Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 718 din 22 octombrie 2008
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 din Codul de procedură civilă
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorSimona Ricu – procurorIoana Marilena Chiorean – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "7 Even" – S.R.L. din ClujNapoca în Dosarul nr. 413/219/2008 al Judecătoriei Dej.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.248D/2008, având ca obiect o excepţie de neconstituţionalitate identică, ridicată de Virgil Roman şi Maria Roman în Dosarul nr. 636/219/2008 al Judecătoriei Dej.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 1.247D/2008 şi nr. 1.248D/2008, având în vedere identitatea de obiect a acestora.Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea cauzelor.Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 1.248D/2008 la Dosarul nr. 1.247D/2008, care este primul înregistrat.Cauza este în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, cu referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin încheierile din 23 aprilie 2008, pronunţate în dosarele nr. 413/219/2008 şi nr. 636/219/2008, Judecătoria Dej a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 din Codul de procedură civilă. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Comercială "7 Even" – S.R.L. din ClujNapoca şi de Virgil Roman şi Maria Roman în cauze având ca obiect soluţionarea unor contestaţii la executare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece instituie pentru contestatori obligaţia plăţii unei cauţiuni de valoare însemnată ce trebuie consemnată la dispoziţia instanţei, ceea ce limitează posibilitatea de a solicita şi de a obţine suspendarea executării silite.Judecătoria Dej şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, cu referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorii-raportori, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 403 din Codul de procedură civilă, cu următorul conţinut:"Până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune în cuantumul fixat de instanţă, în afară de cazul în care legea dispune altfel.Dacă bunurile urmărite sunt supuse stricăciunii, pieirii sau deprecierii, se va suspenda numai distribuirea preţului.Asupra cererii de suspendare formulate potrivit alin. 1 şi 2 instanţa, în toate cazurile, se pronunţă prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat.În cazuri urgente, dacă s-a plătit cauţiunea, preşedintele instanţei poate dispune, prin încheiere şi fără citarea părţilor, suspendarea provizorie a executării până la soluţionarea cererii de suspendare de către instanţă. Încheierea nu este supusă niciunei căi de atac. Cauţiunea care trebuie depusă este în cuantum de 10% din valoarea obiectului cererii sau de 500 lei pentru cererile neevaluabile în bani. Cauţiunea depusă este deductibilă din cauţiunea stabilită de instanţă, dacă este cazul."Excepţia de neconstituţionalitate se raportează la prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în faţa legii, ale art. 21 alin. (1)-(3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a pronunţat în numeroase cauze asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 din Codul de procedură civilă, constatând că acestea sunt constituţionale. Astfel, prin Decizia nr. 1.203 din 13 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 24 ianuarie 2008, s-a reţinut că dispoziţiile art. 403 din Codul de procedură civilă reglementează posibilitatea instanţei de a suspenda executarea silită până la soluţionarea contestaţiei la executare, dacă se depune o cauţiune al cărei cuantum este fixat de instanţă. Instituirea obligaţiei de plată a cauţiunii ca o condiţie a suspendării executării are o dublă finalitate, şi anume, pe de o parte, aceea de a constitui o garanţie pentru creditor în ceea ce priveşte acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, prin efectul suspendării acesteia, şi, pe de altă parte, de a preveni şi limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către debitorii rău-platnici. Întrucât plata cauţiunii nu constituie o condiţie de admisibilitate a contestaţiei la executare, ci exclusiv pentru a putea solicita suspendarea executării silite, instituirea acestei obligaţii nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiţie.Aşa fiind, Curtea a constatat că, în condiţiile în care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul este abilitat să reglementeze competenţa şi procedura de judecată, stabilind cadrul organizatoric şi funcţional în care se realizează accesul liber la justiţie, instituirea cauţiunii nu aduce nicio atingere principiului constituţional pretins a fi încălcat. Sub acest aspect, procedura contestaţiei la executare asigură garanţii suficiente de ocrotire a accesului liber la justiţie tuturor părţilor implicate în proces, prin însuşi faptul că le oferă posibilitatea de a contesta executarea şi de a solicita suspendarea acesteia.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Cu privire la susţinerile autorilor excepţiei referitoare la posibilitatea instanţei de judecată de a stabili cauţiunea în cuantum exorbitant, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate, deoarece, potrivit art. 723^1 alin. 2 din Codul de procedură civilă, cauţiunea nu va putea reprezenta mai mult de 20% din valoarea obiectului cererii, iar în cazul cererilor al căror obiect este neevaluabil în bani, nu va depăşi suma de 2.000 lei, dacă legea nu prevede altfel.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "7 Even" – S.R.L. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 413/219/2008 şi de Virgil Roman şi Maria Roman în Dosarul nr. 636/219/2008, ambele ale Judecătoriei Dej.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 septembrie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Ioana Marilena Chiorean––