DECIZIE nr. 92 din 7 februarie 2006

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIon Tiucă – procurorClaudia Margareta Niţă – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicată de Saied Meynaghi Aghdam în Dosarul nr. 7.064/2005 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă Curţii faptul că partea Oficiul Naţional pentru Refugiaţi a transmis la dosarul cauzei note scrise prin care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, arătând, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale şi convenţionale pretins a fi încălcate.Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 21 octombrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 7.064/2005, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România. Excepţia a fost ridicată de Saied Meynaghi Aghdam într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii acestuia împotriva hotărârii Oficiului Naţional pentru Refugiaţi de respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că dispoziţiile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 sunt contrare prevederilor art. 22 alin. (1) şi (2) din Constituţie şi celor ale art. 2 şi 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, precum şi la interzicerea torturii.Textul de lege criticat limitează cazurile de acordare a protecţiei umanitare condiţionate numai la situaţiile prevăzute de art. 2 din ordonanţă, fără a cuprinde şi motivele de acordare a protecţiei în situaţia pedepselor inumane sau degradante. Astfel, persoanele care, aparent, nu îndeplinesc condiţia motivelor serioase de persecuţie sunt excluse de la protecţie, deşi oferă suficiente alte probe prin care se deduce că sunt expuse, în ţara de origine, riscului vătămării dreptului la viaţă, precum şi riscului de tortură, pedepse sau tratamente inumane ori degradante aplicate şi altor cauze decât cele de persecuţie, potrivit definiţiei termenului de "refugiat" cuprinse în art. 1 din Convenţia din 1951 de la Geneva privind statutul refugiaţilor. Or, art. 2 şi 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sunt aplicabile în toate cazurile existenţei riscului vătămării dreptului la viaţă, precum şi riscului de tortură, pedepse sau tratamente inumane ori degradante, indiferent de motive. Totodată, dispoziţiile convenţionale menţionate impun statelor contractante nu numai obligaţia negativă de a nu practica tortura şi de a nu aplica tratamente inumane sau degradante, ci şi pe cea pozitivă de a proteja orice persoană aflată sub jurisdicţia lor contra unei situaţii de pericol ce ar expune-o relelor tratamente, chiar dacă acest risc ar urma să se materializeze în afara teritoriului lor.Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Dispoziţiile de lege criticate sunt clare în identificarea cazurilor în care se poate acorda protecţie umanitară condiţionată, noţiunile folosite în cuprinsul normei juridice fiind precis stabilite în acte normative interne şi internaţionale privind tortura şi pedepsele ori tratamentele inumane, stabilirea criteriilor pentru acordarea protecţiei umanitare condiţionate fiind aşadar în deplină concordanţă cu prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Pe de altă parte, norma juridică are un caracter de generalitate, urmând ca interpretarea şi aplicarea sa în funcţie de fiecare caz în parte să revină judecătorului.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, reglementând condiţiile în care se poate acorda protecţie umanitară condiţionată, sunt în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale ale art. 22 alin. (2) prin care se defineşte dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, precum şi cu instrumentele juridice internaţionale referitoare la statutul şi regimul refugiaţilor.Cât priveşte susţinerile referitoare la lipsa de claritate şi precizie a textului de lege criticat, se arată că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a mai examinat acest aspect şi a reţinut, prin deciziile nr. 151/2003 şi nr. 478/2005, că dispoziţiile de lege indicate întrunesc pe deplin cerinţele de claritate şi precizie specifice normei juridice.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004, având următorul cuprins: „Protecţia umanitară condiţionată se poate acorda străinului care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 2 alin. (1) şi cu privire la care există motive serioase să se creadă că, dacă va fi returnat în ţara de origine, riscă să sufere o vătămare a drepturilor sale constând în:1. condamnarea la pedeapsa cu moartea sau executarea unei astfel de pedepse; sau2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante; sau3. o ameninţare serioasă, individuală, la adresa vieţii sau integrităţii, ca urmare a violenţei generalizate în situaţii de conflict armat intern sau internaţional, dacă solicitantul face parte din populaţia civilă."În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia invocă încălcarea dispoziţiilor privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, precum şi interzicerea torturii, cuprinse în art. 22 alin. (1) şi (2) din Constituţie şi art. 2 şi 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate au mai fost supuse controlului Curţii Constituţionale, prin raportare la aceleaşi prevederi constituţionale şi convenţionale pretins a fi încălcate şi în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 244 din 10 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 569 din 1 iulie 2005, Curtea a stabilit că dispoziţiile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 sunt în deplină concordanţă cu normele internaţionale privind protecţia refugiaţilor şi, prin urmare, nu contravin nici prevederilor art. 22 alin. (1) şi (2) din Constituţie şi nici celor ale art. 2 şi 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, precum şi la interzicerea torturii.Întrucât în cauză nu au intervenit elemente noi de natură a determina schimbarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele ce au stat la baza deciziei amintite îşi menţin valabilitatea.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicată de Saied Meynaghi Aghdam în Dosarul nr. 7.064/2005 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 februarie 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Claudia Margareta Niţă–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește