DECIZIE nr. 936 din 23 iunie 2009

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. 2 şi art. 243 din Codul de procedură civilă



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorAntonia Constantin – procurorIoana Marilena Chiorean – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. 2 şi art. 243 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Elena Albuţiu în Dosarul nr. 201/35/2005 al Curţii de Apel Oradea – Secţia civilă mixtă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 11 martie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 201/35/2005, Curtea de Apel Oradea – Secţia civilă mixtă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 243 cu referire la art. 40 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Elena Albuţiu într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea recursului declarat împotriva unei decizii a Tribunalului Bihor.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege sunt neconstituţionale, deoarece nu instituie obligativitatea suspendării cauzei în cazul formulării unei cereri de strămutare a procesului.Curtea de Apel Oradea – Secţia civilă mixtă apreciază că dispoziţiile criticate nu contravin prevederilor art. 21 din Constituţie şi nici celor ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, cu referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 40 alin. 2 şi art. 243 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:– Art. 40 alin. 2: "Preşedintele instanţei va putea cere dosarul pricinii şi să ordone, fără citarea părţilor, suspendarea judecării pricinii, comunicând de urgenţă această măsură instanţei respective.";– Art. 243: "Judecata pricinilor se suspendă de drept:1. prin moartea uneia din părţi, afară de cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a moştenitorilor;2. prin interdicţie sau punere sub curatelă a unei părţi până la numirea tutorelui sau curatorului;3. prin moartea mandatarului uneia din părţi, întâmplată cu mai puţin de 15 zile înainte de ziua înfăţişării;4. prin încetarea funcţiei tutorelui sau curatorului;5. prin deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului asupra reclamantului, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti irevocabile.Faptele arătate mai sus nu împiedică pronunţarea hotărârii, dacă ele s-au ivit după închiderea dezbaterilor."Excepţia de neconstituţionalitate se raportează la dispoziţiile art. 21 din Constituţie, referitoare la accesul liber la justiţie şi la cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că s-a pronunţat asupra dispoziţiilor art. 40 alin. 2 din Codul de procedură civilă – raportate la prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, prin Decizia nr. 573 din 3 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.143 din 19 decembrie 2005, constatând că acestea sunt constituţionale. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că soluţia legislativă adoptată prin reglementarea dedusă controlului de constituţionalitate de a lăsa la latitudinea preşedintelui instanţei învestită cu soluţionarea cererii de strămutare suspendarea judecării pricinii nu relevă nicio contradicţie cu textele constituţionale de referinţă. Astfel, prerogativa preşedintelui instanţei învestite cu soluţionarea cererii de strămutare de a suspenda judecarea pricinii îi permite acestuia ca, în funcţie de motivele de strămutare invocate, de seriozitatea şi credibilitatea lor, să aprecieze asupra măsurii în care suspendarea se impune, pentru a se evita o soluţie părtinitoare. Astfel, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 40 alin. 2 din Codul de procedură civilă nu contravin textului art. 21 alin. (3) din Constituţie, ci, dimpotrivă, posibilitatea recunoscută preşedintelui de a decide asupra suspendării, în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei, este de natură să contribuie la realizarea dreptului la un proces echitabil, precum şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile anterioare îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Totodată, Curtea constată că, referitor la dispoziţiile art. 243 din Codul de procedură civilă, autorul excepţiei de neconstituţionalitate este nemulţumit, în realitate, de faptul că printre cauzele de suspendare obligatorie a cauzei nu se găseşte şi aceea a suspendării judecării pricinii atunci când s-a făcut o cerere de strămutare. Având în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea constată că nu poate primi o atare susţinere, deoarece completarea textelor de lege intră în competenţa legiuitorului, iar nu a Curţii Constituţionale.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. 2 şi art. 243 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Elena Albuţiu în Dosarul nr. 201/35/2005 al Curţii de Apel Oradea – Secţia civilă mixtă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 iunie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Ioana Marilena Chiorean––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește