DECIZIE nr. 92 din 13 februarie 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă şi ale art. 213 alin. 2 din Codul de procedură civilă



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokâr Gâbor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorAntonia Constantin – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă şi ale art. 213 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Sindicatul Alternativa 2002 Azomureş din Târgu Mureş în Dosarul nr. 477/C/2004 al Tribunalului Neamţ – Secţia civilă.La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prin consilier juridic, şi partea Societatea Comercială "Azomureş" – S.A. din Târgu Mureş, prin consilier juridic, constatându-se lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Având cuvântul, reprezentantul autorului excepţiei solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă şi ale art. 213 alin. 2 din Codul de procedură civilă, reiterând argumentele expuse în faţa instanţei de judecată.Reprezentantul părţii Societatea Comercială "Azomureş" – S.A. din Târgu Mureş solicită respingerea excepţiei pentru motivele pe care le-a prezentat în scris la instanţa ce a sesizat Curtea Constituţională.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale şi apreciind că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 9 iunie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 477/C/2004, Tribunalul Neamţ – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă şi ale art. 213 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Sindicatul Alternativa 2002 Azomureş.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că:– Legea nr. 168/1999, în ansamblu, dar în mod special art. 61 alin. (2), „contrar dispoziţiilor art. 43 alin. (1) din Constituţia României”, „neagă dreptul la grevă”. Chiar dacă, în mod formal, „legea se exprimă în sensul existenţei posibilităţii declanşării unei greve”, textele de lege criticate „se dovedesc a fi doar aparent democratice, dar în realitate ele sunt proprii unui stat totalitar” şi „golesc de conţinut însuşi dreptul la grevă, astfel că apare în mod paradoxal încurajarea muncii forţate”. Se încalcă astfel „principiile art. 1 alin. (3) din Constituţia României, referitoare la tradiţiile democratice şi idealurile Revoluţiei din Decembrie 1989”, precum şi prevederile constituţionale ale art. 9 teza finală şi ale art. 20 alin. (1), cu raportare la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale;– art. 213 alin. 2 din Codul de procedură civilă îngrădeşte liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, deoarece "dă dreptul expertului de a-şi majoră onorariul pentru pretinse eforturi suplimentare, dar nu se ţine cont de faptul că aşa-zisa muncă suplimentată nu este în realitate decât o înlăturare a unor erori comise de acelaşi expert. Se creează astfel posibilitatea pentru expert de a omite în mod deliberat unele obiective ale expertizei sau dispoziţii ale instanţei în legătură cu probatoriul administrat în vederea efectuării expertizei, care, după admitere, impun suplimentarea raportului de expertiză" şi, implicit, "încărcarea cheltuielilor de judecată cu costuri nejustificate".Tribunalul Neamţ – Secţia civilă, deşi apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, în motivarea opiniei sale susţine că dispoziţiile de lege criticate nu sunt contrare prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens, în legătură cu prevederile art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 arată că, „atunci când dreptul la grevă nu este exercitat cu bună-credinţă, ci abuziv, în detrimentul interesului general, cei răspunzători trebuie traşi la răspundere de unitatea prejudiciată prin declanşarea grevei nelegale, iar instanţa de judecată, în mod firesc, poate obliga persoanele vinovate de declanşarea grevei nelegale la plata unor despăgubiri”.Cu privire la neconstituţionalitatea art. 213 alin. (2) din Codul de procedură civilă, arată că aceasta "nu se află în contradicţie cu prevederile art. 21 din Constituţie referitoare la accesul liber la justiţie".Avocatul Poporului arată că dispoziţiile art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 şi ale art. 213 alin. 2 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale. Astfel, referitor la critica formulată prin raportare la prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţie, arată că dispoziţiile "Legii nr. 168/1999 nu sunt contrare acestora”. Consideră că raportarea art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 la art. 9 teza finală din Constituţie nu poate fi reţinută, deoarece „din cuprinsul textului de lege criticat nu rezultă îngrădirea exercitării şi realizării rolului sindicatelor [à’61], ci, dimpotrivă, în scopul apărării şi promovării drepturilor şi intereselor membrilor lor, sindicatele pot utiliza orice mijloace şi acţiuni legale, inclusiv organizarea şi conducerea unei greve”. Invocarea încălcării art. 20 alin. (1) din Constituţie, raportat la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nu poate fi reţinută, întrucât prevederile art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 şi cele ale art. 213 alin. 2 din Codul de procedură civilă nu îngrădesc dreptul părţilor de a utiliza toate mijloacele legale şi de a beneficia de toate garanţiile procedurale pentru promovarea intereselor lor legitime. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate faţă de dispoziţiile constituţionale ale art. 21, consideră că prevederile art. 213 alin. 2 din Codul de procedură civilă nu îngrădesc dreptul persoanelor de a se adresa instanţelor judecătoreşti pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime. Mai arată că dreptul salariaţilor la grevă pentru apărarea intereselor lor profesionale, economice şi sociale nu este un drept absolut, ci, potrivit art. 43 alin. (2) din Constituţie, legea stabileşte condiţiile exercitării acestui drept, precum şi garanţiile necesare asigurării serviciilor esenţiale pentru societate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, susţinerile părţilor prezente, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, pe de o parte, dispoziţiile art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 29 noiembrie 1999, astfel cum au fost modificate prin art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000, iar, pe de altă parte, prevederile art. 213 alin. 2 din Codul de procedură civilă. Dispoziţiile de lege criticate prevăd:– Art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999: „În cazul în care dispune încetarea grevei ca fiind ilegală, instanţele, la cererea celor interesaţi, pot obliga persoanele vinovate de declanşarea grevei ilegale la plata unor despăgubiri.”;– Art. 213 alin. (2) din Codul de procedură civilă: "La cererea experţilor, ţinându-se seama de lucrare, instanţa le va putea mări plata cuvenită prin încheiere executorie dată cu citarea părţilor."În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile de lege criticate încalcă prevederile constituţionale astfel:– art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), art. 9 teza finală, art. 20 alin. (1) şi art. 43 alin. (1) din Constituţie, precum şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale;– art. 213 alin. 2 din Codul de procedură civilă contravine art. 21 alin. (1) şi (3) din Constituţie şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:În legătură cu neconstituţionalitatea art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999, sub aspectul aceloraşi critici, precum şi asupra altor texte din aceasta, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 639 din 28 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.089 din 2 decembrie 2005, reţinând, în esenţă, că:– autorul excepţiei porneşte în susţinerile sale de la ideea că întreaga lege este nedemocratică şi, în consecinţă, neconstituţională, dar nu motivează aceasta în niciun mod. Enunţă negarea dreptului la grevă şi încurajarea muncii forţate, dar în concret nu critică niciuna dintre dispoziţiile legii prin care sunt stabilite condiţiile şi limitele exercitării dreptului la grevă, ci doar posibilitatea ca instanţa de judecată să oblige persoanele vinovate de declanşarea grevei ilegale la plata unor despăgubiri, la cererea celor interesaţi. Astfel, neagă implicit dreptul de acces liber la justiţie în această materie şi dreptul instanţelor judecătoreşti de a cerceta încălcarea legii şi de a dispune măsuri în consecinţă;– declanşarea şi continuarea grevei într-o unitate, şi cu atât mai mult într-un întreg sector de activitate, pot aduce atingere drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale multor terţe persoane. Fără a nega dreptul salariaţilor la grevă, trebuie reţinut că şi acest drept poate fi exercitat, în spiritul prevederilor art. 57 din Constituţie, "cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi". Principala premisă a exercitării dreptului la grevă în acest spirit este şi respectarea condiţiilor şi limitelor stabilite de lege. Greva poate leza în primul rând interesele angajatorului, ale unităţii ori ale autorităţii publice în ale cărei atribuţii intră conducerea sau coordonarea sectorului de activitate respectiv. Această unitate sau autoritate are dreptul, potrivit prevederilor art. 21 alin. (1) din Constituţie, să se adreseze justiţiei pentru apărarea drepturilor şi a intereselor sale legitime, întrucât, conform alin. (2) al art. 21 din Constituţie, nicio lege nu poate îngrădi accesul liber la justiţie, a fost necesar ca Legea nr. 168/1999, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000, să stabilească regulile de procedură pentru exercitarea dreptului unităţii angajatoare de a cere instanţei judecătoreşti încetarea grevei, apreciată ca fiind declanşată ori continuată ilegal, precum şi regulile pentru soluţionarea unor asemenea litigii. Aprecierea dacă angajatorul urmăreşte apărarea unor drepturi şi interesele legitime ori nu, dacă greva a fost declanşată şi continuă cu respectarea ori cu încălcarea reglementărilor legale în vigoare, nu reprezintă probleme de constituţionalitate, ci intră în competenţa instanţei judecătoreşti;– în situaţia în care o grevă a fost declanşată ori continuată ilegal şi prin aceasta au fost cauzate prejudicii materiale altor persoane, nu este contrar dispoziţiilor şi principiilor Constituţiei dacă instanţa judecătorească, la cererea celor păgubiţi, obligă la despăgubiri persoanele vinovate de încălcarea legii. Aşadar, invocarea încălcării prevederilor constituţionale ale art. 43 alin. (1) urmează a fi înlăturată;– în ceea ce priveşte susţinerile că textele de lege criticate îngrădesc exercitarea şi realizarea rolului sindicatelor care, potrivit art. 9 teza finală din Constituţie, "contribuie la apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale membrilor lor", se constată că nici acestea nu pot fi reţinute. Aceasta deoarece, din cuprinsul textelor de lege criticate, nu rezultă îngrădirea exerciţiului acestui drept, dimpotrivă, în scopul apărării şi promovării drepturilor şi intereselor membrilor lor, sindicatele pot utiliza orice mijloace şi acţiuni legale, inclusiv organizarea şi conducerea unei greve;– în legătură cu invocarea încălcării art. 20 alin. (1) din Constituţie, cu raportare la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind "Dreptul la un proces echitabil", se constată că acest drept este consacrat şi de art. 21 alin. (3) din Constituţie. Exercitarea sa presupune dreptul părţilor de a utiliza toate mijloacele legale şi de a beneficia de toate garanţiile procedurale pentru promovarea intereselor lor legitime. Or, dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere prevederilor constituţionale şi convenţionale menţionate;– autorul excepţiei mai invocă şi încălcarea prevederilor art. 1 alin. (3) din Constituţie, partea referitoare "[…] la tradiţiile democratice ale poporului român şi idealurile Revoluţiei din decembrie 1989", prin aceea că textele de lege ce fac obiectul controlului de constituţionalitate, precum şi Legea nr. 168/1999, în ansamblul său, golesc de conţinut însuşi dreptul la grevă, astfel că apare în mod paradoxal încurajarea muncii forţate”. Cu privire la aceste susţineri, se constată că art. 1 alin. (3) din Constituţie dispune că „România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate”. Aşadar, acest text constituţional enunţă elementele definitorii ale statului român, care reprezintă valori supreme în spiritul tradiţiilor poporului român, cărora Legea nr. 168/1999 şi dispoziţiile criticate ale acesteia nu le sunt contrare.Cele statuate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 639/2005 îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe.De altfel, se constată că, în realitate, autorul excepţiei, atât în ceea ce priveşte legea în ansamblu, cât şi cu privire la textul din aceasta expres menţionat, nu formulează o motivare din care să rezulte în ce anume constă contrarietatea faţă de prevederile constituţionale, ci doar invocă încălcarea lor. Or, Curtea Constituţională nu se poate substitui autorului excepţiei în formularea unor motive de neconstituţionalitate, astfel că, şi pentru acest considerent, excepţia urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.O altă critică de neconstituţionalitate priveşte art. 213 alin. 2 din Codul de procedură civilă. În opinia autorului excepţiei, aceste prevederi contravin liberului acces la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, deoarece "dau dreptul expertului de a-şi majoră onorariul pentru pretinse eforturi suplimentare, dar nu se ţine cont de faptul că aşa-zisa muncă suplimentară nu este în realitate decât o înlăturare a unor erori comise de acelaşi expert". Se constată că această susţinere urmează să fie respinsă, deoarece posibilitatea instanţei de a dispune, prin încheiere executorie, majorarea onorariului expertului pentru lucrarea efectuată în dosar, nu poate fi apreciată ca o îngrădire a dreptului părţilor de a se adresa unei instanţe de judecată sau a dreptului la un proces echitabil. Astfel, posibilitatea de majorare a onorariului expertului porneşte de la principiul că acesta, în calitatea sa de specialist, are dreptul de a fi remunerat pentru activitatea prestată prin efectuarea unei expertize în condiţiile art. 201-217 din Codul de procedură civilă.Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă şi ale art. 213 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Sindicatul Alternativa 2002 Azomureş din Târgu Mureş în Dosarul nr. 477/C/2004 al Tribunalului Neamţ – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 februarie 2007.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Florentina Geangu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește