Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 563 din 10 august 2010
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 111 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice
Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorIuliana Nedelcu – procurorDoina Suliman – magistrat-asistent-şefPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 111 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Artur Csepregi în Dosarul nr. 3.142/296/2009 al Judecătoriei Satu Mare.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 29 iunie 2010 şi au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea la 6 iulie 2010.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 2 octombrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 3.142/296/2009, Judecătoria Satu Mare a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor "art. 111 alin. (2) lit. b) şi art. 3" din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.Excepţia a fost ridicată de Artur Csepregi într-o cauză penală având ca obiect o plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 111 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21, art. 23 alin. (11) şi ale art. 24, precum şi celor ale art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Judecătoria Satu Mare apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.În ceea ce priveşte obiectul excepţiei se constată că, deşi instanţa de judecată a sesizat Curtea cu privire la neconstituţionalitatea "art. 111 alin. (2) lit. b) şi art. 3" din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, autorul excepţiei critică în realitate art. 111 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din ordonanţa de urgenţă. Aşa fiind, Curtea urmează să se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 111 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul cuprins:– Art. 111 alin. (1) lit. b) şi alin. (3): "(1) Permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se reţine în următoarele cazuri: […]b) când titularul acestuia a săvârşit una dintre infracţiunile prevăzute la art. 85, art. 86 alin. (2), art. 87 alin. (1), (2), (4) şi (5), art. 89 alin. (1), art. 90 alin. (1) şi la art. 92 alin. (3) şi (5); […]. … (3) În situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi d), precum şi în cele menţionate la art. 85 alin. (2) şi (4), art. 86 alin. (2), art. 87 alin. (1), (2), (4) şi (5), art. 89 alin. (1), art. 90 alin. (1), art. 92 alin. (3) şi (5) şi la art. 102 alin. (3) lit. a) şi c), dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează fără drept de circulaţie." … Prevederile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 23 alin. (11) privind prezumţia de nevinovăţie şi art. 24 referitoare la dreptul la apărare. De asemenea, sunt invocate şi prevederile art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la prezumţia de nevinovăţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a mai examinat constituţionalitatea aceloraşi texte de lege, prin raportare la aceleaşi prevederi constituţionale invocate şi în prezenta cauză şi cu motivare similară. În acest sens este, de exemplu, Decizia nr. 1.262 din 25 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 12 ianuarie 2009, prin care Curtea a respins, pentru considerentele acolo arătate, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 111 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să conducă la schimbarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 111 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Artur Csepregi în Dosarul nr. 3.142/296/2009 al Judecătoriei Satu Mare.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 iulie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent-şef,Doina Suliman––