DECIZIE nr. 92 din 10 iunie 1999

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. 3 lit. a) şi ale art. 9 alin. 6 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorPaula C. Pantea – procurorMaria Bratu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. 3 lit. a) şi ale art. 9 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, excepţie ridicată de Iosif Balint şi Aurelia Balint în Dosarul nr. 7.310/C/1998 al Curţii de Apel Timişoara – Secţia civilă.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 3 iunie 1999 în prezenta părţilor şi a reprezentantului Ministerului Public, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 10 iunie 1999.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 8 februarie 1999, Curtea de Apel Timişoara – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. 3 lit. a) şi ale art. 9 alin. 6 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, excepţie ridicată în Dosarul nr. 7.310/C/1998, prin avocat, de Iosif Balint şi Aurelia Balint.În motivarea excepţiei se susţine ca dispoziţiile art. 7 alin. 3 lit. a) şi ale art. 9 alin. 6 din Legea nr. 112/1995 încalcă mai multe prevederi constituţionale, şi anume:– prevederile art. 4 alin. (2) şi ale art. 16 alin. (1), prin aceea ca promovează o discriminarea evidenta între diferite categorii de chiriaşi;– prevederile art. 15 alin. (2), întrucât produce efecte retroactive, aplicând sancţiuni civile pentru fapte petrecute anterior intrării lor în vigoare;– prevederile art. 41 alin. (1) şi (2), întrucât încalcă principiul garantarii dreptului de proprietate, precum şi cel al ocrotirii în mod egal a proprietăţii private, indiferent de titular;– prevederile art. 49 alin. (1), întrucât dispun restrangerea exerciţiului unor drepturi fără a fi întrunite condiţiile cerute de Constituţie pentru a putea opera o asemenea restrangere.Instanţa a admis cererea autorilor excepţiei de neconstituţionalitate pentru sesizarea Curţii Constituţionale, dar, contrar dispoziţiilor art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia ridicată.Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a putea formula şi trimite punctele lor de vedere.În punctul de vedere transmis de Guvern se arata ca excepţia ridicată este neîntemeiată şi ca ambele texte de lege criticate sunt constituţionale. Pentru a ajunge la aceasta concluzie se retine ca "Legea nr. 112/1995 nu are caracter retroactiv, ea urmând sa reglementeze numai pentru viitor dreptul foştilor proprietari de a li se restitui bunurile respective sau, după caz, de a primi despăgubirile stabilite”. În continuare, se justifica legitimitatea dreptului de proprietate dobândit de stat, care îi asigura şi dreptul de dispoziţie asupra locuinţelor dobândite. Se mai susţine ca „trebuie să se recunoască statului dreptul de a hotărî neingradit asupra regimului juridic al bunurilor intrate în proprietatea sa în baza unor titluri conforme cu legislaţia existenta în momentul dobândirii dreptului sau de proprietate” … În sprijinul acestor argumente se invoca şi jurisprudenta Curţii Constituţionale, care prin Decizia nr. 485/1997 a stabilit constituţionalitatea dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995, retinand ca „Posibilitatea vânzării către chiriaşi a locuinţelor ce nu se restituie în natura foştilor proprietari constituie recunoaşterea, prin lege, a unui drept subiectiv, inlaturandu-se astfel discriminarea anterioară când un asemenea drept era recunoscut numai chiriaşilor din locuinţe construite din fondurile statului”. Art. 7 alin. 3 având un conţinut similar cu art. 9 alin. 6 – opineaza Guvernul – „şi art. 7 alin. 3 lit. a) i se poate aplica aceeaşi motivare cu cea referitoare la constituţionalitatea art. 9 din Legea nr. 112/1995„.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecătorului-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, retine următoarele:Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Textele atacate din Legea nr. 112/1995, care au fost criticate, au următoarea redactare:Art. 7. – "Contractele de închiriere încheiate în baza Legii nr. 5/1973 privind administrarea fondului locativ şi reglementarea raporturilor dintre proprietari şi chiriaşi, pentru apartamentele din imobilele prevăzute la art. 1, se prelungesc, de drept, pe o perioadă de 5 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii comisiei prevăzute la art. 15 ultimul alineat.Chiriaşii prevăzuţi la art. 5 alin. 3 vor beneficia, în perioada de prelungire a contractelor de închiriere, de prevederile legale în vigoare referitoare la construirea unei locuinţe proprii prin sprijinul statului sau de prioritate în atribuirea unei locuinţe din fondul locativ administrat de autorităţile publice locale.Nu beneficiază de prevederile art. 1 şi 2 şi poate fi evacuat după trecerea unui an de la intrarea în vigoare a prezentei legi:a) chiriaşul titular sau membrii familiei sale – soţ, sotie, copii minori – care au dobândit ori au înstrăinat după 1 ianuarie 1990, în localitatea de domiciliu, o locuinta corespunzătoare normelor stabilite prin Legea nr. 5/1973„. … […]Art. 9. – "Chiriaşii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natura foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora pot opta, după expirarea termenului prevăzut la art. 14, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrală sau în rate a preţului".[…]Alin. 6. – "Fac excepţie de la prevederile alin. 1 chiriaşii titulari sau membrii familiei lor – soţ, sotie, copii minori – care au dobândit sau înstrăinat o locuinta proprietate personală după 1 ianuarie 1990, în localitatea de domiciliu".Criticile vizează lit. a) a alin. 3 al art. 7 şi alin. 6 al art. 9, potrivit cărora sunt excluşi de la beneficiul prelungirii contractului de închiriere pe perioada de 5 ani, fiind pasibili de a fi evacuati, după trecerea unui an, precum şi de la opţiunea de a cumpara apartamentele ce nu se restituie în natura foştilor proprietari, chiriaşii titulari de contract sau membrii familiei lor care au dobândit sau înstrăinat o locuinta proprietate personală după 1 ianuarie 1990.Cu privire la excepţia ridicată Curtea constata următoarele:Asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995 Curtea Constituţională s-a pronunţat în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. a) din Constituţie, prin Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995, retinand ca acest text nu contravine art. 41 şi 135 alin. (6) din Constituţie. Posibilitatea vânzării către chiriaşi a locuinţelor ce nu se restituie în natura foştilor proprietari constituie recunoaşterea prin lege a unui drept subiectiv, inlaturandu-se, astfel, discriminarea anterioară când un asemenea drept era recunoscut numai chiriaşilor din locuintele construite din fondurile statului. Faptul ca prin dispoziţiile criticate este exclusa o categorie de chiriaşi nu contravine dispoziţiilor constituţionale, deoarece potrivit art. 49 alin. (1) din Constituţie exerciţiul unor drepturi sau libertăţi poate fi restrâns prin lege. Astfel reglementările cuprinse în art. 7 alin. (3) lit. a) şi art. 9 alin. (6) din Legea nr. 112/1995 reprezintă o asemenea limitare.Nu poate fi primită nici critica privind violarea art. 16 alin. (1) care stipulează ca "cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice fără privilegii şi discriminări" deoarece potrivit art. 7 şi 9 din Legea nr. 112/1995 toţi chiriaşii titulari ai contractelor de închiriere a apartamentelor în care locuiesc au dreptul de a opta între a cumpara aceste apartamente după expirarea termenului prevăzut la art. 14 din lege sau de a rămâne în continuare chiriaşi.Nici argumentul privind caracterul retroactiv al acestor dispoziţii nu poate fi reţinut ca motiv de neconstituţionalitate, deoarece Curtea constata ca aceste reglementări reprezintă voinţa legiuitorului care a înţeles sa excludă anumite categorii de chiriaşi de la beneficiul prelungirii contractelor de închiriere sau al cumpărării apartamentelor în care locuiesc.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. 3 lit. a) şi ale art. 9 alin. 6 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicată de Iosif Balint şi Aurelia Balint în Dosarul nr. 7.310/C/1998 al Curţii de Apel Timişoara – Secţia civilă.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 iunie 1999.p. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. Ioan MuraruMagistrat-asistent,Maria BratuOPINIE SEPARATĂDispoziţiile art. 7 alin. 3 lit. a) şi cele ale art. 9 alin. 6 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, sunt neconstituţionale, incalcand doua principii constituţionale de baza, respectiv principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, consacrat în art. 16 alin. (1) din Constituţie, şi principiul neretroactivitatii legilor, consacrat în art. 15 alin. (2) din Constituţie. Astfel: 1) Dreptul de proprietate, cu toate atributele sale, al statului asupra locuinţelor trecute în proprietatea sa, trebuie recunoscut, dacă trecerea în proprietate s-a făcut pe baza unui titlu valabil în raport cu reglementările constituţionale şi legale în vigoare la data respectiva. Aceasta constatare se impune şi pentru cazurile în care trecerea în proprietatea statului s-a făcut prin măsuri contrare principiilor şi normelor constituţionale aplicabile în prezent.Pe acest drept se bazează opţiunea libera a statului-proprietar, exprimată prin voinţa legiuitorului, de a stabili măsuri reparatorii în favoarea foştilor proprietari deposedati, ca şi natura şi întinderea acelor măsuri reparatorii. În aceleaşi condiţii statul poate să opteze, fără a i se putea opune obiecţia de neconstituţionalitate, şi în privinta reglementării situaţiei juridice a locuinţelor respective: dacă le restituie în natura foştilor proprietari ori moştenitorilor acestora; dacă le menţine, în continuare, în proprietate şi le închiriază; dacă le vinde şi în ce anume condiţii etc. Chiar dacă optează pentru vânzarea locuinţelor respective, are latitudinea, fără a infrange vreo norma constituţională, de a excepta de la vânzare anumite categorii de locuinţe, cum s-a procedat, spre exemplu, prin art. 10 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 112/1995 în privinta imobilelor declarate monumente istorice şi din patrimoniul naţional şi a locuinţelor cu dotări speciale sau cu confort sporit etc. Curtea Constituţională a apreciat aceste exceptari ca fiind constituţionale (a se vedea în acest sens Decizia nr. 162 din 10 noiembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 502 din 28 decembrie 1998).Legea nr. 112/1995 prevede, ca regula generală, vânzarea locuinţelor nerestituite în natura foştilor proprietari ori moştenitorilor acestora. Legea prevede şi anumite excepţii de la aceasta regula generală, unele bazate pe natura sau caracterul unor categorii de imobile cu destinaţie de locuinţe, excepţii pe care, după cum am arătat mai înainte, le consideram ca fiind constituţionale, iar altele bazate pe situaţia particulară a persoanelor care le deţin în chirie, a căror constituţionalitate este, cel puţin, discutabila. Legea lasă la opţiunea chiriaşilor dacă doresc să îşi păstreze în continuare aceasta calitate sau vor sa cumpere locuintele deţinute.Diferentierea între categoriile de chiriaşi în sensul de a acorda anumite drepturi doar pentru unele categorii şi de a excepta de la exerciţiul aceloraşi drepturi alte categorii constituie o discriminare nejustificată care încalcă principiul înscris în art. 16 alin. (1) din Constituţie.Art. 7 alin. 3 lit. a) din Legea nr. 112/1995 exceptează de la beneficiul prelungirii de drept a contractului de închiriere, de la posibilitatea de a construi o locuinta proprie cu sprijinul statului şi de la beneficiul priorităţii în atribuirea unei locuinţe din fondul locativ administrat de autorităţile publice locale „chiriaşul titular sau membrii familiei sale – soţ, sotie, copii minori – care au dobândit ori au înstrăinat după 1 ianuarie 1990, în localitatea de domiciliu, o locuinta corespunzătoare normelor stabilite prin Legea nr. 5/1993„, iar art. 9 alin. 6 din lege exceptează aceeaşi categorie de chiriaşi, fără a mai prevedea ca locuinta dobandita ori instrainata trebuie să fi fost corespunzătoare normelor de spaţiu, de la dreptul de a opta pentru cumpărarea locuinţelor deţinute în chirie.Jurisprudenta Curţii Constituţionale este constanta în aprecierea ca "Principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, asa încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit" (Decizia nr. 49 din 10 martie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 23 aprilie 1998), şi ca "Violarea principiului egalităţii şi nediscriminarii exista numai atunci când se aplică un tratament diferenţiat fără sa existe o motivare obiectivă şi rezonabila sau dacă exista o disproportie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite" (Decizia nr. 2 din 3 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 10 aprilie 1998).În privinta dispoziţiilor art. 7 alin. 3 lit. a) şi ale art. 9 alin. 6 din Legea nr. 112/1995 nu se poate susţine, fără rezerve pe deplin justificate, ca tratamentul juridic diferit vizează doar cetăţenii aflaţi în situaţii diferite. Situaţia tuturor chiriaşilor trataţi, într-un fel sau altul, în art. 7 şi 9 din lege se caracterizează, în principal, prin calitatea lor de locatari ai imobilelor cu destinaţia de locuinţe trecute în proprietatea statului, care nu se restituie în natura foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora.Trecând peste faptul ca data de 1 ianuarie 1990 a fost aleasă cu totul arbitrar şi fără nici o justificare legală sau raţională, ca data de referinţa în privinta efectelor dobândirii ori înstrăinării unei locuinţe proprietate personală, trebuie observat ca toţi chiriaşii care nu deţin alta locuinta, în care s-ar putea muta cu familia, se afla într-o situaţie cu totul identică, indiferent dacă au avut candva sau nu o asemenea locuinta. Este adevărat ca exista şi chiriaşi ai locuinţelor proprietate de stat care au înstrăinat locuintele lor personale în scopuri speculative ori detineau în proprietate la data intrării în vigoare a Legii nr. 112/1995 şi o alta locuinta corespunzătoare, dar această categorie trebuia determinata ca atare, prin circumstanţe caracteristice mult mai precise, pentru a nu priva de drepturi şi pe alţii care nu se afla în aceeaşi situaţie.Nu se poate susţine nici existenta unei motivari obiective şi rezonabile tratamentului diferit prevăzut de textele de lege criticate. Dacă s-a urmărit neacordarea unor drepturi chiriaşilor care se afla într-o situaţie mai favorabilă, trebuie observat ca tratamentul inegal şi mijloacele folosite au creat o disproportie vădită între scopul urmărit şi rezultatul obţinut. S-a creat, în acelaşi timp, şi o inechitate inadmisibila. Spre exemplu: chiriaşul care a dobândit o locuinta proprietate personală anterior datei de 1 ianuarie 1990 şi a înstrăinat-o doar cu câteva zile anterior acelei date ori continua sa o detina şi în prezent beneficiază de toate drepturile, pe când cel care a dobândit locuinta în aceeaşi perioadă, dar a înstrăinat-o după data de 1 ianuarie 1990, chiar pentru motivul că nu putea satisface nevoile familiei sale, este privat de acele drepturi.2) Exceptarea de la beneficiul drepturilor prevăzute de art. 7 şi 9 din Legea nr. 112/1995 a unor categorii de chiriaşi apare şi ca o sancţiune civilă pentru fapte juridice anterioare intrării în vigoare a legii, respectiv dobândirea (chiar printr-o simpla acceptare, cum este cazul succesiunii) a unei locuinţe ori înstrăinarea locuinţei deţinute în proprietate, fără a cunoaşte sau a putea prevedea posibilele consecinţe ale acestor acte. Ţinând seama de acest caracter al excepţiilor prevăzute în art. 7 alin. 3 lit. a) şi în art. 9 alin. 6 din lege, trebuie observat ca dispoziţiile legale respective au efecte retroactive prin care încalcă principiul înscris în art. 15 alin. (2) din Constituţie.Judecător-raportor,Kozsokar Gabor–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește