DECIZIE nr. 930 din 14 decembrie 2006

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 173 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorIon Tiucă – procurorBenke Karoly – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 173 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Balastiera Cristeşti” – S.A. din Târgu-Neamţ în Dosarul nr. 2.052/F/2006 al Tribunalului Neamţ – Secţia comercială şi de contencios administrativ.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca devenită inadmisibilă, arătând că, ulterior sesizării Curţii, dispoziţiile art. 173 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 au fost modificate în mod esenţial, fără preluarea soluţiei legislative criticate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 25 iulie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 2.052/F/2006, Tribunalul Neamţ – Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 173 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Balastiera Cristeşti” – S.A. din Târgu-Neamţ într-un litigiu având ca obiect soluţionarea unei cereri de deschidere a procedurii de reorganizare judiciară şi a falimentului.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că art. 173 alin. (1) din Codul de procedură fiscală încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi ale art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie. Se arată că textul de lege creează o discriminare între comercianţii debitori ai unei persoane fizice ori ai unei persoane juridice de drept privat, pe de o parte, şi comercianţii debitori ai unei unităţi bugetare, pe de altă parte, întrucât primii beneficiază de un tratament privilegiat. Se susţine că debitorii care au dificultăţi temporare în asigurarea resurselor financiare, cu consecinţa întârzierii în executarea obligaţiilor lor, în cazul în care au creanţe fiscale restante, sunt supuşi automat procedurii de reorganizare judiciară şi faliment, ceea ce înseamnă că sunt dezavantajaţi în raport cu comercianţii debitori ai unei persoane fizice ori ai unei persoane juridice de drept privat.Totodată, se mai consideră că tratamentul diferenţiat al debitorilor, în raport cu caracterul fiscal al obligaţiei lor, generează un fapt de concurenţă neloială, ce afectează grav libertatea comerţului, avantajând net comercianţii debitori ai unei persoane fizice ori ai unei persoane juridice de drept privat, care beneficiază de posibilitatea continuării activităţii.Tribunalul Neamţ – Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens, se arată că textul legal criticat nu obligă instanţa de judecată să deschidă procedura de reorganizare judiciară şi a falimentului, ci instituie obligaţia organului de executare de a depune o cerere în acest sens. Numai instanţa de judecată va decide dacă societatea în cauză este sau nu este în stare de insolvenţă. Se arată că art. 16 alin. (1) din Constituţie nu este încălcat, întrucât atât statul, cât şi alţi subiecţi de drept au posibilitatea legală de a face o astfel de cerere.De asemenea, se arată că prin această măsură legiuitorul a dat posibilitatea debitorilor aflaţi sub incidenţa insolvenţei să îşi valorifice, în măsura în care doresc acest lucru, şansele de redresare, formulând şi propunând un plan de reorganizare.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât prevederea legală care a stat la baza excepţiei de neconstituţionalitate nu a mai fost menţinută în cuprinsul Codului de procedură fiscală.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate a devenit inadmisibilă, întrucât textul legal criticat a fost modificat, în mod esenţial, prin dispoziţiile art. I pct. 35 din Ordonanţa Guvernului nr. 35/2006, fără a se prelua soluţia legislativă iniţială.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 173 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 863 din 26 septembrie 2005, care, la data ridicării excepţiei, aveau următorul cuprins: „(1) Organul de executare este obligat ca pentru creanţele fiscale datorate de comercianţi, societăţi comerciale, cooperative de consum ori cooperative meşteşugăreşti sau persoane fizice să ceară instanţelor judecătoreşti competente începerea procedurii reorganizării judiciare sau a falimentului, în condiţiile legii”.Curtea reţine că, ulterior sesizării sale, art. 173 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 a fost modificat, în mod esenţial, prin dispoziţiile art. I pct. 35 din Ordonanţa Guvernului nr. 35/2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 675 din 7 august 2006, astfel încât, în prezent, are următorul cuprins: „(1) În vederea recuperării creanţelor fiscale de la debitorii care se află în stare de insolvenţă, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile sale subordonate, respectiv compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale, vor declara lichidatorilor creanţele existente, la data declarării, în evidenţa fiscală pe plătitor”.Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi ale art. 135 alin. (2) lit. a) privind economia.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:Soluţia legislativă iniţială cuprinsă în art. 173 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi criticată de autorul excepţiei prevedea obligaţia organului de executare ca, pentru creanţele fiscale datorate de comercianţi, societăţi comerciale, cooperative de consum ori cooperative meşteşugăreşti sau persoane fizice, să ceară instanţelor judecătoreşti competente începerea procedurii reorganizării judiciare sau a falimentului, în condiţiile legii. Ulterior sesizării Curţii, acest text a fost modificat în mod esenţial, fără preluarea soluţiei legislative iniţiale, astfel încât în momentul de faţă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile sale subordonate, respectiv compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale, numai în situaţia în care constată că debitorul este în stare de insolvenţă, în înţelesul Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, pot introduce o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei.În consecinţă, Curtea constată că art. 173 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a fost în mod esenţial modificat, fără ca noua reglementare în domeniu să preia soluţia legislativă iniţială. Astfel, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, o atare excepţie este inadmisibilă, întrucât textul criticat nu mai este în vigoare, contrar prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Excepţia urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă, întrucât motivul de inadmisibilitate care determină soluţia a intervenit ulterior sesizării Curţii.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca devenită inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 173 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Balastiera Cristeşti” – S.A. din Târgu-Neamţ în Dosarul nr. 2.052/F/2006 al Tribunalului Neamţ – Secţia comercială şi de contencios administrativ.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 decembrie 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Benke Karoly–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește