii de la practica sa.Asa fiind, din moment ce decizia atacată nu face decât sa reia din considerentele unor decizii anterioare, pentru a evoca astfel conceptia şi practica constanta a jurisdicţiei constituţionale în situaţii similare, se constată că recursul este neîntemeiat şi urmează a fi respins.Faţa de considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 şi al art. 26 din Legea nr. 47/1992,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge recursul declarat de Parohia Româno-Catolica I Targu Mures împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 134 din 31 octombrie 1996.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din 30 aprilie 1997.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN MURARUMagistrat-asistent,Constantin Burada––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește